[["fid":"508152","view_mode":"wysiwyg","fields":"format":"wysiwyg","field_file_image_alt_text[en][0][value]":"Ursula von der Leyen","field_file_image_title_text[en][0][value]":false,"field_caption[en][0][value]":"","type":"media","field_deltas":"1":"format":"wysiwyg","field_file_image_alt_text[en][0][value]":"Ursula von der Leyen","field_file_image_title_text[en][0][value]":false,"field_caption[en][0][value]":"","attributes":"alt":"Ursula von der Leyen","class":"media-element file-wysiwyg","data-delta":"1"]]
Trebuie să avem grijă unul de celălalt și să ne ajutăm reciproc să depășim acest moment. Pentru că există ceva mai contagios decât acest virus, și anume dragostea și compasiunea. Și în fața unor împrejurări nefavorabile, cetățenii Europei arată cât de puternice pot fi aceste sentimente.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, la ședința plenară a Parlamentului European (26 martie 2020)

Octombrie 2021

  • 13 octombrie

    Comisia acordă Slovaciei 822,7 milioane EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Slovaciei 822,7 milioane EUR sub forma unei plăți de prefinanțare în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Slovaciei.

  • 12 octombrie

    Prima obligațiune ecologică emisă pentru a finanța redresarea durabilă

    Comisia Europeană a emis prima obligațiune verde NextGenerationEU, mobilizând astfel 12 miliarde EUR care urmează să fie utilizate exclusiv pentru realizarea de investiții verzi și durabile în întreaga UE. Aceasta reprezintă cea mai mare emisiune de obligațiuni verzi din lume.

  • 5 octombrie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Estoniei, în valoare de 969,3 milioane EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Estoniei. Finanțarea acordată prin Mecanismul de redresare și reziliență va sprijini punerea în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Estoniei.

  • 4 octombrie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Finlandei, în valoare de 2,1 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Finlandei, un pas important în direcția acordării unor granturi în valoare de 2,1 miliarde EUR Finlandei, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Finanțarea oferită de MRR va sprijini punerea în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă și va juca un rol semnificativ în a-i permite Finlandei să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

Septembrie 2021

  • 28 septembrie

    Comisia acordă Cehiei 915 milioane EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Cehiei 915 de milioane EUR sub forma unei plăți de prefinanțare în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Cehiei.

  • 28 septembrie

    Comisia acordă Croației 818 milioane EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Croației 818 milioane EUR cu titlu de prefinanțare în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, echivalentul a 13 % din alocarea financiară a țării în cadrul MRR. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Croației.

  • 28 septembrie

    Comisia acordă Austriei 450 milioane EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Austriei 450 milioane EUR sub forma unei plăți de prefinanțare în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Aceasta este echivalentă cu 13 % din alocarea financiară totală a țării în cadrul MRR. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Austriei.

  • 27 septembrie

    Comisia aprobă Planul de redresare și reziliență al României, în valoare de 29,2 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a Planului de redresare și reziliență al României, care va putea primi, astfel, din partea UE granturi în valoare de 14,2 miliarde EUR și împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Această finanțare va sprijini implementarea măsurilor esențiale în materie de investiții și reforme cuprinse în Planul de redresare și reziliență al României

  • 22 septembrie

    O agendă UE-SUA pentru combaterea pandemiei mondiale

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele SUA, Joe Biden, au anunțat un nou parteneriat UE-SUA care să contribuie la vaccinarea populației lumii. Obiectivul este de a atinge o rată globală de vaccinare de 70 % până la Adunarea Generală a ONU din 2022. Parteneriatul global UE-SUA pentru facilitarea vaccinării va contribui la creșterea ofertei, la îmbunătățirea coordonării în ceea ce privește livrarea și la eliminarea blocajelor din lanțurile de aprovizionare.

  • 22 septembrie

    Publicarea cel de-al doilea raport privind impactul SURE

    Al doilea raport privind impactul SURE, instrumentul în valoare de 100 miliarde EUR conceput pentru a proteja locurile de muncă și veniturile, constată că instrumentul a reușit să atenueze impactul socioeconomic grav al pandemiei de COVID-19. Se estimează că măsurile naționale privind piața muncii, sprijinite de SURE, au contribuit, alături de alte măsuri, la reducerea numărului șomerilor cu aproape 1,5 milioane în 2020. SURE a contribuit la limitarea efectivă a creșterii ratei șomajului în statele membre beneficiare pe parcursul crizei.

  • 21 septembrie

    Comisia semnează un contract pentru furnizarea unui tratament cu anticorpi monoclonali

    Comisia a semnat cu compania farmaceutică Eli Lilly un contract-cadru de achiziție comună vizând furnizarea unui tratament cu anticorpi monoclonali pentru pacienții afectați de noul coronavirus. Aceasta este cea mai recentă evoluție în ceea ce privește constituirea primului portofoliu, constând în cinci mijloace terapeutice promițătoare, anunțat de Comisie în iunie 2021, în cadrul Strategiei UE privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19.

  • 17 septembrie

    Comisia acordă Sloveniei 231 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a transferat Sloveniei 231 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din valoarea granturilor acordate acestei țări în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Acești bani vor contribui la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Slovaciei.

