Introducere

Mecanismul pentru o tranziție justă este un instrument-cheie creat pentru a se asigura că tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic are loc în mod echitabil și că nimeni nu este lăsat în urmă. El asigură un sprijin specific menit să ajute la mobilizarea a cel puțin 65-75 de miliarde de euro în perioada 2021–2027 pentru cele mai afectate regiuni, cu scopul de a atenua impactul socioeconomic al tranziției.

frans timmermans photo
Trebuie să fim solidari cu regiunile cele mai afectate din Europa, precum cele miniere. Avem nevoie de implicarea și sprijinul tuturor – doar așa Pactul verde poate deveni realitate.

Frans Timmermans, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene

Finanțare

Mecanismul pentru o tranziție justă estompează efectele sociale și economice ale tranziției, concentrându-se pe regiunile, industriile și lucrătorii care se vor confrunta cu cele mai mari provocări, prin intermediul a trei piloni:

Hands on the globe

Un nou Fond pentru o tranziție justă

cu un buget de 17,5 miliarde EUR (la prețurile din 2018, adică 19,3 miliarde EUR la prețurile actuale), se estimează că va mobiliza investiții în valoare de aproape 30 de miliarde EUR.

money

Schema pentru „o tranziție justă” din cadrul InvestEU

va oferi o garanție bugetară în cadrul programului InvestEU în toate cele patru componente de politică și o Platformă de consiliere InvestEU care va acționa ca punct central de intrare pentru cererile de sprijin consultativ. Se preconizează că va mobiliza 10-15 miliarde EUR, în principal investiții din sectorul privat.

bank icon

O nouă facilitate de împrumut pentru sectorul public

va combina granturi în valoare de 1,5 miliarde EUR finanțate de la bugetul UE, cu împrumuturi în valoare de 10 miliarde EUR acordate de Banca Europeană de Investiții, pentru a mobiliza investiții publice în valoare de 25-30 de miliarde EUR.

Cum pot accesa țările UE aceste fonduri?

Planurile teritoriale pentru o tranziție justă definesc teritoriile în care se va utiliza Fondul pentru o tranziție justă. Identificarea acestor teritorii se realizează printr-un dialog cu Comisia. Aceste planuri prezintă provocările din fiecare teritoriu, precum și nevoile și obiectivele de dezvoltare care trebuie îndeplinite până în 2030. Ele identifică tipurile de operațiuni avute în vedere și specifică mecanismele de guvernanță. Aprobarea planurilor teritoriale pentru o tranziție justă deschide calea către o finanțare specifică în cadrul celorlalți doi piloni ai Mecanismului pentru o tranziție justă.

Platforma pentru o tranziție justă sprijină țările și regiunile din UE să facă tranziția într-un mod echitabil. Ea constă dintr-un singur punct de acces și un singur serviciu de asistență tehnică. Oferă sprijin tehnic și consultativ cuprinzător. Autoritățile și beneficiarii o pot accesa pentru a găsi toate informațiile despre fonduri de care au nevoie, inclusiv despre oportunități, actualizări relevante de norme sau inițiative sectoriale specifice. Platforma promovează, de asemenea, în mod activ, schimbul de bune practici între toate părțile interesate implicate, inclusiv prin reuniuni fizice și virtuale periodice.

Dacă aveți întrebări cu privire la Mecanismul/Fondul pentru o tranziție justă, vă rugăm să completați formularul de contact.

Acces la platformă

 

Cine vor fi beneficiarii?

Sprijinul va putea fi accesat de toate statele membre, cu accent pe regiunile cu emisiile cele mai mari de CO2 sau pe cele în care cele mai multe locuri de muncă depind de combustibilii fosili. Pentru aceasta, statele membre pot să elaboreze planuri teritoriale pentru o tranziție justă (pentru perioada de până în 2030), în care să identifice teritoriile care ar trebui să primească cel mai mult sprijin. Planurile ar trebui să indice, de asemenea, soluții optime pentru provocările sociale, economice și de mediu.

head icon Oamenii cei mai vulnerabili în fața efectelor tranziției
Mecanismul pentru o tranziție justă îi va proteja, întrucât
  • va facilita oportunitățile de ocupare a forței de muncă în noile sectoare și în cele în tranziție
  • va oferi oportunități de recalificare
  • va îmbunătăți eficiența energetică a locuințelor
  • va investi în combaterea sărăciei energetice
  • va facilita accesul la energie curată, constantă și la prețuri accesibile
icon Întreprinderile și sectoarele care emit mult CO2
Mecanismul pentru o tranziție justă îi va proteja, întrucât
  • va sprijini tranziția către tehnologii cu emisii scăzute de CO2 și diversificarea economică bazată pe locuri de muncă și investiții reziliente la efectele schimbărilor climatice
  • va crea condiții atractive pentru investitorii publici și privați
  • va facilita accesul la împrumuturi și sprijin financiar
  • va investi în înființarea de noi întreprinderi, IMM-uri și startup-uri
  • va investi în activități de cercetare și inovare
icon globe Statele membre și regiunile care depind mult de combustibilii fosili și de industriile cu emisii ridicate de CO2
Mecanismul pentru o tranziție justă îi va proteja, întrucât
  • va sprijini tranziția către activități care emit mult mai puțin CO2 și care sunt reziliente la efectele schimbărilor climatice
  • va crea noi locuri de muncă în economia verde
  • va investi în transportul public și durabil
  • va furniza asistență tehnică
  • va investi în surse regenerabile de energie;
  • va îmbunătăți conectivitatea digitală;
  • va oferi împrumuturi cu costuri accesibile autorităților publice locale;
  • va îmbunătăți infrastructura energetică, sistemele de termoficare și rețelele de transport.