Editorial semnat de comisarul european Carlos Moedas, responsabil pentru cercetare, știință și inovare
Este greu să supraestimăm importanța denumirii unui lucru. Actul în sine adună speranțele și așteptările și marchează primul pas în calea spre viitor.
Cu aceste gânduri în minte am pornit atunci când am decis numele celui de-al nouălea program-cadru european pentru cercetare și inovare: Orizont Europa.
Orizont, pentru că marca noastră înseamnă excelență. În ultimii ani, numele "Orizont 2020" a transmis un mesaj clar în întreaga lume, legat de excelență. Am creat o reputație de lider mondial în domeniul programelor de cercetare și inovare, și din acest motiv credem că succesorul lui Orizont 2020 ar trebui să valorifice acestă puternică marcă. Prin Orizont Europa, adoptăm o evoluție nu o revoluție. Construind pe succesul trecutului, ne îndreptăm atenția către viitor.
Europa, pentru că suntem mândri de puterea noastră colectivă. În Europa, într-o perioadă în care ținem piept unor crize multiple – economice, politice și sociale – valoarea adăugată adusă de UE este mai importantă acum ca niciodată.
Individual, ca state membre, suntem puternici, dar împreună, ca 27, potențialul nostru de cercetare și inovare este unul fără precedent. Totodată, denumirea "Orizont Europa" e despre mândria noastră, pentru că Uniunea noastră este ceva de care ar trebui să fim mândri la infinit. Prea adesea ne concentrăm asupra lucrurilor negative într-un moment în care trebuie să sărbătorim realizările noastre. Dar, cu acest nou nume, intrăm într-o eră în care vorbim despre povestea de succes, pe care o reprezintă UE.
Mai presus de toate, prin acordarea numelui Orizont Europa următorului program-cadru, construim o punte între trecutul și viitorul cercetării și inovării în Europa.
Contul de Twitter al comisarului Carlos Moedas
Pagina de Facebook a comisarului Carlos Moedas
|