  • 17 septembrie

    REACT-EU: 4,7 miliarde EUR pentru sprijinirea locurilor de muncă și a competențelor și pentru ajutorarea persoanelor cu cele mai mari probleme financiare din Italia

    Comisia a acordat Italiei 4,7 miliarde EUR în cadrul REACT-EU pentru a sprijini răspunsul țării la criza provocată de coronavirus și pentru a contribui la o redresare socioeconomică durabilă.

  • 16 septembrie

    Echipa Europa: 34 de miliarde EUR cheltuite până în prezent pentru combaterea COVID-19 în țările partenere

    De la izbucnirea pandemiei de COVID-19 la începutul anului 2020, UE, statele membre ale UE și instituțiile financiare europene, în formula Echipa Europa, au acordat un sprijin în valoare de 34 miliarde EUR țărilor partenere pentru a face față pandemiei și consecințelor acesteia. Această sumă depășește deja cu mult pachetul inițial de sprijin în valoare de 20 de miliarde EUR, promis de Echipa Europa în primăvara anului 2020, care se ridică în prezent la 46 de miliarde EUR.

  • 10 septembrie

    Comisia acordă Letoniei 237 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Letoniei 237 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din contribuția financiară a țării, astfel cum a fost stabilită în decizia de punere în aplicare a Consiliului. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Letoniei.

  • 9 septembrie

    Comisia acordă Ciprului 157 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a transferat Ciprului 157 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din componenta de granturi și cea de împrumuturi a alocării financiare a țării. Plata de prefinanțare în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență va contribui la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Ciprului.

  • 3 septembrie

    UE și AstraZeneca convin asupra furnizării de vaccinuri împotriva COVID-19 și asupra încetării litigiilor

    UE și AstraZeneca au ajuns la un acord care va asigura livrarea dozelor restante de vaccin împotriva COVID-19 către statele membre, în conformitate cu termenii acordului preliminar de achiziție încheiat la 27 august 2020 cu AstraZeneca. De asemenea, acordul va pune capăt litigiilor aflate pe rolul Tribunalului de la Bruxelles.

  • 2 septembrie

    Comisia acordă Danemarcei 201 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Danemarcei 201 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din alocarea financiară a țării în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Danemarcei.

August 2021

  • 31 august

    70 % din populația adultă din UE este vaccinată integral

    UE a atins o etapă crucială, 70 % din populația adultă fiind în prezent vaccinată complet. În total, peste 256 de milioane de adulți din UE au primit schema completă de vaccinare.

  • 26 august

    Comisia acordă Germaniei 2,25 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Germaniei 2,25 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 9 % din alocarea financiară a țării în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Germaniei.

  • 19 august

    Comisia acordă Franței 5,1 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Franței 5,1 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din alocarea financiară a țării în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Franței.

  • 17 august

    Comisia acordă Lituaniei o prefinanțare în valoare de 289 de milioane EUR

    Comisia a acordat Lituaniei 289 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din alocarea financiară a țării în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Lituaniei.

  • 17 august

    Comisia acordă Spaniei 9 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Spaniei 9 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din alocarea financiară a țării în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Spaniei.

  • 13 august

    Comisia acordă Italiei 24,9 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Italiei 24,9 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din granturile și împrumuturile alocate țării în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Italiei.

  • 10 august

    UE își consolidează sprijinul acordat pentru a accelera vaccinarea în regiunea Parteneriatului estic

    Comisia și-a majorat de la 40 de milioane EUR la 75 de milioane EUR pachetul său de asistență menit să asigure accesul la vaccinuri sigure și eficace împotriva COVID-19 și să accelereze campaniile de vaccinare în cele șase țări din cadrul Parteneriatului estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

  • 9 august

    Comisia acordă Greciei 4 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Greciei 4 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din granturile și împrumuturile alocate țării în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Greciei.

  • 4 august

    Comisia aprobă un nou contract pentru un potențial vaccin împotriva COVID-19 – cel dezvoltat de Novavax

    Comisia a aprobat cel de al șaptelea acord preliminar de achiziție încheiat cu o companie farmaceutică pentru a asigura accesul la un potențial vaccin împotriva COVID-19 în T4 din 2021 și în 2022. În temeiul acestui contract, statele membre vor putea achiziționa până la 100 de milioane de doze de vaccin Novavax, cu o opțiune pentru 100 de milioane de doze suplimentare în cursul anilor 2021, 2022 și 2023, după ce EMA va fi revizuit și aprobat vaccinul respectiv ca fiind sigur și eficace.

  • 3 august

    Comisia acordă Luxemburgului 12,1 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Luxemburgului 12,1 milioane EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din alocarea financiară a țării. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Luxemburgului.

  • 3 august

    Comisia acordă Portugaliei 2,2 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Portugaliei 2,2 miliarde EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din componenta de granturi și cea de împrumuturi a alocării financiare a țării. Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Portugaliei.

  • 3 august

    Comisia acordă Belgiei 770 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare

    Comisia a acordat Belgiei 770 de milioane EUR cu titlu de prefinanțare, echivalentul a 13 % din alocarea financiară a țării. Belgia este una dintre primele țări care primește o plată de prefinanțare în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR). Prefinanțarea va ajuta la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Belgiei.

