Sanofi talks

31 iulie 2020 – Comisia Europeană încheie negocierile pentru a asigura accesul la un vaccin pentru noul coronavirus

Comisia Europeană a încheiat discuțiile preliminare cu compania farmaceutică Sanofi pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19. De îndată ce un vaccin se dovedește a fi sigur și eficace, Comisia va achiziționa 300 de milioane de doze pentru toate statele membre ale UE. Președinta von der Leyen a declarat: „Comisia Europeană face tot ce îi stă în putere pentru a se asigura că cetățenii europeni au acces rapid la un vaccin sigur. Etapa realizată astăzi cu Sanofi este o primă piatră de temelie a unei strategii europene mult mai ample în materie de vaccinuri. Suntem în discuții cu alte câteva companii. Deși încă nu știm ce vaccin va funcționa cel mai bine, Europa investește într-un portofoliu diversificat de vaccinuri promițătoare.”

scientist

29 iulie 2020 – Comisia Europeană asigură accesul UE la Remdesivir pentru tratamentul împotriva COVID-19

Comisia a semnat un contract în valoare de 63 de milioane EUR cu compania farmaceutică Gilead pentru a garanta aprovizionarea cu Veklury, denumirea comercială a Remdesivir. Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul împotriva COVID-19. De la începutul lunii august, sub coordonarea și cu sprijinul Comisiei, statele membre și Regatul Unit vor primi mai multe loturi de Veklury, pentru a asigura tratamentul pentru aproximativ 30 000 de pacienți cu simptome grave de COVID-19. Comisia pregătește, de asemenea, o achiziție comună pentru alte livrări de medicamente, pentru a acoperi posibile nevoi suplimentare.

A handshake in front of the European flag

27 iulie 2020 – Comisia Europeană lansează un apel pentru parteneriate inovatoare în materie de răspuns și redresare între regiunile UE
Pentru a sprijini răspunsul și redresarea în contextul COVID-19 și pentru a ajuta regiunile să profite de noile oportunități, Comisia lansează o cerere de exprimare a interesului pentru proiecte de inovare între regiuni, axată pe patru domenii tematice: dezvoltarea lanțului valoric medical, siguranța și gestionarea deșeurilor medicale, turismul durabil și digital, și dezvoltarea tehnologiilor pe bază de hidrogen în regiunile cu emisii ridicate de dioxid de carbon. Bugetul general pentru dezvoltarea a patru parteneriate tematice este de 400 000 EUR (până la 100 000 EUR per parteneriat) din Fondul european de dezvoltare regională, iar cererea de propuneri este deschisă până la 7 septembrie 2020.

President Von der Leyen speaking to the European Parliament

23 iulie 2020 – Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, în Parlamentul European: „Împreună, avem acum șansa de a marca un moment istoric pentru Europa.”

În urma unui acord convenit în cadrul Consiliului European cu privire la Planul european de redresare, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat în Parlamentul European: „Dispunem de o capacitate financiară imensă, fără precedent: 1,8 mii de miliarde EUR. Putem garanta că Next Generation EU accelerează tranziția verde și cea digitală. 30 % din bugetul alocat inițiativei Next Generation EU și din bugetul UE va fi cheltuit pentru proiecte privind combaterea schimbărilor climatice. Inițiativa Next Generation EU poate fi un stimulent major pentru investiții și reforme oriunde în lume: implementarea tehnologiei 5G, inteligența artificială și digitalizarea industrială, sursele regenerabile de energie, transportul durabil și clădirile eficiente din punct de vedere energetic. Avem un angajament clar: să respectăm statul de drept. Și, întrucât este vorba de o investiție europeană în Uniunea noastră, este esențial ca Parlamentul European să joace un rol-cheie.”

European leaders reach a deal

21 iulie – Liderii europeni ajung la un acord privind planul de relansare și bugetul european pe termen lung (2021-2027)

După patru zile de negocieri intense, liderii UE au convenit asupra planului de redresare pentru Europa. Aproximativ 1,8 mii de miliarde EUR (jumătate din bugetul UE pe termen lung și instrumentul Next Generation EU) vor fi alocate pentru a sprijini politici moderne și pentru a angaja Europa pe calea către o redresare durabilă și rezilientă, prin crearea de locuri de muncă, repararea daunelor cauzate de COVID-19 și construirea totodată a unui viitor mai verde și digital. Președinta von der Leyen a declarat: „Europa are acum șansa de a ieși mai puternică din criză. Astăzi am făcut un pas istoric de care putem fi mândri. Acum trebuie să colaborăm cu Parlamentul European pentru a pune bazele unui acord.”

testing lab image

15 iulie 2020 - Comisia își consolidează capacitatea de pregătire pentru alte eventuale epidemii de coronavirus

Pentru a salva vieți, evitând totodată impunerea de restricții, Comisia stabilește măsuri imediate pe termen scurt pentru a consolida capacitatea de pregătire a UE în domeniul sanitar în cazul apariției unor eventuale focare noi de coronavirus. Testarea și depistarea contacților, o mai bună supraveghere a sănătății publice și un acces mai larg la echipamente de protecție, medicamente și dispozitive medicale sunt esențiale pentru luarea unor măsuri eficiente în eventualitatea apariției unor noi epidemii. Printre acțiunile descrise în comunicare se numără, de asemenea, reducerea presiunii exercitate de gripa sezonieră asupra sistemelor de sănătate, o mai bună protecție a celor mai vulnerabile persoane și alte măsuri non-farmaceutice.

Ursula von der Leyen, President of the European Commission speeking at the European Parliament

8 iulie – Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen: această criză ne poate face mai puternici

Într-o alocuțiune rostită în fața Parlamentului European cu ocazia asumării președinției Consiliului UE de către Germania, președinta von der Leyen a declarat: „Solidaritate înseamnă a oferi mai mult celor care au nevoie. În cadrul inițiativei Next Generation EU, investițiile sunt legate de reforme bazate pe recomandările existente formulate pentru fiecare stat membru. Și fiecare stat membru trebuie să facă eforturi. Dacă dorim să ieșim mai puternici din această criză, trebuie să facem cu toții o schimbare în bine. Cetățenii europeni își doresc acest lucru. Redresarea economică este strâns legată de Pactul verde european, de digitalizare și de reziliență. Dar să nu uităm de bugetul nostru pentru următorii 7 ani. Next Generation EU a fost creat pentru a aborda actuala criza acută, însă bugetul trebuie gândit pe termen lung și este instrumentul cel mai important. Pentru a da rezultate, aceste politici necesită o adevărată valoare adăugată europeană și o finanțare solidă pentru următorii 7 ani.”

