Reprezentanţa în România

Sprijin în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru Italia

/romania/file/corinacretu8micjpg_rocorina_cretu_8_mic.jpg

vizita comisarului european
©

Comisia salută decizia Parlamentului European de a aproba propunerea de acordare a unei finanțări în valoare de 1,2 miliarde euro Italiei, ca urmare a cutremurelor din 2016 și 2017, aceasta fiind cea mai mare sumă mobilizată vreodată din Fondul de solidaritate al UE.

14/09/2017

Această alocare excepțională va ajuta regiunile Umbria, Lazio, Marche și Abruzzo să-și revină și, după cum declara președintele Juncker, să ajute populațiile lor să lase în urmă acest capitol dureros din viața lor și să își creeze un nou viitor.

"Am spus în mod repetat că nu vom lăsa Italia să facă față singură acestei crize și ne respectăm acest angajament", a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, adăugând "Uniunii îi pasă. Ea nu lasă niciunul dintre statele sale membre să înfrunte singur greutățile. Atât asistența de urgență, cât și sprijinul pe termen lung, pe care le oferim, sunt exemple concrete ale solidarității UE cu cetățenii săi."

Etapa următoare presupune adoptarea propunerii și de către Consiliul UE. Se estimează că suma alocată va fi plătită Italiei în această toamnă.

Mai multe informații despre sprijinul UE, acordat Italiei în urma cutremurelor și despre ajutorul pe care UE îl oferă cetățenilor și statelor sale membre sunt disponibile online.

 

Persoane de contact pentru presă:

Johannes Bahrke – Tel.: +32 229 58615;

Sophie Dupin de Saint-Cyr – Tel.: +32 229 56169