Iulie 2021

  • 27 iulie

    UE își atinge obiectivul de vaccinare a 70 % din populația adultă cu cel puțin o doză

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că UE a marcat o etapă importantă, prin vaccinarea, până în luna iulie, a 70 % din populația sa adultă cu cel puțin o doză.

  • 22 iulie

    Comisia majorează fondurile pentru cercetare cu 120 de milioane EUR pentru 11 noi proiecte de combatere a virusului și a variantelor acestuia

    Comisia a selectat 11 proiecte noi în valoare de 120 de milioane EUR din programul Orizont Europa, cel mai mare program european de cercetare și inovare (2021-2027), pentru a sprijini și facilita cercetări urgente vizând coronavirusul și variantele acestuia.

  • 19 iulie

    Comisia aprobă planul Cehiei de redresare și reziliență, în valoare de 7 miliarde EUR

    Comisia Europeană a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Cehiei. Acesta este un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 7 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Finanțarea va sprijini punerea în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Cehiei.

  • 16 iulie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Irlandei

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Irlandei. Acesta este un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 989 de milioane EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, care vor sprijini punerea în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Irlandei.

  • 15 iulie

    Peste 3 milioane de doze de vaccin partajate prin Mecanismul de protecție civilă al UE

    În urma noilor oferte de asistență din partea statelor membre ale UE către țări aflate în dificultate, Comisia a sprijinit până în prezent partajarea a peste 3 milioane de vaccinuri împotriva COVID-19 cu țări din afara UE, prin intermediul Mecanismului european de protecție civilă.

  • 10 iulie

    UE atinge pragul dorit la capitolul livrări de vaccinuri necesare pentru vaccinarea a 70 % din cetățenii adulți ai UE

    „Ne-am asigurat că statele membre primesc suficiente vaccinuri pentru a fi în măsură să vaccineze complet cel puțin 70 % din adulții din UE până la sfârșitul acestei luni”, a declarat președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, când UE a marcat, pe 11 iulie, o nouă etapă importantă în campania de vaccinare. Ea a subliniat însă că pandemia de COVID-19 nu a fost încă învinsă și că UE este pregătită să asigure furnizarea mai multor vaccinuri, inclusiv împotriva noilor variante.

  • 8 iulie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Croației

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Croației. Acesta reprezintă un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 6,3 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Această finanțare va sprijini punerea în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Croației.

  • 8 iulie

    Comisia aprobă planul Ciprului de redresare și reziliență, în valoare de 1,2 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Ciprului. Acesta este un pas important în direcția acordării de către UE a unei sume totale în valoare de 1,2 miliarde EUR sub formă de granturi și împrumuturi, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și va juca un rol esențial în a-i permite țării să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

  • 2 iulie

    Comisia aprobă planul Lituaniei de redresare și reziliență, în valoare de 2,2 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Lituaniei. Acesta reprezintă un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 2,2 miliarde EUR, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Finanțarea va juca un rol esențial în a-i permite Lituaniei să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

  • 1 iulie

    Certificatul digital al UE privind COVID intră în vigoare în UE

    La 1 iulie a intrat în vigoare Regulamentul referitor la certificatul digital al UE privind COVID. Din acest moment, cetățenii și rezidenții UE pot obține certificate digitale privind COVID emise și verificate pe tot teritoriul UE.

  • 1 iulie

    Comisia aprobă planul Sloveniei de redresare și reziliență, în valoare de 2,5 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Sloveniei, un pas esențial către acordarea de către UE a 1,8 miliarde EUR sub formă de granturi și 705 milioane EUR sub formă de împrumuturi, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Această finanțare va juca un rol esențial în a-i permite Sloveniei să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

Iunie 2021

  • 29 iunie

    Comisia încheie cu succes a doua emisiune de obligațiuni pentru a sprijini redresarea Europei

    În cadrul celei de-a doua tranzacții NextGenerationEU, Comisia a strâns 15 miliarde EUR pentru a finanța redresarea Europei în urma crizei provocate de coronavirus și a consecințelor acesteia. Este vorba de o tranzacție în două tranșe, constând într-o obligațiune de 9 miliarde EUR pe 5 ani, scadentă la 6 iulie 2026 și o obligațiune de 6 miliarde EUR pe 30 ani, scadentă la 6 iulie 2051.

  • 29 iunie

    Comisia identifică cinci tratamente candidate promițătoare

    Strategia UE privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19 a obținut primul rezultat, odată cu anunțarea primului portofoliu de cinci mijloace terapeutice care ar putea fi disponibile în curând pentru tratarea pacienților din întreaga UE. Patru dintre aceste mijloace terapeutice sunt anticorpi monoclonali care fac obiectul revizuirii continue de către Agenția Europeană pentru Medicamente. Al cincilea este un medicament imunosupresiv care deține o autorizație de comercializare ce ar putea fi extinsă pentru a include tratarea pacienților infectați cu COVID-19.