A person withdraws cash from an ATM machine

7 iulie - Previziunile economice din vara anului 2020: o redresare inegală și o reluare a creșterii în a doua jumătate a anului

În ciuda răspunsului politic la criza COVID-19, care a fost rapid și amplu atât la nivel european cât și național, previziunile economice din vara anului 2020 indică faptul că economia UE va cunoaște o recesiune marcantă în acest an. Deoarece eliminarea restricțiilor de deplasare a persoanelor are loc mai lent decât s-a estimat în previziunile noastre din primăvară, impactul asupra activității economice în 2020 va fi mai semnificativ decât s-a anticipat. Economia UE ar urma să se contracteze cu 8,3 % în 2020 și să crească cu 5,8 % în 2021, în timp ce economia zonei euro ar urma să se contracteze cu 8,7 % în 2020 și să crească cu 6,1 % în 2021. Cu toate acestea, datele preliminare pentru lunile mai și iunie indică faptul că este posibil ca perioada cea mai grea să fi trecut deja. Reluarea creșterii ar urma să aibă loc în a doua jumătate a anului, dar va rămâne incompletă și neomogenă la nivel de state membre.

1 iulie – Sprijin pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor: o punte către locuri de muncă pentru generația viitoare

Tinerii europeni se confruntă adesea cu dificultăți majore pe piața forței de muncă și acest lucru s-a observat mai ales în contextul pandemiei de coronavirus. Europa trebuie să le ofere toate șansele. Comisia ia măsuri pentru a se asigura că generația viitoare de europeni poate prospera, că Europa devine mai verde și mai digitală și propune consolidarea Garanției pentru tineret, adaptarea politicii de educație și formare profesională a UE la exigențele viitorului, un nou impuls pentru programele de ucenicie și măsuri suplimentare menite să sprijine încadrarea în muncă a tinerilor. Comisia se așteaptă ca guvernele naționale să investească cel puțin 22 de miliarde EUR pentru a sprijini ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor.

Global response event

27 iunie - Summitul donatorilor pentru răspunsul mondial la coronavirus mobilizează o sumă suplimentară de 6,15 miliarde EUR.

Summitul donatorilor „Obiectiv mondial: uniți pentru viitor”, organizat la 27 iunie de președinta von der Leyen și Global Citizen, a mobilizat 6,15 miliarde EUR pentru a contribui la dezvoltarea de vaccinuri, teste și tratamente împotriva noului coronavirus și pentru a garanta un acces echitabil la acestea. Suma cuprinde un angajament de 4,9 miliarde EUR din partea Băncii Europene de Investiții în parteneriat cu Comisia Europeană și un altul de 485 de milioane EUR din partea statelor membre UE. Într-un efort major de solidaritate mondială, summitul a permis asumarea unor angajamente financiare pentru o capacitate de producție de peste 250 de milioane de doze de vaccin pentru țările cu venituri scăzute și medii. Summitul și concertul au reunit artiști, oameni de știință și lideri din toată lumea, care s-au exprimat la unison pentru a garanta un acces universal la tratamente împotriva noului coronavirus. Prin acest eveniment, angajamentele asumate cu ocazia maratonului donatorilor în cadrul răspunsului mondial la coronavirus ajung la 15,9 miliarde EUR.https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/ip_20_1129

Global response event

26 iunie 2020 – Răspunsul mondial la coronavirus: ne vedem sâmbătă, 27 iunie, la ora 15

Summitul și concertul donatorilor, organizate de Comisia Europeană și Global Citizen, au avut loc sâmbăta, 27 iunie. Artiști, oameni de știință și lideri din toată lumea s-au exprimat la unison pentru a mobiliza fonduri suplimentare pentru dezvoltarea de tratamente și vaccinuri împotriva noului coronavirus. Sâmbătă după-amiaza, de la ora 3 pm CET, summitul donatorilor a fost găzduit de președinta Ursula von der Leyen, care a coprezentat, alături de actorul Dwayne Johnson, și concertul organizat cu această ocazie. În program figurează Shakira, Justin Bieber, Miley Cyrus, Chris Rock, David Beckham, Kerry Washington, Hugh Jackman și mulți alții. Consultați lista completă a participanților. Evenimentul a fost difuzat pe Facebook, Twitter, YouTube și Spotify. Summitul a fost transmis în direct pe site-ul Global Citizen și pe rețelele sociale.

Coronavirus global response

22 iunie 2020 – Răspunsul mondial la coronavirus: Comisia anunță organizarea unui summit mondial și a unui concert, la 27 iunie

Artiștii au puterea de a inspira schimbarea. Cu scopul de a mobiliza fonduri suplimentare în cadrul răspunsului mondial la coronavirus pentru dezvoltarea de vaccinuri și distribuirea lor pe plan global, artiștii, oamenii de știință și liderii mondiali se vor exprima la unison cu ocazia summitului și concertului „Obiectivul nostru mondial: Uniți pentru viitor”. Sâmbătă după-amiaza, de la ora 3 pm CET, summitul donatorilor va fi găzduit de președinta Ursula von der Leyen, care va coprezenta, alături de actorul Dwayne Johnson, și concertul organizat cu această ocazie. În program figurează Shakira, Justin Bieber, Miley Cyrus, Chris Rock, David Beckham, Kerry Washington, Hugh Jackman și mulți alții. Consultați lista completă a participanților. Conectați-vă pe Facebook, Twitter și YouTube. Summitul va fi transmis în direct pe site-ul „Obiectivul nostru mondial: Uniți pentru viitor” și pe rețelele sociale.

