Reprezentanţa în România

Despre noi

Reprezentanța Comisiei Europene în România © EUReprezentanța Comisiei Europene în România este un serviciu prezidențial, de asigurare a reprezentării diplomatice a Comisiei Europene în România. 

Viziunea noastră este aceea a unei Românii europene atât prin calitatea sa de stat membru, cât şi prin implicarea activă a cetăţenilor săi în construcţia europeană.

Misiunea noastră este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia.

 

Reprezentanţa Comisiei Europene în România are patru departamente:

▪ Departamentul Presă exprimă poziţia Comisiei Europene în relaţiile cu media, oferă informaţii jurnaliştilor şi promovează politicile şi activităţile Comisiei.
▪ Departamentul Politic analizează evoluţiile politice, economice şi sociale din România, precum şi modul în care activităţile Uniunii sunt reflectate în societatea românească.
▪ Departamentul Comunicare promovează priorităţile de comunicare ale Uniunii în România, ţinând cont de specificul naţional şi local. Suntem sustinuți în acest demers de un Spațiu Public European și de o retea de 31 de Centre Europe Direct.
▪ Departamentul Administrativ oferă asistenţa logistică şi resursele necesare bunei desfăşurări a activităţilor Reprezentanţei.

În cadrul Reprezentanței funcționează și un departament responsabil cu monitorizarea Semestrului European în România (mecanismul de coordonare a politicilor economice naționale la nivel european), un consilier în domeniul justiției și luptei anticorupție (mecanismul de cooperare și monitorizare - MCV), precum și o Antenă a Direcţiei Generale Traduceri.

În munca noastră de comunicare, lucrăm îndeaproape cu Biroul de Informare al Parlamentului European, precum şi cu autorităţile române la nivel central şi local.

Comisia are Reprezentanțe în toate cele 28 de state membre.