  • 28 iunie

    NextGenerationEU: Comisia efectuează primele plăți în valoare de 800 de milioane EUR pentru a promova reziliența și repararea daunelor provocate de criză

    Comisia a efectuat astăzi plăți în valoare de 800 de milioane EUR din NextGenerationEU – instrumentul temporar menit să finanțeze redresarea Europei și să încurajeze o economie mai verde, mai digitală și mai rezilientă după pandemie. Plățile au fost efectuate către 41 de programe naționale și regionale din 16 state membre (Franța, Grecia, Cehia, Germania, Polonia, Lituania, Țările de Jos, Slovacia, Estonia, Austria, Danemarca, Finlanda, Bulgaria, Suedia, Portugalia și Croația) din cadrul inițiativei „Asistență de redresare pentru coeziune și teritoriile Europei” (REACT-EU).

  • 23 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Franței, în valoare de 39,4 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Franței. Acesta este un pas important către acordarea de către UE a unor granturi în valoare de 39,4 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și va juca un rol esențial în a-i permite Franței să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

  • 23 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Belgiei, în valoare de 5,9 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Belgiei. Acesta reprezintă un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 5,9 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Finanțarea va sprijini punerea în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Belgiei.

  • 22 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Italiei, în valoare de 191,5 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Italiei. Acesta este un pas important în direcția acordării de către UE a sumei de 68,9 miliarde EUR sub formă de granturi și a sumei de 122,6 miliarde EUR sub formă de împrumuturi, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Finanțarea va juca un rol esențial în a-i permite Italiei să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

  • 22 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Germaniei

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Germaniei. Acesta este un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 25,6 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Finanțarea va sprijini punerea în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Germaniei.

  • 22 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Letoniei, în valoare de 1,8 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Letoniei, un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 1,8 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Finanțarea va juca un rol esențial în a-i permite Letoniei să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

  • 21 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Slovaciei

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Slovaciei. Acesta este un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 6,3 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Finanțarea va sprijini punerea în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Slovaciei. Aceasta va juca un rol esențial în a-i permite Slovaciei să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

  • 21 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Austriei

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Austriei. Acesta este un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 3,5 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și va ajuta Austria să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

  • 18 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Luxemburgului, în valoare de 93 de milioane EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Luxemburgului. Acesta este un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 93 de milioane EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, care vor sprijini punerea în aplicare a măsurilor de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Luxemburgului.

  • 17 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Danemarcei, în valoare de 1,5 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Danemarcei. Acesta este un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 1,5 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență pentru perioada 2021-2026. Finanțarea va sprijini punerea în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Danemarcei.

  • 17 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Greciei, în valoare de 30,5 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Greciei, care reprezintă un pas important către acordarea de către UE a sumei de 17,8 miliarde EUR sub formă de granturi și a sumei de 12,7 miliarde EUR sub formă de împrumuturi în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență în perioada 2021-2026. Finanțarea va juca un rol esențial în a-i permite Greciei să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

  • 16 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Spaniei, în valoare de 69,5 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Spaniei. Acesta este un pas important în direcția acordării de către UE a unor granturi în valoare de 69,5 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență în perioada 2021-2026 și va sprijini punerea în aplicare a măsurilor esențiale de investiții și reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Spaniei.

  • 16 iunie

    Comisia aprobă planul de redresare și reziliență al Portugaliei, în valoare de 16,6 miliarde EUR

    Comisia a adoptat o evaluare pozitivă a planului de redresare și reziliență al Portugaliei. Acesta este un pas important în direcția acordării de către UE a sumei de 13,9 miliarde EUR sub formă de granturi și a sumei de 2,7 miliarde EUR sub formă de împrumuturi, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență în perioada 2021-2026. Finanțarea va juca un rol esențial în a-i permite Portugaliei să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.

  • 15 iunie

    Comisia strânge 20 de miliarde EUR în cadrul primei tranzacții pentru sprijinirea redresării Europei

    În cadrul primei sale tranzacții NextGenerationEU, Comisia a strâns 20 de miliarde EUR prin intermediul unei obligațiuni pe zece ani, cu scadența la 4 iulie 2031. Această suma va fi utilizată pentru a finanța redresarea Europei în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19 și a consecințelor acesteia. Aceasta este cea mai mare emisiune de obligațiuni instituționale din Europa, cea mai mare tranzacție instituțională efectuată într-o singură tranșă de până acum și cea mai mare sumă pe care UE a obținut-o într-o singură tranzacție.

  • 15 iunie

    Primele concluzii desprinse din pandemia de COVID-19

    Comisia Europeană a prezentat o comunicare referitoare la primele concluzii desprinse în urma pandemiei de COVID-19 în ultimele 18 luni și, pornind de la aceste concluzii, își propune să îmbunătățească acțiunile întreprinse la nivel european și național. Acest lucru va contribui la o mai bună anticipare a riscurilor la adresa sănătății publice și va ameliora planificarea pentru situații neprevăzute, permițând obținerea unor reacții comune mai rapide și mai eficace la toate nivelurile.

  • 4 iunie

    UE propune un răspuns comercial multilateral puternic la pandemia de COVID-19

    UE a prezentat o propunere prin care urmărește să obțină angajamentul membrilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) în favoarea unui plan de acțiune comercial multilateral pentru extinderea producției de vaccinuri și mijloace terapeutice împotriva COVID-19 și să asigure un acces universal și echitabil.