17 iunie 2020 – Prezentarea strategiei UE privind vaccinurile împotriva COVID-19

Comisia Europeană a prezentat o strategie europeană pentru a accelera dezvoltarea, fabricarea și distribuirea vaccinurilor împotriva noului coronavirus, vaccinarea fiind cel mai eficient mijloc de a învinge definitiv pandemia în cel mult 12-18 luni. Fiecare lună câștigată în găsirea unui astfel de vaccin salvează vieți, mijloace de subzistență și miliarde de euro. Realizarea acestui angajament complex necesită efectuarea de teste clinice în paralel cu investiții în capacitatea de producție pentru a putea fabrica milioane, sau chiar miliarde de doze de vaccinuri eficiente. Companiile care au în lucru un potențial vaccin promițător, pentru care au început deja studiile clinice sau care sunt aproape de acest stadiu, pot contacta Comisia prin e-mail la adresa EC-VACCINES@ec.europa.eu.

reopen eu visual

15 iunie 2020 – „Re-open EU”: o nouă platformă online pentru a restabili libera circulație și relansa turismul în Europa, în condiții de siguranță

Comisia Europeană a lansat platforma online Re-open EU (Redeschidem UE), cu informații esențiale care vor permite restabilirea liberei circulații și relansarea turismului în Europa în condiții de siguranță, pentru a-i ajuta pe cetățeni să-și planifice vacanțele cu încredere. Această platformă va furniza informații în timp real privind frontierele, restricțiile de călătorie, măsurile sanitare și de securitate (de exemplu, distanțarea socială și utilizarea măștii faciale), precum și alte informații practice pentru călători. Este disponibilă în cele 24 de limbi oficiale ale UE. Pe calculator sau pe smartphone, faceți clic pe linkul Re-open EU și adăugați-l la „Favorite”.

man with mask checking his phone

10 iunie 2020 – UE ia noi măsuri pentru a combate dezinformarea legată de noul coronavirus

Pentru a combate dezinformarea legată de noul coronavirus, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant iau noi măsuri și adoptă o comunicare comună. Documentul prezintă răspunsul imediat și acțiuni concrete care pot fi implementate rapid pentru a combate valul masiv de informații false sau înșelătoare, inclusiv tentativele din partea unor actori străini de a influența cetățenii europeni și dezbaterile la nivelul UE. În același timp, UE va continua să asigure libertatea de exprimare și să sprijine canalele mass-media independente, care joacă un rol esențial în această perioadă de pandemie de coronavirus. Acțiunile propuse vor fi integrate în viitoarele inițiative ale UE privind dezinformarea, și anume planul de acțiune pentru democrația europeană și actul legislativ privind serviciile digitale

Interior of an innovation lab

8 iunie 2020 – Pentru a combate coronavirusul și pentru a sprijini redresarea, UE alocă 314 milioane EUR pentru întreprinderile inovatoare

Comisia Europeană a anunțat că a alocat, prin intermediul proiectul-pilot „Accelerator” al Consiliului European pentru Inovare, aproximativ 166 de milioane EUR în favoarea a 36 de întreprinderi care vor lucra la proiecte inovatoare, precum producția de șervețele pentru biodecontaminare, dezvoltarea unor sisteme ieftine de monitorizare a ventilației în situații de urgență, dezvoltarea unei platforme de anticorpi pentru tratarea cazurilor grave de infectare. Peste 148 de milioane EUR vor fi alocate altor 36 de întreprinderi pentru a contribui la planul de redresare pentru Europa, de exemplu prin dezvoltarea unor turnuri de turbine eoliene mai puternice și mai eficiente, realizate din module de lemn. 

Lab

4 iunie 2020 – Comisia Europeană donează 300 de milioane EUR în favoarea Alianței pentru vaccinuri

La 4 iunie, Comisia Europeană s-a angajat să doneze 300 de milioane EUR în favoarea GAVI (Alianța pentru vaccinuri), în perioada 2021-2025. Aceste fonduri vor permite imunizarea a 300 de milioane de copii din toată lumea și finanțarea creării unor stocuri de vaccinuri împotriva bolilor infecțioase. Vor asigura tranziția anumitor țări către autofinanțare și vor permite furnizarea a peste 3,2 miliarde de doze de vaccinuri în 55 de țări. În cadrul summitului privind răspunsul mondial la criza provocată de coronavirus, coorganizat de Comisia Europeană, au fost colectate fonduri în valoare de peste 1,5 miliarde EUR pentru a combate această pandemie și pentru a evita apariția alteia.

pills

3 iunie – Comisia face un prim pas către adoptarea unei strategii farmaceutice pentru Europa

Comisia Europeană a publicat o foaie de parcurs privind strategia farmaceutică pentru Europa. Cei interesați sunt invitați să-și exprime punctul de vedere și să contribuie la elaborarea propunerii. Strategia farmaceutică pentru Europa va aborda riscurile și va urmări să mențină în Europa capacitățile de producție în domeniu, pentru a sprijini industria farmaceutică europeană să-și păstreze poziția de inovator și de lider mondial, precum și pentru a asigura aprovizionarea Europei cu medicamente sigure și la prețuri accesibile. Comisia consultă regulat cetățenii, întreprinderile și părțile interesate cu privire la inițiativele sale, inclusiv această strategie farmaceutică pentru Europa. Foaia de parcurs va fi urmată de o consultare publică.

Coronavirus Global Response Logo

28 mai 2020 – Răspunsul mondial la coronavirus: Lansarea inițiativei „Global Goal: Unite For Our Future”, după modelul „Global Citizen”

Inițiativa Răspunsul mondial la coronavirus a fost lansată la 4 mai și, până în prezent, a colectat 9,8 miliarde EUR pentru un acces universal, la prețuri accesibile, la vaccinare, tratamente și mijloace de testare pentru noul coronavirus. Cu ocazia lansării etapei următoare, președinta von der Leyen a declarat: „Întreaga lume trebuie să fie unită și să combată virusul, o dată și pentru totdeauna. Vestea cea bună este că asta se și întâmplă. Lansăm o nouă campanie, intitulată Global Goal: Unite For Our Future, după modelul Global Citizen În cursul lunii viitoare, cetățenii își vor exprima opinia și vor contribui la eforturile noastre comune de combatere a coronavirusului. La 27 iunie, voi găzdui un ultim summit al donatorilor, în cadrul căruia întreprinderile, fundațiile și cetățenii își vor putea uni forțele cu donatorii publici.”

