Dacă nu puteți citi acest mesaj, accesați versiunea on-line.
European Commission Reprezentanța în România
Topos EU
17 Noiembrie 2016
Ariane-5, pentru prima oară în spațiu cu sateliții Galileo
Odată cu lansarea cu succes joi, 17 noiembrie, a patru noi sateliți, constelația Galileo a ajuns la un număr de 18 sateliți funcționali în orbită geostaționară, din minimul de 24 necesari pentru o acoperire la nivel mondial. Este pentru prima dată când a fost folosită racheta europeană de transport Ariane-5. Noii sateliți vor accelera astfel punerea în practică a unui sistem european de navigație globală prin satelit.
Detalii...
Focus RO
Concurs de logo: România - 10 ani în Uniunea Europeană
Dacă ești pasionat de design grafic și te preocupă rolul României în Europa, înscrie-te până pe 5 decembrie la Concursul de logo "România – 10 ani în Uniunea Europeană"
Detalii...
Top Știri
16 Noiembrie 2016
UE propune noi norme antidumping și anti-subvenție
Obiectivul noii propuneri făcute de Comisia Europeană miercuri, 9 noiembrie, este de a garanta că Europa dispune de instrumente de apărare comercială capabile să facă față realităților actuale pe plan internațional, respectând în același timp obligațiile internaționale din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Propunerea are în vedere o nouă metodă de calculare a dumpingului pentru importurile din țările în care există denaturări semnificative ale pieței sau în care statul exercită o influență puternică asupra economiei.
Detalii...
15 Noiembrie 2016
Întărirea securității granițelor externe ale UE
Călătorii scutiți de viză care ajung în Europa vor fi înregistrați într-un sistem european de informații și autorizare privind călătoriile (ETIAS), în urma unei propuneri prezentate de Comisia Europeană miercuri, 16 noiembrie. ETIAS va colecta informații privind acești călători, putându-se astfel efectua în prealabil controale de securitate și verificări pentru depistarea cazurilor de migrație neregulamentară. Acest lucru va contribui la o gestionare mai eficientă a frontierelor externe ale UE și va îmbunătăți securitatea internă, facilitând, în același timp, călătoriile legitime în spațiul Schengen.
Detalii...
16 Noiembrie 2016
România întârzie transpunerea legislației UE
România a primit două avize motivate din partea Comisiei Europene joi, 17 noiembrie, în ceea ce privește normele de transparență a tranzacțiilor pe piețele reglementate și cele referitoare la stocurilor petroliere.
Detalii...
21 Noiembrie 2016
Comisia evaluează stadiul reformelor din Turcia şi Balcanii de Vest
Majoritatea ţărilor candidate sau potenţial candidate la aderarea la UE înregistrează progrese pe calea reformelor, chiar dacă viteza este diferită de la o ţară la alta. Aceasta este concluzia pachetului anual de extindere prezentat pe 9 noiembrie de Comisia Europeană. Pachetul evaluează stadiul în care se află ţările cu care au fost iniţiate negocieri de aderare (Turcia, Muntenegru, Serbia), ţările candidate (Albania şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei) şi potenţialii candidați (Bosnia şi Herţegovina, precum şi Kosovo).
Detalii...
Euro Vox Box
Plan de reparare a lanțului de aprovizionare cu alimente

Editorial semnat de Phil Hogan, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală

Lanțul de aprovizionare cu alimente a fost în centrul atenției pentru mine în această săptămână. Fiind o persoană care a crescut într-o fermă mixtă de familie, am înțeles că fundamentul lucrurilor este prioritar. În situația în care fermierii nu primesc un preț corect pentru munca lor – și nu-și pot asigura un trai decent - atunci avem o problemă reală. Cota care revine fermierului din totalul cheltuielilor făcute de  consumatorii din UE pentru produsele alimentare este redusă în mod continuu, din cauza dezechilibrului clar de puteri dintre producători și alte verigi ale lanțului de aprovizionare cu alimente.

În opinia noastră acest lucru este, pur și simplu, neproductiv. Un lanț de aprovizionare cu alimente perfect funcțional este esențial pentru societatea noastră. Agricultura, prelucrarea produselor alimentare, vânzarea cu amănuntul și serviciile alimentare însumează peste 44 de milioane de locuri de muncă, în 14 de milioane de întreprinderi din întreaga UE. Acesta este unul dintre cele mai mari sectoare de activitate de care dispunem.

