Reprezentanţa în România

Peste o sută de ani de cinema la Festivalul Filmului European 2018

/romania/file/ffe-finaljpg_roffe-final.jpg

festivalul filmului european 2018
Copyright

Ajuns la ediția cu numărul 22, Festivalul Filmului European (FFE) se desfășoară, în perioada 7 mai – 3 iunie, la București, Galați, Râmnicu Vâlcea, Tîrgu Mureș, Timișoara, Alba Iulia, Iași și Sibiu. Organizat de Institutul Cultural Român, sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, FFE 2018 stă sub semnul Anului european al patrimoniului cultural.

Data: 
07/05/2018 - 19:30 to 03/06/2018 - 19:00

Festivalul a debutat în data de 7 mai, la Teatrul Național București, cu comedia dramatică "Au revoir là-haut / La revedere acolo sus" (Franța, 2017, în regia lui Albert Dupontel).

Ediția din București (7 - 13 mai) se desfășoară în următoarele săli: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Institutul Balassi, Centrul Ceh, Institutul Cervantes, Muzeul Național al Literaturii Române și la Spațiul Public European. O parte dintre proiecții sunt însoțite de întâlniri cu cineaști și actori, concerte, dezbateri și alte evenimente speciale.

FFE 2018 va continua apoi în următoarele orașele: Galați (11 – 13 mai), Tîrgu Mureș (18 – 20 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 iunie) și Sibiu (1 – 3 iunie).

Accesul la proiecțiile programate în sălile centrelor și institutelor culturale ale statelor membre partenere este gratuit. Biletele pentru filmele proiectate la cinematografe pot fi achiziționate de la casele de bilete ale acestora.

Pagini utile

Programul complet al proiecțiilor

Comunicat de presă