Recovery plan for Europe

27 mai 2020 - Acum este momentul Europei: un plan excepțional de redresare pentru Europa, în valoare de 2,4 mii de miliarde EUR, menit să repare prejudiciile aduse de criză și să pregătească viitorul pentru noua generație

Pentru a lansa procesul de redresare a Europei, pentru a proteja viața, mijloacele de subzistență și locurile de muncă ale cetățenilor, Comisia Europeană propune un plan excepțional de redresare în valoare de 2,4 mii de miliarde EUR. Acesta se bazează pe utilizarea întregului potențial al unui buget UE puternic, modern și revizuit pentru a crea o Europă mai durabilă, digitală, incluzivă și echitabilă. Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat: „Viitoarea generație de europeni se va bucura de efectele pozitive ale deciziilor noastre. Investițiile nu doar că vor păstra realizările extraordinare pe care le-am obținut în ultimii 70 de ani, dar vor asigura o Uniune neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, digitală, socială, care va fi și în viitor un actor puternic la nivel mondial. Și acest lucru ține de noi toți. Nu este o chestiune individuală. Acum este momentul Europei.”

plastic mask

26 mai 2020 – Solidaritatea în contextul pandemiei de coronavirus: industria UE ia măsuri pentru a-i proteja pe cetățenii europeni

Întreprinderile europene au dat dovadă de o solidaritate extraordinară pe parcursul acestei crize. Diverse întreprinderi din Europa și-au reorientat producția: de la textile, articole de îmbrăcăminte și produse cosmetice la echipamente de protecție individuală (măști, ventilatoare și gel dezinfectant). Câteva dintre ele s-au oferit să doneze produse, în semn de solidaritate cu cetățenii. Pentru a ajuta întreprinderile să se adapteze și să-și sporească producția, Comisia Europeană a publicat orientări, disponibile gratuit, privind standardele și aprobarea accelerată, precum și recomandări în materie de conformitate.

Eu semester

20 mai 2020 – Pachetul de primăvară al semestrului european: recomandări pentru un răspuns coordonat la pandemia de coronavirus

La 20 mai, Comisia Europeană a propus recomandări de țară pentru toate statele membre UE și pentru Regatul Unit, pe baza strategiei de creștere a Comisiei, care promovează durabilitatea competitivă pentru a crea o economie care respectă cetățenii și planeta. Recomandările se referă la diverse domenii, printre care investițiile în sănătatea publică și reziliența sectorului sanitar, păstrarea locurilor de muncă prin sprijin pentru veniturile lucrătorilor și investițiile în oameni și competențe. Formularea unui răspuns economic european coordonat este esențială pentru a relansa activitatea economică, pentru a atenua efectele nefaste asupra peisajului socioeconomic și pentru a reduce contrastele și dezechilibrele. Așadar, semestrul european privind coordonarea politicilor economice și de ocupare a forței de muncă este un element esențial al strategiei de redresare.

researcher covid-19

19 mai 2020 – 122 de milioane EUR în plus, pentru sprijinirea cercetării privind noul coronavirus

Comisia a mobilizat o sumă suplimentară de 122 de milioane EUR prin programul său de cercetare și inovare Orizont 2020, pentru activități de cercetare urgente privind noul coronavirus. Noua cerere de exprimare a interesului se înscrie în cadrul angajamentului în valoare de 1,4 miliarde EUR al Comisiei în favoarea inițiativei „Răspunsul mondial la coronavirus”, lansată de președinta Ursula von der Leyen la 4 mai 2020. Noile activități de cercetare se vor baza pe informațiile obținute de la grupuri mari de pacienți din întreaga Europă. O mai bună înțelegere a impactului comportamental și socioeconomic al pandemiei de coronavirus ar putea contribui la îmbunătățirea strategiilor de tratament și de prevenire. De asemenea, proiectele finanțate în cadrul acestei cereri de exprimare a interesului ar trebui să faciliteze reorientarea industriei manufacturiere către o producție rapidă de materiale și de echipamente medicale esențiale necesare pentru depistare, tratare și prevenire și pentru dezvoltarea unor tehnologii medicale și instrumente digitale care să asigure o mai bună detectare, supraveghere și îngrijire a pacienților.

13 mai 2020 – reluarea în siguranță a călătoriilor și repornirea turismului european: Comisia ia măsuri

Pentru a le permite oamenilor să plece în concediu și să-și viziteze prietenii și familiile, pentru ca unitățile turistice să-și poată relua activitatea și pentru a ajuta statele membre să ridice treptat restricțiile de călătorie, respectând în același timp măsurile necesare de precauție în materie de sănătate, Comisia Europeană a prezentat un set de orientări și recomandări pentru turiști, călători și întreprinderi. Pachetul de măsuri include o strategie generală, o abordare comună pentru restabilirea liberei circulații, un cadru pentru sprijinirea sectorului de transport, o recomandare privind voucherele de călătorie și criterii pentru reluarea turismului. Această abordare flexibilă, care permite reluarea activităților turistice, se bazează pe criterii epidemiologice, pe aplicarea măsurilor de izolare și pe considerente de distanțiere economică și socială.

Medical research

12 mai 2020: 117 milioane EUR pentru identificarea unor scheme de tratament și metode de diagnosticare

Comisia a selectat 8 proiecte de cercetare de mare anvergură pentru tratamente împotriva COVID-19 și metode de diagnosticare a noului coronavirus, în urma unei cereri de propuneri accelerată lansată în luna martie de Inițiativa privind medicamentele inovatoare (IMI), un parteneriat public-privat. Comisia a crescut finanțarea inițială alocată programului Orizont 2020 de la 45 de milioane EUR la 72 de milioane EUR, iar 45 de milioane EUR vor proveni de la industria farmaceutică, partenerii asociați IMI și alte organizații. Investiția finală se ridică la 117 milioane EUR. Proiectele selectate fac parte din răspunsul european comun la pandemia de coronavirus pe care Comisia îl coordonează de la începutul crizei. Alocând finanțare prin programul Orizont 2020 și colaborând cu industria farmaceutică, Comisia este în măsură să finanțeze numeroase proiecte de înaltă calitate și să accelereze procedurile de elaborare a unor metode de diagnosticare și tratament pentru coronavirus, acestea fiind instrumentele esențiale necesare pentru combaterea crizei.

masks delivery

11 mai 2020 – Solidaritatea europeană în acțiune: UE trimite măști medicale în Macedonia de Nord și Muntenegru, prin „rescEU”