Iar consumatorilor noștri le poate fi garantată o aprovizionare cu alimente doar în cazul în care agricultorilor le este garantată o cotă echitabilă din total – lucru menționat de președintele Juncker în declarația sa referitoare la Starea Uniunii.

Ca răspuns, am decis înființarea unui Grup operativ al piețelor agricole.

Acest grup, prezidat de fostul ministru al Agriculturii din Olanda, domnul Cees Veerman, și-a început activitatea în luna ianuarie a acestui an. Grupul este alcătuit din 12 experți seniori, fiecare cu o experiență solidă în diferite sectoare ale lanțului alimentar.

În această săptămână, în urma mai multor întâlniri derulate de-a lungul acestui an, grupul operativ a prezentat recomandările sale. Ele reprezintă o referință foarte bine-venită în cadrul dezbaterii privind modul de consolidare a vocii și a poziției agricultorului.

Potrivit concluziilor din raportul grupului operativ, cadrul de politică ce guvernează lanțul de aprovizionare "poate și ar trebui să fie îmbunătățit în continuare." Printre celelalte concluzii, raportul solicită noi norme la nivelul UE pentru a acoperi anumite practici neloiale comerciale (UTPs), precum și punerea în aplicare a regimurilor de aplicare eficiente în statele membre, cum ar fi utilizarea unui adjudicator.

Alte recomandări includ creșterea transparenței pieței, consolidarea cooperării între agricultori, facilitarea accesului fermierilor la finanțare și îmbunătățirea preluării unor instrumente de gestionare a riscurilor.

Voi acorda prioritate analizării  raportului și a recomandărilor sale în vederea furnizării răspunsului politic adecvat. Importanta problemei este deja recunoscută în programul de lucru al Comisiei pentru 2017 și raportul va juca un rol-cheie în furnizarea acestui angajament. Mulțumiri profesorului Veerman si colegilor săi pentru munca lor excelentă.

Pagina de Twitter a comisarului Phil Hogan

Pagina de Facebook a comisarului Phil Hogan

Blogul comisarului Phil Hogan

Special
23 Noiembrie 2016
Věra Jourová lansează campania de prevenire a violenței împotriva femeilor
Comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitatea de gen, Věra Jourová, va lansa vineri, 25 noiembrie, în numele Comisiei Europene, o serie de acțiuni de conștientizare și prevenire a violenței împotriva femeilor și fetelor, întinse pe durata unui an întreg.
Detalii...
Agenda
24 Noiembrie 2016
Summitul UE-Ucraina: fără viză pentru cetățenii ucraineni care se îndreaptă spre UE
Joi, 24 noiembrie, Donald Tusk, președintele Consiliului European, va găzdui cel de al 18-lea summit UE-Ucraina, alături de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Liderii europeni vor discuta cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, în principal despre reformele recente și liberalizarea vizelor pentru cetățenii ucrainieni.
Detalii...
24 Noiembrie 2016
Ziua Z - Juvenes Translatores 10
Joi, 24 noiembrie, peste 3 000 de liceeni din întreaga UE își testează talentul de traducător în cadrul concursului școlar de traducere „Juvenes Translatores”. Concursul va avea loc simultan în cele 751 de școli selectate la nivelul Uniunii Europene, din care 32 sunt din România.
Detalii...
24 Noiembrie 2016
JOIA de film - De partea cealaltă / Auf der anderen Seite
24 noiembrie 2016, ora 19:00, la Spațiul Public European: De partea cealaltă / Auf der anderen Seite (dramă, Germania-Turcia-Italia, 2007, regia: Fatih Akin, 115 min, clasificare C.N.C.: N-15) – proiecția este organizată în parteneriat cu Independența Film
Detalii...
24 - 27 Noiembrie 2016
Bursele europene pentru jurnalism
Între 24 și 27 noiembrie, Fundația Euromonitor pentru excelență organizează forumul "Bursele europene pentru jurnalism", la Panicel, județul Brașov. Evenimentul reunește o serie de experți din diferite domenii, pentru o sesiune extinsă de dialoguri pe diferite teme europene.
Detalii...
Copyright © | 2016 | Reprezentanța Comisiei Europene în România | Toate informațiile pot fi preluate cu menționarea sursei

Adresa noastră de e-mail: COMM-REP-RO-NEWSLETTER@ec.europa.eu