Sprijinul UE pentru Ucraina – informații practice

 

Acțiunile UE

 

În prim-plan

Calendar

  • 29 aprilie

    Comisia a plătit statelor membre peste 3,5 miliarde EUR sub formă de plăți în avans, pentru a le ajuta să gestioneze sosirea pe teritoriul lor a refugiaților de război din Ucraina. Plățile pentru REACT-EU au fost făcute în cadrul Acțiunii UE de coeziune pentru refugiații din Europa.

  • 27 aprilie

    Comisia a propus suspendarea, timp de un an, a taxelor la import aplicate exporturilor Ucrainei în UE. Propunerea prevede, de asemenea, suspendarea, pe o perioadă de un an, a tuturor măsurilor antidumping și de salvgardare ale UE care vizează exporturile de oțel din Ucraina. Această măsură ambițioasă este menită să contribuie la stimularea exporturilor Ucrainei către UE și la atenuarea situației dificile a producătorilor și exportatorilor ucraineni.

  • 17 aprilie

    UE a alocat finanțare umanitară în valoare de încă 50 de milioane EUR pentru sprijinirea persoanelor afectate de războiul din Ucraina, din care 45 de milioane EUR pentru proiecte umanitare în Ucraina și 5 milioane de EUR pentru Republica Moldova. În total, ajutorul umanitar acordat de UE de la izbucnirea războiului se ridică la 143 de milioane EUR. Aceste fonduri fac parte din pachetul de sprijin în valoare de 1 miliard EUR promis de Comisia Europeană în cadrul evenimentului „Stand Up For Ukraine”.

  • 9 aprilie

    Evenimentul și campania mondială de strângere de donații „Stand Up for Ukraine” au colectat 9,1 miliarde EUR pentru persoanele care fug din calea invaziei rusești, atât în Ucraina, cât și în străinătate. Din această sumă, 1 miliard EUR provine de la Comisia Europeană. În plus, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a anunțat un împrumut suplimentar de 1 miliard EUR pentru a acoperi nevoile refugiaților.

  • 8 aprilie

    UE a convenit asupra unui al cincilea pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei, ca răspuns la agresiunea brutală a acestei țări împotriva Ucrainei și a populației ucrainene. Împreună cu cele patru pachete anterioare, sancțiunile de acum vor aduce o contribuție suplimentară la intensificarea presiunii economice asupra Kremlinului și vor afecta capacitatea Rusiei de a finanța invadarea Ucrainei. Aceste măsuri sunt mai ample și mai ferme, astfel încât să lovească și mai tare economia rusă. Măsurile au fost coordonate cu partenerii internaționali.

  • 8 aprilie

    Operatorii de telecomunicații cu sediul în UE și în Ucraina, au semnat o declarație comună privind coordonarea eforturilor lor în vederea asigurării și stabilizării unui regim de apeluri în roaming și de apeluri internaționale între UE și Ucraina, care să fie accesibil sau gratuit. Declarația comună urmărește să stabilească un cadru mai stabil pentru a-i ajuta pe ucrainenii refugiați în toată Europa să rămână în contact cu familia și cu prietenii care au rămas acasă.

  • 6 aprilie

    Comisia a publicat o recomandare privind recunoașterea calificărilor academice și profesionale ale persoanelor care fug din calea invadării Ucrainei de către Rusia. Aceasta le va oferi statelor membre orientări și sfaturi practice pentru a asigura un proces de recunoaștere rapid, echitabil și flexibil.

  • 5 aprilie

    Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a anunțat cea de-a cincea rundă de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei. Noile măsuri restrictive, mai ample și mai aspre, vor avea șase piloni. Ele vor lovi puternic economia rusă și vor continua să pună presiune pe guvernul rus.

  • 4 aprilie

    UE a înființat o echipă de anchetă comună cu Ucraina pentru a colecta dovezi și a investiga crimele de război și crimele împotriva umanității. UE este pregătită să consolideze acest efort, trimițând pe teren echipe de anchetă care să ajute organele ucrainene de urmărire penală. 

  • 1 aprilie

    Comisia a adoptat o propunere care le permite refugiaților din Ucraina să schimbe bancnotele ucrainene în moneda statelor membre gazdă. Scopul acesteia este de a promova o abordare coordonată pentru a le oferi celor care fug din Ucraina aceleași condiții pentru schimbarea banilor ucraineni în moneda locală, indiferent de statul membru care îi găzduiește.

  • 28 martie

    În cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, Margaritis Schinas și comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, în coordonare cu președinția franceză a Consiliului, reprezentată de ministrul Gérald Darmanin, au prezentat un plan în 10 puncte pentru o coordonare europeană mai strânsă cu privire la primirea persoanelor care fug din calea războiului împotriva Ucrainei.

  • 25 martie

    Comisia Europeană și guvernul Canadei au anunțat lansarea unei campanii mondiale, în parteneriat cu organizația internațională de promovare și apărare a drepturilor civile Global Citizen, pentru a obține finanțare în sprijinul persoanelor care fug din cauza invadării Ucrainei.

