Reprezentanţa în România

Rate ridicate ale ocupării forței de muncă în UE

/romania/file/comisar-mariannethyssen2017jpg_rocomisar marianne_thyssen_2017.jpg

comisar marianne_thyssen
©

Ocuparea forței de muncă în UE a continuat să crească peste așteptări în cursul celui de-al treilea trimestru al anului 2017, în timp ce rata șomajului a rămas în scădere, potrivit celui mai recent buletin trimestrial privind evoluțiile din domeniul ocupării și afacerilor sociale, publicat luni, 12 februarie. România a înregistrat printre cele mai mari creșteri, atât în ce privește productivitatea muncii (peste 3%), cât și ocuparea forței de muncă (5,2%).

12/02/2018

Marianne Thyssen, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, a declarat: „Economia Europei este din nou în creștere. Cu peste 236 de milioane de persoane încadrate în muncă, ocuparea forței de muncă în UE a atins cel mai înalt nivel înregistrat vreodată. În ceea ce privește șomajul, acesta se află în continuă scădere. Ar trebui să valorificăm la maximum această dinamică economică pozitivă, astfel încât să putem pune în practică, pentru cetățeni, drepturile noi și mai eficace stabilite în cadrul Pilonului european al drepturilor sociale: condiții de muncă echitabile, un acces egal la piața forței de muncă și o protecție socială decentă. A sosit momentul să ne asigurăm că toți cetățenii și lucrătorii pot beneficia de aceste evoluții pozitive de pe piața forței de muncă.

Buletinul trimestrial confirmă îmbunătățirea situației de pe piața muncii la nivel european:

  • ocuparea forței de muncă a crescut cu 1,7%, ceea ce corespunde unui număr suplimentar de 4 milioane de persoane încadrate în muncă, dintre care 2,7 milioane în zona euro, locurile de muncă permanente și cu normă întreagă fiind principalii factori care au contribuit la această creștere;
  • productivitatea muncii a crescut cu 0,8% față de cel de-al treilea trimestru al anului 2016, cea mai ridicată rată de creștere fiind înregistrată în Letonia, Lituania, Polonia și România (cel puțin 3% față de perioada anterioară);
  • situația financiară a gospodăriilor a continuat să se îmbunătățească, înregistrând o rată de creștere de aproximativ 1,5% de la un an la altul, determinată în principal de creșterea veniturilor din muncă;
  • cererea, precum  și deficitele, de forță de muncă au continuat să crească, rata globală a locurilor de muncă vacante ajungând la 2% în cel de-al treilea trimestru al anului 2017.

Context

Buletinul trimestrial privind evoluția forței de muncă și a situației sociale în Europa oferă o imagine de ansamblu asupra recentelor evoluții sociale și de pe piața muncii din UE. El examinează schimbările pe termen scurt ale PIB și tendințele ocupării forței de muncă.

 

Persoane de contact pentru presă:

Nathalie VANDYSTADT (+32 2 296 70 83)

Sara SOUMILLION (+32 2 296 70 94)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 

Pagini utile

Comunicat de presă integral

Buletin trimestrial privind evoluția forței de muncă și a situației sociale în Europa – februarie 2018 (inclusiv date pentru România)

Site web privind Pilonul european al drepturilor sociale

Analiza situației sociale și a pieței muncii realizată de DG EMPL