Panorama 61: Politica de coeziune privește către viitor

Alte instrumente

 
Available languages : Bulgarian Czech Danish German Estonian Greek English Spanish French Croatian Italian Latvian Lithuanian Hungarian Dutch Polish Portuguese Romanian Slovak Slovenian Finnish Swedish
Period : 2014-2020
Date : 15/06/2017

Cel mai recent număr al revistei Panorama este o ediție specială dedicată discuției privind politica de coeziune după anul 2020. Forumul privind coeziunea, care are loc în perioada 26-27 iunie la Bruxelles, va fi un reper important în cadrul acestui proces. Politica de coeziune trebuie să reflecteze asupra provocării dificile de a face economia Europei mai favorabilă incluziunii, mai competitivă și mai rezistentă și trebuie să abordeze problemele formulate de Cartea albă privind viitorul Europei în ceea ce privește plusvaloarea politicilor UE, subsidiaritatea și discrepanțele dintre promisiuni și rezultate. Revista noastră a acordat cuvântul reprezentanților instituțiilor UE, ai guvernelor naționale, ai autorităților regionale, ai diverselor asociații și universități într-o încercare de a evalua sentimentele oamenilor în legătură cu viitorul acestei politici-cheie a UE. 

Strategiile de specializare inteligentă sunt menționate de mai multe ori în acest număr, iar multe persoane subliniază importanța acestora și ar dori să vadă conceptul dezvoltat în continuare. De asemenea, prezentăm constatările-cheie ale celui mai recent sondaj Eurobarometru privind conștientizarea și percepția cetățenilor în legătură cu politica regională, urmărim în avanpremieră datele referitoare la PIB din Cel de-al șaptelea raport privind coeziunea, care urmează să apară în curând și aruncăm o privire asupra temelor Săptămânii europene a regiunilor și orașelor de anul acesta. În sfârșit, prezentăm mărturii ale tinerilor voluntari care lucrează în cadrul Corpului european de solidaritate.

Publications