Reprezentanţa în România

Statul de drept: procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor privind independența Curții Supreme de Justiție din Polonia

/romania/file/infringementwebjpg-2_roinfringement_web.jpg

constatarea neîndeplinirii obligațiilor
© Comisia Europeană

Comisia Europeană a lansat luni, 2 iulie, o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor trimițând Poloniei o scrisoare de punere în întârziere referitoare la legea adoptată de această țară cu privire la Curtea Supremă de Justiție.

03/07/2018

Începând cu data de 3 iulie, din cauza dispozițiilor noii legi poloneze privind Curtea Supremă, care prevăd reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor Curții Supreme de la 70 la 65 de ani, 27 dintre cei 72 de judecători ai Curții Supreme (adică mai mult de o treime din totalul acestora) riscă să fie forțați să iasă la pensie. Această măsură se aplică și prim-președintelui Curții Supreme, al cărui mandat de 6 ani ar urma să se încheie înainte de termen. Potrivit legii, judecătorii actuali își pot manifesta dorința de a li se prelungi mandatul de către președintele Republicii, prelungirea respectivă putând acoperi o perioadă de trei ani, reînnoibilă o singură dată. Nu au fost definite criteriile de care trebuie să țină seama președintele când ia această decizie și nu se prevede nicio posibilitate de a contesta în fața unei instanțe decizia respectivă.

Comisia este de părere că aceste măsuri aduc atingere principiului independenței judiciare, inclusiv principiului inamovibilității judecătorilor; în lumina acestor considerente, se consideră că Polonia nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Legea poloneză privind Curtea Supremă de Justiție a făcut deja obiectul discuțiilor purtate în cadrul dialogului privind statul de drept dintre Comisie și autoritățile poloneze, dar fără ca acest proces să ducă la un rezultat satisfăcător. Comisia consideră că propunerea referitoare la consultarea Consiliului Judiciar Național (CJN) nu constituie o măsură de protecție eficace în acest caz, așa cum susțin autoritățile poloneze, întrucât avizul acestui consiliu nu are caracter obligatoriu și se bazează pe criterii vagi. În plus, în urma reformei din 8 decembrie 2017, membrii CJN sunt judecători numiți de Parlamentul polonez, lucru ce contravine normelor europene privind independența sistemului judiciar.

Dată fiind lipsa de progrese în cadrul dialogului privind statul de drept și faptul că noului regim de pensionare prevăzut pentru judecătorii Curții Supreme ar urmă să intre în vigoare cât de curând, Comisia a decis să lanseze în regim de urgență procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Guvernul polonez are la dispoziție o lună pentru a răspunde la scrisoarea Comisiei de punere în întârziere. În același timp, Comisia este gata să continue dialogul privind statul de drept cu Polonia, acesta fiind în continuare canalul preferat prin care Comisia încearcă să răspundă amenințării sistemice la adresa statului de drept din Polonia.

Context

Statul de drept este una dintre valorile fundamentale comune pe care se întemeiază Uniunea Europeană, consacrată la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Comisia Europeană, împreună cu Parlamentul European și cu Consiliul, sunt, în temeiul tratatelor, responsabile cu garantarea respectării statului de drept ca valoare fundamentală a Uniunii noastre și cu asigurarea faptului că legislația, valorile și principiile UE sunt respectate.

Evenimentele din Polonia au determinat Comisia Europeană să lanseze, în ianuarie 2016, un dialog cu guvernul polonez în contextul Cadrului pentru consolidarea statului de drept. Comisia informează periodic și îndeaproape Parlamentul European și Consiliul în acest sens.

La 29 iulie 2017*, Comisia a lansat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor cu privire la legea adoptată de Polonia privind instanțele ordinare, inclusiv cu privire la motivele invocate pentru a justifica dispozițiile din lege legate de pensionarea judecătorilor și la impactul acestor dispoziții asupra independenței sistemului judiciar. Comisia a sesizat în acest sens Curtea de Justiție la 20 decembrie 2017.

Tot la 20 decembrie 2017, Comisia a invocat pentru prima dată procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1), trimițând o Propunere motivată de decizie a Consiliului privind constatarea unui risc clar de încălcare gravă a statului de drept de către Polonia[1].

Cu ocazia audierii referitoare la situația din Polonia, organizată în cadrul Consiliului Afaceri Generale la 26 iunie, în contextul procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (1), autoritățile poloneze nu au dat de înțeles că ar intenționa să adopte în perioada următoare măsuri pentru a da curs preocupărilor exprimate de Comisie. Prin urmare, colegiul comisarilor a decis, la 27 iunie 2018, să îl împuternicească pe dl Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei, să lanseze această procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Comisia este gata să continue dialogul privind statul de drept cu Polonia, acesta fiind în continuare canalul preferat prin care Comisia încearcă să răspundă amenințării sistemice la adresa statului de drept din Polonia.

 

Persoane de contact pentru presă:

Christian WIGAND (+32 2 296 22 53)

Tim McPHIE (+ 32 2 295 86 02)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 

Pagini utile

Privind procedura generală de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea MEMO/12/12.

[1] articolul 7 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, Consiliul poate să constate existenţa unui risc clar de încălcare gravă, de către un stat membru, a valorilor comune prevăzute la articolul 2 din tratat. Comisia poate declanșa acest proces printr-o propunere motivată.

 * actualizată în data de 2 iulie - 18:00