  • 23 martie

    Comisia a prezentat acțiunile care se întreprind pentru a ajuta statele membre să răspundă nevoilor refugiaților din Ucraina. Pe lângă sprijinul imediat oferit sub formă de asistență la frontieră și la primire și de măsuri de protecție civilă, UE a luat măsuri suplimentare pentru a ajuta statele membre să se asigure că beneficiarii își pot valorifica efectiv dreptul la educație, asistență medicală, cazare și locuri de muncă.

  • 22 martie

    Comisia a lansat portalul „Spațiul european de cercetare pentru Ucraina”, un ghișeu unic cu informații și servicii de sprijin pentru cercetătorii din Ucraina și pentru cei care fug din țară.

  • 17 martie

    Grupul operativ „Înghețare și punere sub sechestru” al Comisiei, instituit pentru a asigura coordonarea la nivelul UE în vederea aplicării sancțiunilor împotriva oligarhilor ruși și belaruși incluși pe lista persoanelor vizate, și-a intensificat acțiunile la nivel internațional. Acesta va colabora cu Grupul operativ nou înființat „Elite, interpuși și oligarhi ruși”, în cadrul căruia UE acționează împreună cu țările G7 și cu Australia.

  • 15 martie

    În urma unei reuniunii informale a șefilor de stat și de guvern din UE care a avut loc în zilele de 10 și 11 martie, Consiliul a decis să impună un al patrulea pachet de sancțiuni economice și individuale ca răspuns la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Aceste sancțiuni vor contribui și mai mult la intensificarea presiunii economice asupra Kremlinului și vor afecta capacitatea Rusiei de a finanța invadarea Ucrainei.

  • 11 martie

    Comisia a plătit Ucrainei 300 de milioane EUR sub formă de asistență macrofinanciară de urgență. Este vorba despre jumătate dintr-o primă tranșă de 600 de milioane EUR care va fi acordată în cadrul programului de urgență pentru AMF în favoarea Ucrainei, în valoare de 1,2 miliarde EUR. Programul este o dovadă concretă a sprijinului de neclintit al UE pentru Ucraina.

  • 9 martie

    Având în vedere situația din Ucraina și ca răspuns la implicarea Belarusului în agresiune, Consiliul a decis să impună sancțiuni specifice suplimentare. Printre acestea se numără măsuri restrictive vizând încă 160 de persoane. Împreună cu măsurile sectoriale care vizează Belarusul și Rusia, adoptate tot de Consiliu, aceste noi includeri pe listă elimină lacunele și consolidează măsurile existente, așa cum au fost convenite de UE pentru a răspunde agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

  • 8 martie

    Comisia a prezentat sprijinul substanțial acordat de UE pentru a ajuta persoanele care fug din calea războiului din Ucraina, precum și țările UE care primesc aceste persoane. Solidaritatea europeană îi sprijină pe oamenii respectivi prin ajutor umanitar direct, asistență de urgență în materie de protecție civilă, sprijin la frontieră, precum și prin conferirea unui statut juridic clar, care le permite celor care fug de război să beneficieze de protecție imediată în UE.

  • 8 martie

    Comisia a adoptat o propunere privind Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa, care le permite statelor membre și regiunilor să ofere sprijin de urgență persoanelor care fug din calea invaziei ruse din Ucraina.

  • 4 martie

    Comisia a suspendat cooperarea cu entitățile ruse în domeniul cercetării, al științei și al inovării. Comisia nu va mai încheia niciun fel de contracte sau acorduri noi cu organizațiile ruse în cadrul programului Orizont Europa. În mod similar, Comisia a suspendat cooperarea cu Rusia și cu aliatul acesteia, Belarus, în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră ale Instrumentului european de vecinătate, precum și în cadrul programului Interreg pentru regiunea Mării Baltice.

  • 2 martie

    În urma anunțului făcut de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, Consiliul UE a decis să suspende difuzarea canalelor mass-media deținute de statul rus Russia Today și Sputnik, în întreaga UE. Sancțiunile acoperă toate mijloacele de transmisie și difuzare, cum ar fi prin cablu, satelit, IPTV, platforme, site-uri web și aplicații. Toate licențele, autorizațiile și acordurile de difuzare relevante sunt suspendate. Aceste măsuri acoperă toate statele membre ale UE și sunt direct aplicabile imediat.

  • 2 martie

    Comisia a propus activarea Directivei privind protecția temporară pentru a le oferi asistență rapidă și eficace persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina. În temeiul acestei propuneri, persoanelor care fug din calea războiului li se va acorda protecție temporară în UE, adică li se vor elibera permise de ședere și vor primi acces la educație și la piața forței de muncă.

  • 2 martie

    UE a convenit să excludă principalele bănci rusești din sistemul SWIFT, cel mai utilizat sistem de mesagerie financiară din lume. Această măsură va împiedica într-un mod rapid și eficient băncile respective să își desfășoare tranzacțiile financiare în întreaga lume. Decizia a fost luată în strânsă coordonare cu partenerii internaționali ai UE, cum ar fi Statele Unite și Regatul Unit.