  • 1 iunie

    Certificatul digital al UE privind COVID: portalul UE începe să funcționeze cu șapte țări

    Certificatul digital al UE privind COVID a atins o nouă etapă importantă odată cu lansarea sistemului tehnic la nivelul UE, care permite verificarea certificatelor în condiții de siguranță și cu respectarea vieții private.

Mai 2021

  • 25 mai

    Comisia transferă 14,1 miliarde EUR unui număr de 12 state membre în cadrul Instrumentului SURE

    Comisia Europeană a transferat 14,137 miliarde EUR unui număr de 12 state membre UE în cadrul celei de-a șaptea tranșe a sprijinului financiar acordat prin intermediul Instrumentului SURE. Cu această plată efectuată în cadrul instrumentului SURE, împrumuturile back-to-back acordate de UE se ridică la aproape 90 de miliarde EUR.

  • 21 mai

    Liderii mondiali adoptă o agendă pentru depășirea crizei provocate de pandemia de COVID-19 și evitarea unor pandemii viitoare

    În cadrul Summitului mondial în domeniul sănătății, găzduit în comun de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, în calitate de președinte al G20, liderii G20 s-au angajat să întreprindă o serie de acțiuni pentru a pune capăt mai rapid crizei provocate de pandemia de COVID-19, peste tot în lume și pentru a asigura o pregătire mai bună în cazul unor pandemii viitoare.

  • 21 mai

    Echipa Europa lansează o inițiativă de 1 miliard EUR pentru Africa

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, la Roma, în cadrul Summitului mondial în domeniul sănătății al G20, lansarea unei inițiative a Echipei Europa pentru producerea de vaccinuri, medicamente și tehnologii medicale în Africa și asigurarea accesului la acestea. Inițiativa va contribui la crearea unui mediu propice pentru fabricarea vaccinurilor în Africa și va aborda barierele atât în ceea ce privește cererea, cât și oferta, beneficiind de un sprijin financiar de 1 miliard EUR din bugetul UE și din partea instituțiilor europene de finanțare a dezvoltării. Această sumă va fi suplimentată prin contribuții din partea statelor membre ale UE.

  • 20 mai

    Comisia semnează un al treilea contract cu BioNTech-Pfizer pentru încă 1,8 miliarde de doze de vaccin

    Comisia Europeană a semnat un al treilea contract cu societățile farmaceutice BioNTech și Pfizer. Prin intermediul lui se rezervă încă 1,8 miliarde de doze de vaccin în beneficiul tuturor statelor membre ale UE, pentru perioada cuprinsă între sfârșitul anului 2021 și 2023. Contractul va permite achiziționarea a 900 de milioane de doze de vaccin actual și de vaccin adaptat la variante, cu opțiunea de a achiziționa alte 900 de milioane de doze.

  • 6 mai

    Strategia UE pentru dezvoltarea și asigurarea disponibilității mijloacelor terapeutice

    Comisia Europeană a completat strategia UE privind vaccinurile, încununată de succes, cu o strategie privind mijloacele terapeutice vizând COVID-19 pentru a sprijini dezvoltarea și asigurarea disponibilității mijloacelor terapeutice atât de necesare împotriva COVID-19, inclusiv pentru tratarea cazurilor de „COVID cu evoluție lungă”.

Aprilie 2021

  • 27 aprilie

    UE direcționează un sprijin vital către India prin intermediul mecanismului său de protecție civilă

    Un transport de oxigen, medicamente și echipamente necesare de urgență a fost pregătit de statele membre ale UE și livrat Indiei, ca urmare a solicitării primite din partea acestei țări de a primi sprijin prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE.

  • 20 aprilie

    Asigurarea unui număr mai mare de doze de vaccin împotriva COVID-19 în țările din Balcanii de Vest

    651 000 de doze de vaccin BioNTech și Pfizer, finanțate de Comisia Europeană, vor fi partajate cu Balcanii de Vest, cu ajutorul Austriei. Prima livrare către toți partenerii din regiune este prevăzută pentru luna mai, urmând ca până în luna august să fie livrate tranșe regulate.

  • 14 aprilie

    Comisia este pregătită să mobilizeze până la 800 de miliarde EUR pentru redresare

    Comisia a luat măsuri pentru a se asigura că împrumuturile din cadrul instrumentului temporar de redresare NextGenerationEU vor fi finanțate în cele mai avantajoase condiții pentru țările UE și cetățenii lor. Ea va utiliza o strategie de finanțare diversificată pentru a mobiliza până la aproximativ 800 de miliarde EUR în prețuri curente până în 2026. Această abordare îi va permite Comisiei să crească volumele necesare în mod armonios și eficient. Acest lucru va atrage, de asemenea, investitori în Europa și va consolida rolul internațional al monedei euro.

