Cuprins
Căutați în ghid

Acțiunea-Cheie 1: Mobilitatea Persoanelor În Scop Educațional

Ce Acțiuni Sunt Sprijinite?

Această acțiune-cheie sprijină:

  • proiectele de mobilitate în domeniile educației, formării și tineretului;
  • programele de masterat comune Erasmus Mundus;
  • împrumuturile Erasmus+ pentru masterat.

Se preconizează că acțiunile sprijinite în cadrul acestei acțiuni-cheie vor avea efecte pozitive și de lungă durată asupra participanților și organizațiilor participante implicate, precum și asupra sistemelor de politică în care se încadrează activitățile respective.

În ceea ce privește studenții, stagiarii, ucenicii și tinerii, se preconizează că activitățile de mobilitate sprijinite în cadrul acestei acțiuni-cheie vor avea următoarele rezultate:

  • îmbunătățirea performanțelor de învățare;
  • creșterea inserției profesionale și îmbunătățirea perspectivelor de carieră;
  • dezvoltarea spiritului de inițiativă și antreprenorial;
  • creșterea nivelului de emancipare și a stimei de sine;
  • îmbunătățirea competențelor lingvistice;
  • creșterea sensibilizării interculturale;
  • o participare mai activă în societate;
  • o mai bună cunoaștere a proiectului european și a valorilor UE;
  • creșterea motivației de a participa la educația (formală/non-formală) sau la formarea profesională în viitor, după perioada de mobilitate în străinătate.

În ceea ce privește personalul, lucrătorii de tineret și profesioniștii implicați în educație, formare profesională și tineret, se preconizează că activitățile de mobilitate vor avea următoarele rezultate:

  • ameliorarea competențelor legate de profilurile profesionale (predare, formare, activități pentru tineret etc.);
  • o înțelegere mai amplă a practicilor, politicilor și sistemelor de educație, formare sau muncă cu tineretul între țări;
  • creșterea capacității de a declanșa schimbări în ceea ce privește modernizarea și deschiderea internațională în cadrul organizațiilor lor din domeniul educației;
  • o mai bună înțelegere a interconexiunilor dintre educația formală și non-formală, formarea profesională și piața forței de muncă;
  • o mai bună calitate a muncii și a activităților în favoarea studenților, stagiarilor, ucenicilor, elevilor, cursanților adulți, tinerilor și voluntarilor;
  • o mai bună înțelegere și capacitate de reacție la diversitatea socială, lingvistică și culturală;
  • creșterea capacității de a răspunde nevoilor persoanelor defavorizate;
  • creșterea sprijinului acordat activităților de mobilitate ale studenților și o mai bună promovare a acestora;
  • oportunități sporite pentru dezvoltarea profesională și a carierei;
  • îmbunătățirea competențelor lingvistice;
  • creșterea motivației și a satisfacției în activitatea de zi cu zi.

Se preconizează că activitățile sprijinite în cadrul acestei acțiuni vor avea următoarele rezultate asupra organizațiilor participante:

  • creșterea capacității de a opera la nivel european/internațional: îmbunătățirea competențelor de gestionare și a strategiilor de internaționalizare; consolidarea cooperării cu parteneri din alte țări; creșterea alocării de resurse financiare (altele decât fondurile UE) pentru organizarea de proiecte europene/internaționale; creșterea calității în pregătirea, punerea în aplicare și monitorizarea proiectelor europene/internaționale, precum și a acțiunilor subsecvente legate de acestea;
  • o modalitate inovatoare și îmbunătățită de interacțiune cu grupurile țintă, prin oferirea de exemple: programe mai atractive pentru studenți, stagiari, ucenici, tineri și voluntari, în conformitate cu propriile nevoi și așteptări; îmbunătățirea calificărilor cadrelor didactice și ale personalului de formare; îmbunătățirea proceselor de recunoaștere și de validare a competențelor dobândite în cursul perioadelor de studiu în străinătate; activități mai eficiente în beneficiul comunităților locale, îmbunătățirea metodelor și practicilor de lucru în domeniul tineretului pentru a implica activ tinerii și/sau pentru a aborda grupurile dezavantajate etc.;
  • un mediu mai modern, mai dinamic, mai angajat și mai profesional în interiorul organizației: pregătit pentru a integra bunele practici și metodele noi în activitățile de zi cu zi; deschis la sinergii cu organizațiile active în diferite domenii sociale, educaționale și de inserție profesională; planificarea strategică a dezvoltării profesionale a propriului personal în raport cu necesitățile individuale și cu obiectivele organizaționale; dacă este cazul, capabil să atragă studenți și cadre didactice de elită din întreaga lume.

Pe termen lung, se preconizează că efectul combinat al mai multor mii de proiecte sprijinite în cadrul acestei acțiuni-cheie va avea un impact asupra sistemelor de educație, formare și tineret din țările participante, stimulând astfel reforme strategice și atrăgând noi resurse pentru oportunitățile de mobilitate în Europa și în afara acesteia.