Calculator de distanțe

Pentru acordarea de sprijin financiar în vederea acoperirii costurilor de călătorie în cadrul programului Erasmus+, distanțele trebuie calculate cu ajutorul calculatorului de distanțe.

Acest instrument nu a fost conceput pentru a-i ajuta pe utilizatori să stabilească de ce finanțare ar putea beneficia. Sumele depind de diverși factori, inclusiv de costurile administrative suportate de organizațiile participante și de agențiile naționale. 


Decizia finală privind cuantumul grantului aferent distanței pe care se călătorește va fi luată de agenția națională care evaluează cererea.

În formularele de cerere și de raportare, trebuie ales intervalul corespunzător distanței exprimate în kilometri.

Calculatorul de distanțe a fost conceput pentru a ajuta organizațiile participante la programul Erasmus+ să calculeze costurile de călătorie atunci când acordă granturi.

Instrucțiuni

Pentru a utiliza calculatorul, urmați instrucțiunile de mai jos:

  1. Începeți să introduceți o locație în câmpul „Start:” Când apare lista cu locații, faceți clic pe cea corectă.
  2. Repetați procedura pentru câmpul „Sfârșit:”.
  3. Faceți clic pe butonul „Introducere” pentru a obține distanța în kilometri.

Trebuie să alegeți o anumită localitate (oraș, sat) și nu o țară.

Pentru detalii cu privire la regulile de finanțare, consultați Ghidul programului Erasmus+.

Distance Calculator

Probleme

În cazul în care calculatorul nu găsește locul pe care îl căutați, încercați să adăugați mai multe informații despre acesta, inclusiv latitudinea și longitudinea. Găsiți aceste coordonate pe internet.

Dacă aveți probleme cu calculatorul de distanțe, ni le puteți comunica utilizând pagina Semnalați o problemă.

Înainte de a ne trimite mesajul, vă rugăm să descrieți problema în detaliu, indicând și:

  • sistemul de operare pe care îl utilizați
  • navigatorul și numărul versiunii

Distribuie această pagină