Reprezentanţa în România

Solidaritate cu Portugalia: un prim ajutor financiar din partea UE destinat reconstrucției după incendii

/romania/file/cretuconferintaweb3jpg_rocretu_conferinta_web_3.jpg

corina cretu
©

Comisia a decis joi, 9 noiembrie, să acorde Portugaliei un avans de 1,5 milioane de euro prin intermediul Fondului de solidaritate al UE, pentru a sprijini eforturile de reconstrucție după incendiile de pădure ce au afectat țara recent. 

09/11/2017

Această sumă reprezintă doar o parte din asistența financiară totală care va fi propusă de Comisia Europeană după evaluarea cererii depuse de autoritățile portugheze, luând în considerare pagubele cauzate de incendiile ce au avut loc în lunile iunie, iulie și august 2017. Portugalia va primi plata în avans săptămâna viitoare.

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a declarat: "Acest prim sprijin financiar reprezintă simbolul solidarității Europei cu Portugalia, locuitorii săi și cu cei care luptă neîncetat și cu un deosebit curaj cu flăcările. Începând cu luna iunie, Uniunea Europeană face tot ce este posibil pentru a ajuta autoritățile portugheze în limitarea și stingerea incendiilor. Așa cum a declarat președintele Juncker săptămâna trecută în Portugalia, Comisia analizează în prezent toate mecanismele europene de ajutor și protecție civilă, pentru ca sprijinul nostru comun să fie și mai solid în viitor în cazul dezastrelor naturale. De altfel, Comisia va veni cu propuneri în acest sens la finalul lunii."

Comisia este, de asemenea, pregătită să analizeze o cerere actualizată din partea autorităților portugheze, care să includă și pagubele produse de incendiile din octombrie, astfel încât ajutorul financiar European să fie și mai mare. 

Asistența acordată prin intermediul Fondului de solidaritate va contribui la restabilirea infrastructurii și serviciilor publice afectate de incendii, la acoperirea costurilor pentru ajutorul de urgență și a celor legate de operațiunile de curățire, precum și la protejare a patrimoniului cultural. De asemenea, pentru a sprijini relansarea activității economice în regiunea Centrală a țării, puternic afectată de incendii, Comisia Europeană a aprobat, în august 2017, modificarea programului regional pentru politica de coeziune, în vederea susținerii companiilor locale.

 

Persoane de contact pentru presă:

Johannes Bahrke – Tel.: +32 229 58615

Sophie Dupin de Saint-Cyr – Tel.: +32 229 56169