  • 14 aprilie

    Accelerarea livrărilor de vaccinuri 

    Comisia Europeană a ajuns la un acord cu BioNTech-Pfizer pentru a accelera livrarea vaccinurilor. 50 de milioane de doze suplimentare, prevăzute inițial pentru al patrulea trimestru al anului 2021, vor fi livrate în al doilea trimestru, începând cu luna aprilie. Pentru a se pregăti pentru viitor, Comisia a anunțat, de asemenea, că va iniția o negociere cu BioNTech-Pfizer pentru un al treilea contract care să prevadă livrarea a 1,8 miliarde de doze de vaccin în perioada 2021-2023.

  • 7 aprilie

    123 de milioane EUR pentru cercetare și inovare: combaterea amenințării reprezentate de variantele COVID-19

    Comisia a mobilizat 123 de milioane EUR din programul Orizont Europa, noul program de cercetare și inovare al UE, pentru acțiuni urgente de cercetare vizând noile variante ale coronavirusului. Această primă finanțare de urgență din cadrul programului Orizont Europa se adaugă la alte acțiuni de cercetare și inovare finanțate de UE pentru a combate coronavirusul și pentru a contribui la activitățile Comisiei de prevenire și răspuns la impactul variantelor coronavirusului.

  • 6 aprilie

    Primele măsuri de sprijin REACT-EU pentru redresare și tranziție, aprobate pentru Țările de Jos și Austria

    Țările de Jos și Austria au devenit primele state membre ale UE care au recurs la REACT-EU (asistența de redresare pentru coeziune și teritoriile Europei), după ce Comisia a aprobat primele decizii care vor majora fondurile disponibile pentru investiții cu aproape 262 de milioane EUR. În cadrul instrumentului NextGenerationEU, măsurile luate în baza REACT-EU se vor axa pe sprijinirea rezilienței pieței forței de muncă, locuri de muncă, IMM-uri și familiile cu venituri mici, precum și pe stabilirea cadrului necesar pentru tranziția verde și cea digitală și pentru o redresare socioeconomică durabilă.

Martie 2021

  • 30 martie

    Alte 13 miliarde EUR transferate către șase țări membre, în cadrul instrumentului SURE

    Comisia a transferat 13 miliarde EUR către șase țări din UE în cadrul celei de-a șasea tranșe de sprijin financiar acordat prin intermediul instrumentului SURE. Acesta a fost cel de-al treilea transfer din 2021. Cehia a primit 1 miliard EUR, Belgia 2,2 miliarde EUR, Spania 4,06 miliarde EUR, Irlanda 2,47 miliarde EUR, Italia 1,87 miliarde EUR și Polonia 1,4 miliarde EUR. Irlanda a primit pentru prima dată finanțare în cadrul acestui instrument. Celelalte cinci țări au mai beneficiat de împrumuturi în baza SURE.

  • 27 martie

    UE contribuie la furnizarea de vaccinuri în Republica Moldova și de articole medicale în Muntenegru și Macedonia de Nord

    UE a ajutat România să trimită 50 400 de doze de vaccin în Republica Moldova, ca urmare a solicitării transmise de această țară prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. Comisia coordonează și finanțează până la 75 % din costurile de transport aferente. De asemenea, UE a mobilizat rezerva rescEU pentru a livra în Macedonia de Nord și Muntenegru o serie de articole medicale de care au nevoie aceste țări în combaterea pandemiei.

  • 24 martie

    O nouă procedură pentru facilitarea și accelerarea aprobării vaccinurilor adaptate împotriva variantelor virusului care cauzează COVID-19

    Comisia a introdus o măsură menită să accelereze autorizarea vaccinurilor adaptate împotriva COVID-19. Această măsură ar trebui să le permită companiilor să se concentreze asupra colectării în timp util a dovezilor necesare și să faciliteze autorizarea vaccinurilor adaptate pe baza unui set mai mic de date suplimentare transmise Agenției Europene pentru Medicamente.

  • 24 martie

    Consolidarea mecanismului de transparență și autorizare pentru exporturile de vaccinuri împotriva COVID-19

    Comisia Europeană a introdus principiile reciprocității și proporționalității ca noi criterii pentru autorizarea exporturilor în cadrul mecanismului de transparență și autorizare pentru exporturile de vaccinuri împotriva COVID-19. Acest sistem a îmbunătățit în mod semnificativ transparența exporturilor. Cu toate acestea, obiectivul de a asigura accesul în timp util al cetățenilor UE la vaccinurile împotriva COVID-19 nu este încă îndeplinit.

  • 17 martie

    Comisia propune o adeverință electronică verde

    Comisia Europeană a propus crearea unei adeverințe electronice verzi pentru a facilita libera circulație pe teritoriul UE, în condiții de siguranță, pe durata pandemiei de COVID-19. Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul sau s-a vindecat de COVID-19. Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea. Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi verificate pe teritoriul UE și va oferi sprijin țărilor membre pentru implementarea tehnică a adeverințelor.

  • 16 martie

    Comisia transferă alte 9 miliarde EUR unui număr de șapte țări membre în cadrul instrumentului SURE

    9 miliarde EUR au fost transferate către șapte țări din UE în cadrul celei de-a cincea tranșe de sprijin financiar acordat în cadrul instrumentului SURE. Cehia a primit 1 miliard EUR, Spania 2,87 miliarde EUR, Croația 510 milioane EUR, Italia 3,87 miliarde EUR, Lituania 302 milioane EUR, Malta 123 de milioane EUR și Slovacia 330 de milioane EUR. Aceste împrumuturi vor ajuta țările UE să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice pentru menținerea locurilor de muncă. Până în prezent, în cadrul instrumentului SURE, 16 țări UE au primit în total 62,5 miliarde EUR sub formă de împrumuturi „back-to-back”.

