Stagii pentru studenți

Prezentare

Sprijinul Erasmus+ pentru stagii (de practică, de formare profesională etc.) în străinătate se adresează studenților înscriși în instituții de învățământ superior din țările participante la program, la nivel de licență, masterat sau doctorat, precum și celor care au absolvit de curând astfel de instituții.

Efectuând un stagiu în străinătate cu ajutorul Erasmus+, puteți dobândi noi competențe comunicaționale, lingvistice, interculturale, non-tehnice și antreprenoriale care vă vor aduce avantaje nete în viața profesională. Citiți mai multe despre beneficiile perioadelor de mobilitate în străinătate.

Dacă doriți, puteți combina un stagiu Erasmus+ cu o perioadă de studii în străinătate.

Puteți utiliza instrumentul de sprijin lingvistic on-line pentru a învăța limba în care veți lucra.

Durată

Sprijinul pentru stagii în străinătate se poate acorda pe perioade cuprinse între 2 luni și 12 luni.

Puteți beneficia de mai multe schimburi Erasmus+, ca student sau stagiar, dar cumulate, perioadele respective nu pot depăși 12 luni pe ciclu de studii.

Noțiunea de ciclu de studii se referă la nivelul de studii, așa cum este definit în Cadrul european al calificărilor (CEC):

  1. Primul ciclu de studii (licență sau echivalent) CEC 5/6
  2. Al doilea ciclu de studii (masterat sau echivalent) CEC 7
  3. Al treilea ciclu de studii (doctorat sau echivalent) CEC 8

În cazul disciplinelor cu un singur ciclu de studii, cum ar fi medicina sau arhitectura, puteți beneficia de sprijinul Erasmus+ pe o perioadă de maximum 24 de luni.

Posibilitatea de a efectua un stagiu în străinătate este disponibilă și pentru cei care au absolvit recent, cu condiția ca aceștia să se fi înscris înainte de absolvire, iar stagiul să se desfășoare la cel mult un an de la absolvire.

Condiții

Această oportunitate se adresează studenților înscriși în instituțiile de învățământ superior care dețin Carta Universitară Erasmus+.

Stagiul în străinătate trebuie să fie relevant pentru domeniul în care urmează să obțineți o diplomă și pentru nevoile dvs. de dezvoltare personală și să se încadreze în programul de studii pe care îl urmați.

Stagiul poate fi efectuat în orice organizație din țările participante la programul Erasmus+, cu excepția instituțiilor, a organismelor și a agențiilor UE.

Recunoaștere

Înainte de începerea stagiului:

  1. Trebuie să semnați cu universitatea de trimitere și cu organizația gazdă un contract de studii pentru stagii, prin care perioada de mobilitate să fie pregătită în mod clar și transparent. Contractul prevede: drepturile și obligațiile diferitelor părți, programul detaliat al stagiului, informații despre asigurări și despre recunoașterea stagiului la întoarcerea în instituția de trimitere.
  2. Veți primi Carta studentului Erasmus+, care vă explică drepturile și obligațiile dvs. pe durata stagiului în străinătate.

La finalizarea stagiului:

  1. Organizația/întreprinderea gazdă trebuie să vă furnizeze, dvs. și universității dvs. de trimitere, un certificat de stagiu – în mod normal, în termen de cinci săptămâni de la finalizarea cu succes a acestuia.
  2. Apoi, universitatea dvs. trebuie să vă recunoască stagiul efectuat în străinătate, conform prevederilor contractului de studiu, fără să vă impună alte cerințe.
  3. Dacă universitatea dvs. se află într-o țară participantă la program, informațiile din certificatul de stagiu ar trebui înscrise și în suplimentul la diplomă, cu excepția situației în care ați absolvit deja studiile. În asemenea cazuri, se recomandă ca informațiile respective să fie înscrise în certificatul de mobilitate Europass.

Sprijin financiar

Puteți primi un grant Erasmus+ care să vă acopere o parte din costurile de transport și de ședere, precum și o sumă suplimentară pentru stagiu. Valoarea acestuia poate varia în funcție de diferențele dintre costul vieții din țara dvs. și cel din țara de destinație, de numărul de studenți care solicită un grant, de distanța dintre țări și de disponibilitatea altor granturi.

Dacă și universitatea de trimitere, și organizația gazdă se află în țări participante la program, puteți afla detalii despre valoarea grantului de la agenția națională responsabilă și de la universitatea dvs. Pot beneficia de sprijin suplimentar studenții din medii dezavantajate și studenții din zonele/regiunile cele mai îndepărtate care participă la program.

Pentru mobilitatea între o țară participantă la program și o țară parteneră, modalitatea de stabilire a valorii granturilor și a ratelor fixe este publicată în Ghidul programului Erasmus+.

Indiferent dacă primiți un grant Erasmus+ sau dacă sunteți un student Erasmus+ cu grant UE zero, va trebui să semnați un acord de grant care să specifice durata mobilității, valoarea grantului și alte drepturi și obligații.  

Dacă mobilitatea se desfășoară între țări participante la program, universitatea de trimitere este cea care va semna acordul de grant și va răspunde de efectuarea tuturor plăților.

Dacă mobilitatea se desfășoară între o țară participantă la program și o țară parteneră, instituția care va semna acordul de grant este cea din țara participantă la program. În acest caz, cele două instituții implicate vor decide care din ele va efectua plățile.

Ați putea fi eligibil pentru granturi suplimentare furnizate de universitatea sau guvernul dvs. sau de alte organisme. Pentru detalii, consultați site-ul European Funding Guide.

Depunerea candidaturii

Vă puteți depune candidatura la biroul Erasmus+ sau biroul de relații internaționale al universității dvs.

Procesul de selecție organizat de universitatea de trimitere ar trebui să fie echitabil și transparent.

Informații suplimentare

Atunci când studiați sau efectuați un stagiu în străinătate, este important să vă cunoașteți drepturile.

Portalul stagiarilor Erasmus, creat de Rețeaua studenților Erasmus, vă poate ajuta să găsiți un stagiu Erasmus+.

Dacă aveți întrebări privind participarea la programul Erasmus+, vă invităm să consultați secțiunea Întrebări și răspunsuri înainte de a contacta universitatea dvs. sau agenția națională din țara dvs. participantă la programul Erasmus+.

Asociația studenților și foștilor studenți Erasmus+ (ESAA) le oferă membrilor un forum dinamic care facilitează crearea de rețele, dezvoltarea personală și schimburile interculturale.

Video: Erasmus+: launch your career – material în care Cláudia Vale Da Silva, director de conținut digital Velux (Danemarca), povestește cum, venind din Portugalia pentru a efectua un stagiu în Danemarca, a câștigat o experiență de muncă de neprețuit și a dobândit competențele de care avea nevoie pentru a-și lansa cariera.

Distribuie această pagină