UE trimite măști medicale în Macedonia de Nord și Muntenegru prin „rescEU” (rezerva europeană comună de echipamente medicale creată pentru a ajuta țările afectate de pandemia de coronavirus) - zilele trecute Italia, Spania și Croația au beneficiat de această inițiativă. Pentru a proteja cadrele sanitare împotriva noului coronavirus, la 8 mai UE a livrat un prim lot de 1,5 milioane de măști medicale în 17 state membre și Regatul Unit. În următoarele șase săptămâni vor fi livrate, de asemenea, alte loturi săptămânale de 1,5 milioane de măști în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgență. România și Germania găzduiesc rezerva „rescEU” și sunt, prin urmare, responsabile cu achiziționarea echipamentelor, în timp ce Comisia finanțează 100 % din costurile aferente. Informații suplimentare

Masks delivery

8 mai 2020 – Solidaritatea europeană în acțiune: Comisia livrează primul lot de 1,5 milioane de măști pentru a sprijini personalul sanitar din UE

Pentru a proteja cadrele sanitare împotriva noului coronavirus, UE livrează un prim lot de 1,5 milioane de măști medicale în 17 state membre și Regatul Unit. În următoarele șase săptămâni vor fi livrate, de asemenea, alte loturi săptămânale de 1,5 milioane de măști. Această inițiativă a UE face parte dintr-o nouă achiziție de 10 milioane de măști, finanțată de Comisie, în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgență, cu scopul de a oferi ajutor direct statelor membre pentru a atenua consecințele imediate ale pandemiei și pentru a favoriza redresarea economică.

highlight

7 mai 2020 – Comisia ajută statele membre să soluționeze problema deficitului de personal sanitar.

Accelerarea procedurilor de recunoaștere a calificărilor profesionale ale lucrătorilor din domeniul sănătății

Pentru a contribui la soluționarea problemei deficitului de personal sanitar, Comisia a emis o comunicare cu orientări pentru statele membre. Aceste orientări accelerează procedura de recunoaștere a calificărilor profesionale ale lucrătorilor din domeniul medical, clarifică normele care le permit medicilor și asistenților medicali în formare să-și exercite profesia și facilitează libertatea de mișcare a profesioniștilor, astfel încât aceștia să-și poată oferi serviciile acolo unde este nevoie de ele. De asemenea, în această comunicare se menționează disponibilitatea Comisiei de a sprijini statele membre și profesioniștii să facă față crizei, să își mențină drepturile la libera circulație și să garanteze siguranța pacienților.

Map of spring economic forecast

6 mai 2020 – Previziunile economice din primăvara anului 2020: recesiune și redresare

În ciuda măsurilor rapide și decisive luate la nivel european și național, economia UE se va confrunta în acest an cu o recesiune, deoarece pandemia de coronavirus s-a dovedit a fi un șoc economic major. Conform previziunilor economice din primăvara anului 2020, economia UE se va contracta cu 7,5 % în 2020 și va crește cu aproximativ 6 % în 2021. Având în vedere interdependența economiilor din UE, dinamica redresării din fiecare stat membru va afecta în același timp și capacitatea de redresare a altor state membre. O reacție fără precedent și susținută la nivel european și național va fi esențială pentru limitarea daunelor economice și pentru facilitarea unei redresări rapide și robuste, astfel încât economiile să se îndrepte către o creștere durabilă și favorabilă incluziunii.

Picture of President von der Leyen

4 mai 2020 – răspunsul mondial la coronavirus: 7,4 miliarde EUR, de la donatori din lumea întreagă, pentru un acces universal la vaccinuri 

Cu ocazia conferinței donatorilor care a început astăzi, Comisia Europeană a colectat 7,4 miliarde EUR sub formă de angajamente financiare asumate de donatori din întreaga lume. Acest eveniment este organizat în contextul răspunsului mondial la coronavirus și are drept scop să mobilizeze fonduri pentru dezvoltarea și distribuirea la nivel mondial de teste de diagnosticare, tratamente și vaccinuri împotriva coronavirusului. Președinta von der Leyen a declarat: „Astăzi, lumea a dat dovadă de o unitate extraordinară pentru binele comun. Ca urmare a acestui angajament, suntem pe cale să dezvoltăm, să producem și să distribuim un vaccin pentru toți. Este însă doar începutul. Trebuie să susținem aceste eforturi și să fim pregătiți să aducem o contribuție sporită. Maratonul donatorilor va continua. După ce guvernele și-au adus contribuția, este rândul societății civile și al cetățenilor din întreaga lume să se alăture acestor eforturi, în cadrul unei mobilizări la nivel mondial a speranței și a determinării.” Informații suplimentare

Picture of the banner on the Berlaymont building

2 mai 2020 – Începe numărătoarea inversă: conferința donatorilor începe luni, 4 mai

Prin răspunsul global la coronavirus, Uniunea Europeană își unește forțele cu partenerii săi mondiali pentru a lansa un efort la scară largă pentru colectarea de fonduri în vederea dezvoltării unor tratamente, vaccinuri și metode de diagnosticare. Luni, 4 mai, la ora 15:00, președinta von der Leyen va găzdui o conferință internațională online pentru colectarea de fonduri, pe care o puteți urmări pe EbS. Obiectivul inițial este de a colecta 7,5 miliarde EUR.
Președința von der Leyen a declarat: „La 4 mai, dorim să aducem laolaltă întreaga lume pentru a găsi soluții în ceea ce privește prevenirea, diagnosticarea și tratamentele împotriva coronavirusului. Obiectivul nostru este de a strânge fonduri și de a lansa o cooperare globală fără precedent între organizațiile din domeniul sănătății și toți partenerii relevanți. Vă invit pe toți să participați.”

online consumers

30 aprilie 2020 – Comisia Europeană este hotărâtă să prevină înșelătoriile și să-i protejeze pe consumatori

Comisia Europeană se angajează să protejeze consumatorii în mediul online, în special în timpul pandemiei de coronavirus, când anumiți comercianți fără scrupule promovează afirmații false și produse contrafăcute. Comisia Europeană a lansat recent o serie de verificări privind platformele și reclamele disponibile online pentru a se asigura că în UE consumatorii nu sunt induși în eroare. În urma apelului lansat de comisarul UE pentru justiție Reynders, platformele online (Allegro, Amazon, AliExpress, Microsoft/Bing, CDiscount, Ebay, Facebook, Google, Rakuten, Wish și Yahoo/Verizon media) au răspuns pozitiv și s-au angajat ferm să îndepărteze anunțurile înșelătoare și publicitatea ilegală, protejându-i astfel pe consumatori. Aceste verificări vor fi efectuate de Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor de pe lângă autoritățile naționale.