  • 11 martie

    Al patrulea vaccin împotriva COVID-19 aprobat în UE

    Comisia Europeană a acordat o autorizație de introducere condiționată pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 creat de Janssen Pharmaceutica NV, una dintre companiile farmaceutice Janssen ale Johnson & Johnson, acesta fiind al patrulea vaccin împotriva COVID-19 autorizat în UE.

  • 11 martie

    Comisia prelungește mecanismul de transparență și autorizare pentru exporturile de vaccinuri anti-COVID-19

    Comisia a prelungit până la sfârșitul lunii iunie mecanismul de transparență și autorizare pentru exporturile de vaccinuri împotriva COVID-19. Această situație este o consecință a întârzierilor persistente înregistrate în cazul unora dintre livrările de vaccinuri către UE. Este o măsură specifică, proporțională, transparentă și temporară. Angajată în favoarea solidarității internaționale, UE a exclus din acest mecanism livrările de vaccinuri pentru ajutor umanitar sau livrările destinate unor țări care participă la mecanismul COVAX, precum și transporturile către țările din vecinătate.

  • 11 martie

    530 de milioane EUR pentru a sprijini măsurile de urgență împotriva pandemiei de COVID-19

    Comisia a prezentat un pachet în valoare de aproximativ 530 de milioane EUR sub formă de sprijin financiar suplimentar în cadrul Fondului de solidaritate al UE. Acesta va susține eforturile depuse de 17 țări membre și 3 state în curs de aderare (Austria, Belgia, Croația, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, România, Spania, Ungaria, Albania, Muntenegru și Serbia) în scopul protejării sănătății publice.

  • 10 martie

    Patru milioane de doze suplimentare de vaccin BioNTech-Pfizer livrate în luna martie

    Comisia Europeană a ajuns la un acord cu BioNTech-Pfizer privind furnizarea a 4 milioane de doze suplimentare de vaccin împotriva COVID-19, pentru a ajuta statele membre să combată focarele de coronavirus și să faciliteze libera circulație transfrontalieră. Creșterea livrărilor de doze în luna martie este rezultatul procesului de extindere a capacităților de producție din Europa, finalizat la jumătatea lunii februarie.

Februarie 2021

  • 19 februarie

    UE își dublează contribuția către COVAX la 1 miliard EUR

    UE a anunțat o sumă suplimentară de 500 de milioane EUR pentru mecanismul COVAX, dublându-și contribuția la această inițiativă globală. COVAX conduce eforturile de asigurare a unui acces corect și echitabil la vaccinurile împotriva COVID-19 în țările cu venituri mici și medii. Echipa Europa este unul dintre principalii contribuitori la COVAX, cu peste 2,2 miliarde EUR.

  • 17 februarie

    Al doilea contract cu Moderna pentru a asigura doze de vaccin suplimentare

    Comisia Europeană a aprobat un al doilea contract cu compania farmaceutică Moderna, care prevede o achiziție suplimentară de 300 de milioane de doze (150 milioane în 2021 și o opțiune de a achiziționa încă 150 de milioane în 2022), în numele tuturor statelor membre ale UE. Noul contract le permite, de asemenea, statelor membre să doneze vaccinuri țărilor cu venituri mici și medii sau să le redirecționeze către alte țări europene.

  • 17 februarie

    Lansarea „Incubatorului HERA”

    Comisia a propus acțiuni imediate menite să pregătească Europa pentru amenințarea tot mai mare reprezentată de variantele de coronavirus, inclusiv prin intermediul noului plan european de pregătire pentru bioapărare, denumit „Incubatorul HERA”. Incubatorul HERA va colabora cu cercetători, companii din domeniul biotehnologiei, producători și autorități publice din UE și de la nivel mondial pentru a detecta noi variante, pentru a oferi stimulente pentru dezvoltarea de vaccinuri noi și adaptate, pentru a accelera procesul de aprobare a acestor vaccinuri și pentru a asigura extinderea capacităților de producție.

  • 11 februarie

    Consiliul adoptă Mecanismul de redresare și reziliență

    Consiliul a adoptat un regulament de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență, care se află în centrul planului de redresare al UE. Acesta va pune la dispoziție granturi și împrumuturi în valoare de 672,5 miliarde EUR pentru investiții și reforme publice în cele 27 de țări ale UE, pentru a le ajuta să contracareze impactul pandemiei de COVID-19, pentru a promova tranziția verde și tranziția digitală și pentru a construi societăți reziliente și favorabile incluziunii. Țările UE vor primi sprijin din partea mecanismului pe baza planurilor lor naționale de redresare și reziliență, care sunt în curs de pregătire.

