Reprezentanţa în România

Proiectele energetice care vizează România, pe agenda CESEC

/romania/file/energieelectricajpg_roenergie_electrica.jpg

energie_electrica
Copyright

Cea de a cincea reuniune ministerială privind interconectarea rețelelor de gaze în Europa centrală și de sud-est (CESEC), care se desfășoară în data de 29 iunie la Sofia, în Bulgaria, marchează totodată startul unor proiecte de anvergură pentru România, precum secțiunea relevantă din proiectul sistemului de transport de gaze Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA) sau linia electrică Cernavodă – Stâlpu.

29/06/2018

Comisarul european Miguel Arias Cañete, responsabil pentru politici climatice și energie, a declarat înaintea evenimentului: "Sărbătorim pașii importanți făcuți în cadrul unor proiecte-cheie ale CESEC, atât în ​​domeniul gazelor, cât și al energiei electrice; acestea sunt o dovadă concretă a beneficiilor reale pentru securitatea aprovizionării și diversificare, aduse de cooperarea în regiune. Coordonarea tranziției către o energie curată în regiune va reprezenta, de asemenea, o prioritate tot mai importantă pentru CESEC. Având în vedere acordurile de referință recente cu privire la unele dintre elementele-cheie ale pachetului "Energie curată pentru europeni", acum este momentul să profităm de oportunitățile oferite de tranziția energetică în desfășurare în Europa centrală și de sud-est, prin utilizarea imensului potențial de energie regenerabilă și eficiență energetică din regiune.

Scopul CESEC este de a consolida solidaritatea în domeniul energiei și de a asigura surse de energie sigure și durabile atât pentru cetățeni, cât și pentru companiile din regiune, în domeniul gazelor naturale, electricității, energiei din surse regenerabile și eficienței energetice.

Miniștrii vor discuta, de asemenea, despre viitoarea cooperare regională într-unele din domeniile sus-menționate, precum și despre cele mai bune modalități de gestionare a tranziției către o energie curată în regiune.

 

Persoane de contact pentru presă:

Anna-Kaisa Itkonen - Tel.: +32 229 56186

Nicole Bockstaller – Tel.: +32 229 52589

 

Pagini utile

CESEC

Strategia privind Uniunea energetică