western balkans aid

29 aprilie 2020 – Combaterea crizei cauzate de coronavirus: Comisia Europeană își intensifică sprijinul acordat Balcanilor de Vest

Comisia Europeană a anunțat că UE va acorda Balcanilor de Vest un sprijin financiar de peste 3,3 miliarde EUR. Banii vor putea fi folosiți pentru a acoperi nevoile sociale și sanitare imediate și pentru a demara redresarea economică. Pe lângă această contribuție anunțată înainte de reuniunea liderilor UE-Balcanii de Vest de pe 6 mai 2020, Comisia a schițat în linii mari și sprijinul pe termen mai lung. Este vorba despre un Plan economic și de investiții care urmează să fie prezentat integral în toamnă. Președinta von der Leyen a declarat: „„Avem responsabilitatea specială de a-i ajuta în această pandemie pe partenerii noștri din Balcanii de Vest, întrucât viitorul lor se află în mod clar în Uniunea Europeană. UE mobilizează un pachet financiar substanțial, confirmând această solidaritate puternică. Împreună vom depăși această criză și ne vom redresa.”

Valdis Dombrovskis Press Conference

28 aprilie 2020 – Un pachet de măsuri privind sectorul bancar: sprijin în favoarea persoanelor private și a întreprinderilor

Pentru a garanta că băncile pot în continuare să împrumute bani, să sprijine economia și să contribuie la atenuarea impactului economic al crizei provocate de pandemia de coronavirus, Comisia Europeană a adoptat un pachet de măsuri privind sectorul bancar. Aceste măsuri le vor permite băncilor să acorde în continuare credite pentru persoanele private și întreprinderile din Uniunea Europeană. Pachetul include o comunicare interpretativă privind cadrele contabile și prudențiale ale UE, precum și modificări rapide specifice referitoare la normele bancare europene. Comisia va lansa discuții cu reprezentanții sectorului financiar european pentru a analiza modalitățile prin care acesta poate elabora bune practici care să ofere un sprijin suplimentar cetățenilor și întreprinderilor.

global summit

27 aprilie 2020 – UE lansează o campanie de strângere de donații, împreună cu partenerii săi mondiali

Pentru a elabora și implementa teste de diagnosticare, tratamente și vaccinuri împotriva coronavirusului, care să fie sigure, eficiente și la prețuri accesibile, Uniunea Europeană, alături de partenerii săi mondiali, lansează o campanie de strângere de donații (Coronavirus Global Response) care va începe la 4 mai 2020. Țările și organizațiile din întreaga lume sunt invitate să facă donații pentru a atinge obiectivul de 7,5 miliarde EUR. Președinta Comisiei Europene, doamna von der Leyen, a declarat: „Trebuie să ne unim forțele în întreaga lume, lideri și cetățeni deopotrivă, în lupta împotriva coronavirusului. Vom lansa o campanie mondială de strângere de donații. Un adevărat maraton. Pentru a combate coronavirusul, este nevoie de un răspuns global și de acțiuni de durată pe mai multe fronturi. Trebuie să dezvoltăm un vaccin, să îl producem și să îl distribuim în toate colțurile lumii.”

ursula von der leyen video conference

24 aprilie 2020 – Comisia Europeană va elabora un plan comun de redresare, cu un buget al UE pe termen lung revizuit 

În cadrul unei videoconferințe, la 23 aprilie, liderii europeni i-au încredințat Comisiei Europene sarcina de a configura un răspuns colectiv la criză. În curând, se va efectua o evaluare economică aprofundată, iar bugetul european, care este legat în mod clar de fondul de redresare, este un instrument deja testat și fiabil care poate îndeplini sarcinile de anvergură necesare pentru relansarea economică. Cea mai mare parte a fondurilor va contribui la susținerea investițiilor și a coeziunii economice, la îmbunătățirea rezilienței și la autonomia Uniunii, promovând totodată politici moderne precum Pactul verde european și tranziția digitală. De asemenea, trebuie întărite parteneriatele solide din imediata vecinătate a UE. „Viitorul buget pe termen lung al UE pentru următorii șapte ani trebuie să se adapteze la noile circumstanțe după criza provocată de epidemia de coronavirus. Trebuie să sporim capacitatea sa financiară pentru a putea genera investițiile necesare în Uniunea Europeană.”, a afirmat președinta von der Leyen. Toate aceste inițiative sunt menite să protejeze piața unică. Investițiile ar trebui să fie făcute cu prioritate în primii ani și va fi necesar să se găsească un echilibru corect între subvenții și împrumuturi.

agricolture programmes

23 aprilie 2020 – Măsuri excepționale de sprijinire a sectorului agroalimentar

Pentru a ajuta rapid sectorul agricol și piețele alimentare în contextul crizei provocate de pandemia de coronavirus, Comisia Europeană a propus măsuri excepționale.

Comisia propune acordarea de ajutoare pentru depozitarea privată a produselor lactate și a produselor din carne, flexibilitate în punerea în aplicare a programelor de sprijinire a pieței, pentru a reorienta prioritățile de finanțare și o derogare excepțională de la normele UE în materie de concurență pentru a stabiliza piețele din diferite sectoare. De exemplu, în sectorul laptelui se va autoriza planificarea colectivă a producției de lapte, iar în sectorul florilor și al cartofilor se vor putea retrage produsele de pe piață. Aceste acorduri și decizii vor fi valabile numai pe o perioadă de maximum șase luni. Evoluția prețurilor de consum va fi monitorizată îndeaproape pentru a se evita eventuale efecte negative. Comisia dorește ca aceste măsuri să fie adoptate până la sfârșitul lunii aprilie.