  • 28 februarie

    În răspuns la apelul Organizației Națiunilor Unite pentru ajutor de urgență, Comisia a anunțat alocarea a încă 90 de milioane EUR pentru programele de ajutor de urgență destinate civililor afectați de războiul din Ucraina. Fondurile vor merge către populația din Ucraina și din Republica Moldova.

    Comisia coordonează, de asemenea, furnizarea de asistență materială Ucrainei prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. Până în prezent s-au primit oferte de ajutor de la 20 de state membre. Ajutorul constă în 8 milioane de produse pentru îngrijiri medicale esențiale și sprijin pentru protecția civilă.

    Republica Moldova a activat mecanismul de sprijinire a ucrainenilor care sosesc în această țară, Austria, Franța și Țările de Jos au oferit deja Republicii Moldova sprijin de urgență, cum ar fi articole pentru adăposturi și asistență medicală.

  • 27 februarie

    Comisia a propus măsuri suplimentare de sprijin pentru Ucraina și sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv:

    • finanțarea achiziționării de arme și alte echipamente și a livrării lor către Ucraina
    • închiderea spațiului aerian al UE pentru toate aeronavele deținute de Rusia, înmatriculate în Rusia sau controlate de Rusia [în vigoare din 28 februarie]
    • interzicerea difuzării în UE a canalelor mass-media de stat Russia Today și Sputnik, precum și a filialelor acestora [în vigoare din 2 martie]

    De asemenea, Comisia a propus un nou pachet împotriva regimului Lukașenko din Belarus, care vizează cele mai importante sectoare ale țării, limitând exporturile de produse cu dublă utilizare și sancționându-i pe acei cetățeni belaruși care contribuie la efortul de război al Rusiei.

  • 26 februarie

    În coordonare cu Franța, Germania, Italia, Canada, Regatul Unit și SUA, Comisia a propus un nou set de măsuri ca răspuns la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Măsurile au ca obiect:

    • excluderea băncilor rusești importante din sistemul SWIFT
    • interzicerea tranzacțiilor băncii centrale a Rusiei și înghețarea tuturor activelor acesteia [în vigoare din 28 februarie]
    • vizarea activelor oligarhilor ruși [în vigoare din 28 februarie]
  • 25 februarie

    În urma concluziilor Consiliului European din 24 februarie, Consiliul a adoptat un pachet de măsuri individuale și economice bazat pe cinci piloni:

    • sancțiuni din partea sectorului financiar, care vor reduce accesul Rusiei la cele mai importante piețe de capital, vizând 70 % din piața bancară rusă, dar și principalele întreprinderi de stat, inclusiv din domeniul apărării
    • sancțiuni în sectorul energetic, prin care se vor interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul către Rusia de bunuri și tehnologii specifice în domeniul rafinării petrolului și se vor introduce restricții privind furnizarea de servicii conexe
    • sancțiuni în sectorul transporturilor, prin care se va interzice vânzarea de aeronave, piese de schimb și echipamente către companiile aeriene rusești. Măsura va slăbi acest sector esențial al economiei Rusiei și conectivitatea țării.
    • sancțiuni în sectorul tehnologiei, prin care se impun restricții suplimentare asupra exporturilor de produse și tehnologii cu dublă utilizare, precum și restricții asupra exporturilor de anumite bunuri și tehnologii care ar putea ajuta Rusia să își consolideze tehnologic sectorul de apărare și securitate
    • sancțiuni în materie de politică a vizelor, în urma cărora diplomații și personalul cu statut asociat, precum și oamenii de afaceri nu se vor mai bucura de acces privilegiat în UE.
  • 24 februarie

    În cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European, liderii UE au condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Aceștia au convenit, în strânsă coordonare cu partenerii și aliații UE, asupra unor măsuri restrictive suplimentare în răspuns la acțiunile Rusiei, care vor avea asupra acesteia consecințe grave și masive.

  • 24 februarie

    Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a condamnat cu fermitate agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Ea a solicitat Rusiei să înceteze imediat violențele și să își retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei, reiterând sprijinul deplin al UE pentru Ucraina și poporul său. Ea a prezentat liderilor europeni spre aprobare un pachet de sancțiuni masive care vizează sectoare strategice ale economiei ruse prin blocarea accesului acestora la tehnologii și piețe.

  • 23 februarie

    Ca răspuns la recunoașterea de către Rusia a zonelor care nu sunt controlate de guvern din regiunile Donețk și Luhansk din Ucraina și a deciziei sale de a trimite trupe în regiune, UE a adoptat un pachet de sancțiuni. Aceste sancțiuni vizează:

    • persoane și entități care au jucat un rol în subminarea sau amenințarea integrității teritoriale și a independenței Ucrainei
    • relațiile economice dintre cele două regiuni care nu sunt controlate de guvern și UE, pentru a se garanta că cei responsabili resimt în mod clar consecințele economice ale acțiunilor lor ilegale și agresive
    • capacitatea statului și a guvernului rus de a accesa piețele de capital și piețele și serviciile financiare ale UE, pentru a limita finanțarea politicilor agresive și de escaladă

Documente