Reprezentanţa în România

Întâlnirea comisarului european Corina Crețu cu prim-ministrul român Viorica Dăncilă

/romania/file/intalnirecretudancilajpg_rointalnire_cretu_dancila.jpg

intalnire_cretu_dancila
©

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a primit marți, 20 februarie, la Bruxelles, vizita prim-ministrului României, Viorica Dăncilă. Întâlnirea s-a încadrat în contextul discuţiilor aprofundate dintre Comisie şi autorităţile române privind modalităţile de creştere a absorbţiei şi de evitare a dezangajării de fonduri europene.

20/02/2018

Înaltul oficial european a felicitat autorităţile naţionale pentru progresele înregistrate, în particular cu privire la desemnarea autorităţilor de gestiune, îndeplinirea condiţionalităţilor şi începerea implementării programelor. Comisarul european a agreat cu prim-ministrul român crearea unui grup de lucru pentru simplificare, în vederea creșterii ratei de absorbţie a fondurilor europene.

"Sunt încântată de eforturile depuse de doamna prim-ministru, ce indică o preocupare reală din partea autorităţilor naţionale privind utilizarea deplină a fondurilor europene. Pentru a beneficia de acelaşi nivel de finanţare în anii ce vor urma, România trebuie să arate că poate utiliza în mod eficient şi pe deplin aceste resurse. Anul 2018 este de o importanţă crucială pentru viitorul politicii de coeziune. Am încredere că România va accelera implementarea şi va susţine propunerea Comisiei pentru o politică de coeziune mai puternică şi mai modernă", a declarat înaltul oficial european.

Comisarul european a îndemnat la acordarea unei atenţii sporite Programului Operaţional Regional (POR), ce înregistrează cele mai mari întârzieri şi un risc de dezangajare de fonduri de până la 831 milioane de euro până la finalul anului curent. În acest context, comisarul european a indicat necesitatea implementării Planului de acţiune pentru POR, agreat cu autoritățile din România în august 2017, și care prevede printre altele, următoarele elemente-cheie:

  • extinderea finanţării către noi domenii de eligibilitate şi creşterea fondurilor disponibile pentru domeniile cu perspective de implementare mai bune;
  • simplificarea regulilor privind depunerea şi selecţia proiectelor;
  • acordarea de asistenţă tehnică din partea autorităţilor române pentru beneficiari în pregătirea şi implementarea proiectelor.

În acest context, comisarul european Corina Creţu a adăugat:

"Sunt foarte îngrijorată de evoluția proiectelor privind spitalele regionale care au fost aprobate în luna iulie 2015. Din păcate, construcţia celor 3 spitale regionale este unul dintre proiectele care înregistrează mari întârzieri. Având în vedere că, așa cum arată lucrurile în prezent, este puţin probabil ca lucrările să înceapă în 2019, autorităţile naţionale trebuie să accelereze demersurile pentru finalizarea studiilor de fezabilitate și începerea implementării cât mai curând posibil. Un proiect de o asemenea anvergură pentru România necesită toată atenţia celor implicaţi."

Aceasta a fost cea de-a doua întâlnire dintre cei doi înalţi oficiali, de la preluarea mandatului de către actualul prim-ministru al României.           

Context

România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune, pentru perioada 2014–2020, distribuiţi astfel:

/romania/file/programeoperationalesifondurijpg_roprograme_operationale_si_fonduri.jpg

Programe operaționale și alocări bugetare în România
©

 

Persoană de contact pentru presă:

Ioana Rus, membru de Cabinet, tel.: +32 2 2952619

 

Pagini utile

Portalul de date deschise pentru fondurile ESI 2014-2020

Politica de coeziune în România 2014-2020

Twitter: @EU_Regional, @CorinaCretuEU, #ESIFunds