Reprezentanţa în România

Finalizarea reparării autovehiculelor Volkswagen afectate

/romania/file/reparatiivolkswagenwebjpg-0_roreparatii_volkswagen_web.jpg

reparatie masini
©

Comisia Europeană, împreună cu autoritățile pentru protecția consumatorilor din Uniunea Europeană, au solicitat într-o scrisoare comună, transmisă în data de 7 septembrie directorului general al grupului Volkswagen, repararea rapidă a tuturor autovehiculelor afectate de scandalul emisiilor (așa-numitul „dieselgate”). Demersul face parte dintr-o serie de acțiuni prin care autoritățile sus-menționate urmăresc să se asigure că este respectat legislația în domeniu, ele continuând să primească informații conform cărora multe dintre autovehiculele afectate nu au fost încă reparate, deși compania se angajase să asigure repararea lor până în toamna anului 2017.

07/09/2017

Comisarul european Věra Jourová, responsabil pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: „Constat cu satisfacție că autoritățile pentru protecția consumatorilor, a căror misiune este de a asigura respectarea dreptului UE, au adoptat o atitudine comună față de Volkswagen și insistă ca cererile pe care le-am formulat să fie onorate. Acționând împreună, autoritățile se pot asigura că legislația UE privind protecția consumatorilor este respectată pretutindeni în Uniune. Acest lucru este deosebit de important pentru soluționarea problemelor paneuropene, precum cazul Volkswagen, care afectează peste 8 milioane de consumatori din diferite state membre. Poziția comună adoptată astăzi le demonstrează consumatorilor din UE că atât autoritățile pentru protecția consumatorilor din statele membre, cât și Comisia Europeană sunt de partea lor și nu vor accepta jumătăți de măsură.”

Autoritățile pentru protecția consumatorilor așteaptă un răspuns din partea Volkswagen cu privire la următoarele aspecte:

  • transparența și comunicarea cu cei implicați;
  • informarea proprietarilor de autovehicule de ocazie și a consumatorilor care și-au achiziționat autovehiculele din afara rețelei concesionarilor Volkswagen;
  • măsura de restabilire a încrederii anunțată de grupul Volkswagen;
  • sprijinul pentru concesionarii auto în procesul de efectuare a reparațiilor;
  • prelungirea procesului de efectuare a reparațiilor.

Etape următoare

Autoritățile pentru protecția consumatorilor din UE solicită Volkswagen să transmită un răspuns în termen de o lună și să participe la un dialog la nivel european. Va fi la latitudinea fiecărui stat membru să decidă ce măsuri va lua în continuare dacă Volkswagen nu va reacționa la poziția comună sau dacă nu se va putea ajunge la un acord. Autoritățile pot lua măsuri în funcție de circumstanțele locale, inclusiv măsuri de asigurare a respectării legislației, dacă acestea se dovedesc necesare.

Context

Regulamentul UE privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului pune în legătură autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor prin intermediul unei rețele paneuropene de asigurare a respectării legislației.

În temeiul cadrului privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului, autoritățile analizează periodic aspectele de interes comun legate de protecția consumatorilor în cadrul pieței unice și își coordonează activitățile de supraveghere a pieței și eventualele măsuri de asigurare a respectării legislației. Comisia facilitează schimbul de informații între autorități, precum și coordonarea acestora.

 

Persoane de contact pentru presă:

Christian WIGAND (+32 2 296 22 53)

Melanie VOIN (+ 32 2 295 86 59)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 

Pagini utile

Comunicat de presă integral

Politica UE privind protecția consumatorilor