EU flags

22 aprilie 2020 – un pachet de asistență financiară în valoare de 3 miliarde EUR pentru zece țări din vecinătatea UE

Comisia a propus un pachet de asistență macrofinanciară în valoare de 3 miliarde EUR pentru zece țări partenere din cadrul politicii europene de extindere și din vecinătate, cu scopul de a limita impactul economic al crizei provocate de coronavirus. Această propunere se adaugă la strategia Team Europe (cu un buget de 15,6 miliarde EUR), răspunsul specific al UE în sprijinul eforturilor depuse de țările partenere în combaterea pandemiei de coronavirus. Beneficiarii sunt Republica Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Regatul Hașemit al Iordaniei, Kosovo, Republica Moldova, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord, Republica Tunisiană și Ucraina.
Image of hands wearing gloves

21 aprilie 2020UE mobilizează ajutoare pentru Italia, Croația și țările învecinate

UE coordonează și cofinanțează livrarea ajutoarelor în UE și în țările învecinate, în urma cererilor de asistență trimise prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, în contextul eforturilor de combatere a pandemiei de coronavirus. Slovacia trimite măști și dezinfectanți în Italia, iar Austria trimite mănuși și dezinfectanți în Croația. Ca parte a sprijinului global furnizat de UE țărilor din Balcanii de Vest, Austria trimite, de asemenea, mănuși, dezinfectanți și alte articole în Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru și Republica Moldova. De asemenea, Serbia va primi din partea Austriei pături, saltele și corturi pentru migranții aflați pe teritoriul său.

Image of a server room

20 aprilie 2020 – Pandemia de coronavirus: o nouă platformă de schimb de date pentru cercetători

Comisia Europeană a creat o platformă de date a UE în materie de COVID-19 pentru colectarea și schimbul rapid de date de cercetare privind coronavirusul, cum ar fi secvențele genetice, structurile proteice, datele din cercetarea preclinică și trialurile clinice sau datele epidemiologice. Comisia sprijină cercetarea și inovarea pentru a dezvolta vaccinuri, tratamente noi, teste de diagnosticare și sisteme medicale care vor contribui la prevenirea răspândirii coronavirusului și la salvarea de vieți omenești. Această platformă este un element important în cadrul procesului de creare a unui Cloud european pentru știință deschisă. Cercetătorii vor putea să stocheze, să difuzeze și să analizeze o gamă largă de rezultate privind coronavirusul, de la date genomice la microscopie și date clinice.

passenger in an airport

17 aprilie 2020 – Peste 500 000 de cetățeni ai UE, aduși acasă

UE a reușit să ajute să întoarcă acasă peste jumătate de milion de cetățeni afectați de restricțiile de călătorie în contextul pandemiei de coronavirus, finanțând zboruri de repatriere și realizând o cooperare consulară intensă. La începutul pandemiei, aproximativ 600 000 de cetățeni ai UE erau blocați în afara Uniunii, din care majoritatea se aflau într-o deplasare pe termen scurt. În continuare există încă aproximativ 98 900 de cetățeni europeni blocați în străinătate (în special în regiunea Asia-Pacific și în Africa) și se depun eforturi pentru a-i aduce acasă în zilele următoare. Aceste eforturi istorice unice au adus, de asemenea, beneficii cetățenilor din țările partenere, cum ar fi Norvegia, Serbia, Elveția, Turcia și Regatul Unit: 5 000 din cetățenii lor au fost repatriați cu zboruri organizate de UE.

ursula von der leyen press conference

16 aprilie 2020 – Președinta von der Leyen: „Bugetul european va reprezenta baza redresării noastre.”

Adresându-se Parlamentului European, președinta von der Leyen a declarat că, deși răspunsul colectiv al Europei se cifrează la peste 3 mii de miliarde EUR, fiind cel mai impresionant pe plan mondial, este nevoie de mai mult. Bugetul UE va fi principala sursă de redresare a Uniunii, prin finanțarea de măsuri economice menite să clădească o Europă mai ecologică și mai digitală. Investițiile în renovarea la scară largă, în surse regenerabile de energie, în transportul ecologic, în alimentația durabilă și în refacerea cadrului natural vor fi mai importante decât înainte. Fiecare euro disponibil a fost utilizat pentru a investi în achiziționarea de echipamente medicale, în dezvoltarea de vaccinuri, în menținerea locurilor de muncă și în sprijinirea întreprinderilor pentru a relansa economia. În încheiere, președinta von der Leyen a făcut o pledoarie plină de emoție în care a susținut cauza Uniunii Europene: „Dacă rămânem cu toții uniți astăzi pentru Europa - cu încredere, curaj și solidaritate - știu că mâine sufletul Europei va străluci mai tare ca oricând.”

woman holding her phone

16 aprilie 2020 – O abordare europeană pentru utilizarea aplicațiilor de identificare a contacților, opționale și bazate pe respectarea deplină a vieții private

Pentru a institui sisteme opționale de identificare a contacților și de avertizare care să respecte pe deplin viața privată, Comisia Europeană a prezentat un set de instrumente și orientări. Aplicațiile de proximitate bazate pe tehnologia bluetooth ar trebui să fie utilizate în mod opțional, să fie foarte sigure, ușor accesibile, eficace și să respecte pe deplin viața privată, furnizând, în același timp, date agregate fără caracter personal organismelor publice de supraveghere epidemiologică pentru a proteja și salva vieți.

charles michel and ursula von der leyen

15 aprilie 2020 – O foaie europeană de parcurs pentru eliminarea treptată a măsurilor de izolare

Comisia Europeană, în cooperare cu președintele Consiliului UE, a prezentat o foaie de parcurs, recomandări și principii–cheie pentru eliminarea treptată a măsurilor de izolare. Pentru a beneficia de o abordare europeană coordonată în acest context, trebuie să se identifice momentul oportun și să se îndeplinească mai multe criterii comune: este necesar mai întâi ca răspândirea virusului să se reducă și să se stabilizeze, sistemele de asistență medicală trebuie să dispună de capacitatea necesară și trebuie să existe capacități de testare la scară largă. De asemenea, trebuie să existe o serie de măsuri de însoțire, să se instituie un sistem de identificare a contacților, să se suplimenteze capacitățile de testare și să se instituie tratamente eficiente, iar sistemele sanitare trebuie să dispună de capacitatea necesară. 

