Reprezentanţa în România

Bursele europene: Jurnaliști în dialog

Pentru a asigura o cât mai largă înţelegere a priorităţilor de comunicare ale Comisiei Europene, Reprezentanţa Comisiei Europene în România organizează, în fiecare an, o serie de întâlniri cu jurnaliştii și bloggerii de la nivel local și regional. La aceste întâlniri participă atât șeful  Reprezentanței  și echipa de presă, cât și vorbitori din rândul publiciștilor specializați în domeniul afacerilor europene.

 

În 2008, au avut loc două reuniuni cu jurnaliştii din presa locală și regională, la Craiova şi la Constanţa.

În 2009, oraşele în care au avut loc evenimentele din seria "Jurnalişti în dialog" au fost Braşov şi Cluj-Napoca. 

În 2010, seminarele au fost organizate în Delta Dunării (la Mila 23), la Sibiu și la Iași.

În 2011, reuniunile au avut loc la Constanța, Suceava și Timișoara.

După o scurtă pauză, în 2013, orașele ce au găzduit aceste evenimente, la care au participat pentru prima oară și bloggeri, au fost Tulcea, Curtea de Argeș și Sighișoara.

În 2014, reuniunile au avut loc la Predeal, Iași și Constanța.

În 2015, un nou format de reuniuni (cu durata de o singură zi) a fost utilizat, pentru a organiza cât mai multe întâlniri în cât mai multe locuri din țară. Astfel, pe parcursul anului, au fost vizitate Alba Iulia, Buzău, Craiova, Sibiu, Timișoara și Vaslui.

În 2016, au fost organizate două seminare: la Galați și la Cluj-Napoca.

Înscrierile pentru ediția 2018 sunt deschise