Reprezentanţa în România

Conferința "Codul de conduită privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online"

/romania/file/bibliotecacentralauniversitarawebjpg_robiblioteca_centrala_universitara_web.jpg

biblioteca_centrala_universitara
©

La un an de la adoptarea sa, Codul de conduită privind combaterea discursurilor de incitare la ură în mediul online a permis realizarea unor pași importanți înainte, iar România este pe deplin angajată să răspundă acestor provocări. Rolul acestui cod și măsura în care este implementat în mediul online românesc reprezintă prinicipala temă de discuție a conferinței organizate în data de 16 octombrie, în aula Bibliotecii Centrale Universitare  „Carol I”.

Data: 
16/10/2017 - 11:15

Dna Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, va participa ca vorbitor în cadrul evenimentului, în sesiunea ce începe la ora 11.15.

Evenimentul este organizat de Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru afaceri europene, și de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în parteneriat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale și cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.

Context

În urmă cu un an, Comisia Europeană și patru mari platforme de comunicare socială au anunțat elaborarea unui Cod de conduită privind combaterea discursurilor de incitare la ură în mediul online. Acesta a inclus o serie de angajamente asumate de companii precum Facebook, Twitter, YouTube și Microsoft, pentru a combate răspândirea acestui fenomen în Europa.