Protective medical equipment

14 aprilie 2020 - 2,7 miliarde EUR de la bugetul UE pentru sprijinirea sectorului sanitar

Pentru a sprijini în mod direct sistemele sanitare din țările UE, Comisia Europeană a propus activarea Instrumentului UE de sprijin de urgență, o măsură pe care Consiliul a aprobat-o rapid la 14 aprilie. Acest instrument, cu un buget de 2,7 miliarde EUR, va sprijini distribuirea de echipamente de protecție, transferul pacienților către spitalele cu capacitate de primire, precum și dezvoltarea unor metode de medicație și de testare. Instrumentul va fi utilizat împreună cu alte instrumente ale UE, de exemplu, rezerva de materiale medicale rescEU, care primește 300 de milioane EUR în plus față de alocarea propusă inițial (80 de milioane EUR), pentru a sprijini distribuirea de echipamente medicale în UE. De asemenea, va fi posibil ca persoanele fizice, fundațiile și statele membre să facă donații și să ia parte la sisteme de finanțare de tip crowdfunding.

pills

8 aprilie 2020 - 15,6 miliarde EUR pentru un răspuns global al UE la pandemia de coronavirus UE îndeamnă statele membre să asigure disponibilitatea medicamentelor

Pentru a combate noul coronavirus pe plan mondial, UE va sprijini sănătatea publică și va aborda nevoile umanitare și sanitare ale țărilor partenere din întreaga lume prin acordarea de asistență financiară în valoare de peste 15,6 miliarde EUR. În același timp, la 8 aprilie, Comisia a îndemnat statele membre să se asigure că toți cetățenii europeni au acces la medicamente, protejând în același timp sănătatea publică și menținând piața unică. Comisia a emis orientări pentru a asigura aprovizionarea adecvată, transportul rapid, alocarea de medicamente vitale și pentru a preveni o eventuală penurie.

coronavirus medical unit

7 aprilie 2020 – Corpul medical al UE, trimis în Italia

Astăzi, Corpul medical al UE, sub îndrumarea Centrului de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE, a detașat la Bergamo o echipă de medici și asistenți din România și Norvegia. Austria i-a oferit Italiei 3 360 de litri de dezinfectant medical prin intermediul mecanismului. În plus, sistemul de sateliți Copernicus al Uniunii Europene a fost activat de Italia pentru a cartografia unitățile medicale și pentru a monitoriza activitățile.

Financial aid coronavirus

6 aprilie 2020 – 8 miliarde EUR pentru sprijinirea a aproximativ 100 000 de întreprinderi europene

Comisia Europeană și Fondul european de investiții deblochează 8 miliarde EUR prin Fondul european pentru investiții strategice: în aprilie, vor fi disponibile fonduri pentru sprijinirea și acordarea de asistență în favoarea a aproximativ 100 000 de întreprinderi afectate de consecințele economice ale pandemiei de coronavirus. Întreprinderile vor putea solicita în mod direct sprijin de la băncile lor locale și/sau de la creditorii care participă la această inițiativă (detalii pe site-ul Accesul la finanțare).

workers producing masks

3 aprilie 2020 – Se amână aplicarea regulamentului privind dispozitivele medicale și se suspendă taxele vamale pentru echipamentele de protecție

Comisia a propus amânarea cu un an a aplicării regulamentului privind dispozitivele medicale pentru a le permite producătorilor să se axeze pe producția de dispozitive medicale vitale. Astfel, se vor putea evita eventualele penurii sau întârzieri care ar putea fi cauzate de organismele de reglementare și, prin urmare, vor fi salvate mai multe vieți.

Comisia a decis, de asemenea, să elimine temporar taxele vamale și TVA-ul pentru importul de dispozitive medicale și de echipamente de protecție din țări terțe. Ieftinirea importurilor de măști, mănuși, combinezoane și alte echipamente de protecție (în unele cazuri, cu până la o treime) va avea un efect pozitiv, favorizând disponibilitatea acestor produse esențiale și ajutând-i pe cei aflați în dificultate. Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat: „Lucrăm pe toate fronturile pentru a elimina obstacolele din calea noastră și pentru a ne asigura că profesioniștii noștri din domeniul sănătății primesc materialul necesar pentru a salva vieți.”

Ursula von der Leyen President of the European Commission

2 aprilie – Răspunsul la pandemia de coronavirus: Comisia mobilizează toate resursele de care dispune pentru a proteja cetățenii și mijloacele lor de subzistență

Pentru a o oferi rapid un sprijin în favoarea lucrătorilor și pentru a atenua riscurile legate de șomaj în contextul pandemiei de coronavirus, Comisia a lansat o nouă inițiativă intitulată SURE, un instrument de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situație de urgență. Pentru a contribui la menținerea locurilor de muncă și pentru a ajuta familiile, SURE le va oferi statelor membre o asistență financiară de până la 100 miliarde EUR, sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase. Comisia propune, de asemenea, redirecționarea tuturor fondurilor structurale disponibile pentru a reacționa la criza actuală. De acest sprijin vor beneficia, de asemenea, fermierii și pescarii, precum și persoanele cele mai defavorizate. Inițiativa UE privind solidaritatea în domeniul sănătății, în valoare de 3 miliarde EUR, va putea aduce un răspuns la nevoile sistemelor sanitare ale statelor membre. Impactul profund provocat de această criză necesită o reacție fără precedent la scară largă și în termeni de rapiditate și solidaritate. Măsurile adoptate astăzi de Comisie merg în acest sens.

scientist

1 aprilie 2020 – Oamenii de știință din cadrul Comisiei au dezvoltat o nouă substanță de control pentru a verifica fiabilitatea testelor pentru noul coronavirus efectuate în UE

Oamenii de știință din cadrul Comisiei Europene au conceput o nouă substanță de control care poate fi utilizată pentru a evalua cu precizie eficacitatea testelor pentru noul coronavirus și pentru a evita rezultatele negative false. Eșantioanele de control sunt foarte concentrate și pentru verificarea unui test este nevoie doar de o cantitate foarte mică.

Tribunal

31 martie 2020 – Președinta von der Leyen lansează un avertisment: măsurile de urgență în contextul pandemiei de coronavirus trebuie să respecte principiile și valorile fundamentale ale UE

În ultimele săptămâni, mai multe state membre ale UE au luat măsuri de urgență pentru a combate criza sanitară cauzată de pandemia de coronavirus. Este extrem de important ca aceste măsuri să nu încalce principiile și valorile noastre fundamentale consacrate în tratate.

30 martie 2020 – Lansarea unei secțiuni privind combaterea dezinformării în contextul pandemiei de coronavirus

În ultima vreme, spațiul sănătății a fost invadat de informații false, publicate și distribuite voit sau din neștiință, inclusiv în ceea ce privește COVID-19. Este important să vă bazați numai pe surse oficiale pentru a obține informații actualizate.