Reprezentanţa în România

DiscoverEU: 15.000 de tineri se pot pregăti să viziteze UE în această vară

/romania/file/discovereuumbrelajpg_rodiscovereu_umbrela.jpg

discovereu_umbrela
Copyright

Un număr de 15.000 de tineri cu vârsta de 18 ani au fost selectați să primească permise de călătorie. În cadrul primei runde a inițiativei DiscoverEU, lansată de Comisia Europeană, peste 100.000 de tineri din toate statele membre au depus cereri pentru călătoriile gratuite în cursul perioadei de înscrieri, încheiată la 26 iunie. Lista finală a câștigătorilor a fost confirmată în 27 iunie, în conformitate cu criteriile de atribuire anunțate.

28/06/2018

Comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, a declarat: „Sunt încântat că 15.000 de tineri vor primi foarte curând vestea fericită că au câștigat permise de călătorie DiscoverEU. Am convingerea că experiențele pe care le vor trăi în această vară vor aduce o schimbare pozitivă în viața lor. Interesul tinerilor din întreaga Europă față de această inițiativă a fost enorm și sper că din ce în ce mai mulți vor putea să beneficieze de această oportunitate de călătorie mai târziu în cursul acestui an și în viitor.”

Câștigătorii vor fi contactați pentru a-și putea face rezervările de călătorie. Aceștia vor călători, fie individual, fie în grupuri de maximum cinci persoane, timp de până la 30 de zile, vizitând între una și patru destinații europene din afara țării lor de origine. Toate călătoriile vor începe în perioada 9 iulie - 30 septembrie 2018. În general, tinerii vor călători cu trenul, modurile alternative de transport urmând să fie utilizate în cazuri excepționale.

Tinerii vor primi bilete de călătorie în conformitate cu cotele stabilite pentru fiecare stat membru al UE. Alocarea biletelor de călătorie se bazează pe cota din populația statelor membre în raport cu populația totală a Uniunii Europene. În cadrul acestei runde, cota de permise de călătorie pentru fiecare stat membru a fost atinsă pentru toate țările.

Întrucât 2018 este Anul European al Patrimoniului Cultural, cei care călătoresc vor avea șansa de a participa la numeroasele manifestări care vor fi organizate în decursul acestui an, în perioada de vară. Înainte de a-și începe călătoriile, ei vor primi linkuri către informații utile referitoare la modul în care trebuie să își pregătească călătoriile, precum și la cum să profite din plin de acestea. Aceste informații vor include, de exemplu, sfaturi privind itinerariile, o utilizare inteligentă a bugetului disponibil pentru călătoriile lor, precum și privind drepturile pasagerilor.

Context

Cu un buget de 12 milioane euro în 2018, DiscoverEU va oferi unui număr de aproximativ 25.000 de tineri posibilitatea de a călători în Europa în acest an. O a doua rundă de depunere a cererilor, care va pune la dispoziție până la 10.000 de bilete, va avea loc în toamna anului 2018.

Comisia Europeană intenționează să dezvolte inițiativa și, prin urmare, a inclus-o în propunerea sa pentru următorul program Erasmus. În cazul în care Parlamentul European și Consiliul convin asupra propunerii, se așteaptă ca alte 1,5 milioane de tineri în vârstă de 18 ani să poată călători între 2021 și 2027, grație unui buget de 700 de milioane euro alocat pe parcursul noii perioade financiare.

DiscoverEU este o inițiativă a UE bazată pe o propunere a Parlamentului European, care a asigurat finanțarea acesteia pentru 2018 printr-o acțiune pregătitoare. Inițiativa vizează tinerii care împlinesc 18 ani, deoarece aceasta reprezintă o etapă importantă de trecere către vârsta adultă.

Comisia Europeană ar dori să afle opiniile tinerilor călători și îi va încuraja să își împărtășească experiențele. Participanții vor fi invitați să relateze despre experiențele lor de călătorie fie, de exemplu, pe rețelele de socializare (Instagram, Facebook și Twitter), fie prin intermediul unei prezentări în cadrul școlii sau al comunității lor locale. Astfel, ei vor face parte din comunitatea DiscoverEU și vor deveni ambasadori ai acestei inițiative.

 

Persoane de contact pentru presă:

Nathalie VANDYSTADT (+32 2 296 70 83)

Joseph WALDSTEIN (+ 32 2 29 56184)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 

Pentru informații suplimentare 

Comunicat de presă: DiscoverEU - Lansarea primei runde de depunere a cererilor

Întrebări și răspunsuri: DiscoverEU - Lansarea primei runde de depunere a cererilor

Portalul european pentru tineret - DiscoverEU