  • 2 februarie

    Prima plată din fondurile SURE efectuată în 2021

    Comisia Europeană a acordat 14 miliarde EUR unui număr de nouă state membre ale UE în cadrul celei de-a patra tranșe a sprijinului financiar de care beneficiază statele membre prin intermediul Instrumentului SURE. Belgia a primit 2 miliarde EUR, Cipru 229 de milioane EUR, Ungaria 304 milioane EUR, Letonia 72 de milioane EUR, Polonia 4,28 de miliarde EUR, Slovenia 913 milioane EUR, Spania 1,03 miliarde EUR, Grecia 728 de milioane EUR și Italia 4,45 de miliarde EUR. Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice pentru menținerea locurilor de muncă. Până în prezent, 15 state membre au primit o sumă totală de 53,5 miliarde EUR în cadrul Instrumentului SURE.

Ianuarie 2021

  • 12 ianuarie

    Comisia încheie discuțiile preliminare cu Valneva în vederea achiziționării unui nou potențial vaccin

    Comisia a încheiat discuțiile preliminare cu compania farmaceutică Valneva în vederea achiziționării vaccinului potențial împotriva COVID-19 produs de aceasta. Contractul avut în vedere cu Valneva ar urma să le ofere tuturor statelor membre ale UE posibilitatea de a achiziționa împreună 30 de milioane de doze, cu opțiunea de a achiziționa până la 30 de milioane de doze suplimentare.

  • 11 ianuarie

    Rezerva medicală rescEU se extinde în patru state membre

    Belgia, Țările de Jos și Slovenia vor deveni noi țări-gazdă pentru materialele medicale rescEU. În plus, o a doua rezervă medicală va fi găzduită de Germania, care este deja țară-gazdă rescEU. În total, în prezent, există nouă țări care găzduiesc stocurile europene comune de echipamente medicale. Acest stoc european comun de echipamente medicale folosit pentru a salva vieți este distribuit în Europa în perioade de urgență medicală, de exemplu atunci când sistemele naționale de sănătate sunt copleșite de numărul mare de pacienți afectați de coronavirus.

  • 8 ianuarie

    Până la 300 de milioane de doze suplimentare de vaccin produs de BioNTech-Pfizer

    Comisia Europeană le-a propus statelor membre ale UE să achiziționeze 200 de milioane de doze suplimentare de vaccin împotriva COVID-19 produs de BioNTech și Pfizer, cu opțiunea de a achiziționa încă 100 de milioane de doze. Astfel, UE ar putea cumpăra până la 600 de milioane de doze din acest vaccin, utilizat deja în întreaga Uniune.

  • 6 ianuarie

    Autorizarea celui de-al doilea vaccin sigur și eficace împotriva COVID-19

    Comisia a acordat o autorizație condiționată de introducere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Moderna, al doilea vaccin autorizat în UE. Autorizația se bazează pe o recomandare științifică pozitivă emisă în urma unei evaluări aprofundate a siguranței, eficacității și calității vaccinului efectuate de către Agenția Europeană pentru Medicamente și este aprobată de statele membre.

Decembrie

  • 28 decembrie

    Un pachet de 70 de milioane EUR pentru accesul rapid la vaccinurile UE împotriva COVID-19 în Balcanii de Vest

    Comisia a adoptat un pachet de 70 de milioane EUR, în cadrul Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA II), pentru a contribui la finanțarea accesului partenerilor din Balcanii de Vest la vaccinurile împotriva COVID-19 achiziționate de țările UE. Banii vor acoperi parțial costurile vaccinurilor pentru grupurile prioritare, precum și pe cele ale echipamentelor de vaccinare necesare.

  • 22 decembrie

    Recomandare privind o abordare coordonată a UE în ceea ce privește călătoriile și transporturile ca răspuns la noua tulpină a coronavirusului identificată în Regatul Unit

    Ca urmare a creșterii rapide a numărului de cazuri de COVID-19 în anumite părți ale Angliei, din care o proporție mare sunt cauzate de o nouă tulpină a virusului, Comisia a adoptat o recomandare privind o abordare coordonată în ceea ce privește măsurile de călătorie și de transport. Deși este important să se ia rapid măsuri temporare de precauție pentru a limita răspândirea noii tulpini de coronavirus și să se descurajeze toate călătoriile neesențiale către și din Regatul Unit, ar trebui facilitate călătoriile esențiale și tranzitul pasagerilor. Interdicțiile legate de cursele aeriene și feroviare ar trebui anulate, dată fiind nevoia de a asigura călătoriile esențiale și de a evita perturbarea lanțurilor de aprovizionare.

    • 21 decembrie

      Comisia autorizează primul vaccin sigur și eficace împotriva COVID-19

      Comisia Europeană a acordat o autorizație condiționată de introducere pe piață pentru vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de BioNTech și Pfizer, care devine astfel primul vaccin împotriva COVID-19 autorizat în UE. Această autorizație se bazează pe o recomandare științifică emisă în urma unei evaluări aprofundate a siguranței, eficacității și calității vaccinului efectuate de către Agenția Europeană pentru Medicamente și este aprobată de statele membre.

    • 18 decembrie

      Comisia propune norme privind testele antigenice rapide și asigură 20 de milioane de teste pentru statele membre

      Comisia a adoptat o propunere privind un cadru comun pentru utilizarea, validarea și recunoașterea reciprocă a testelor antigenice rapide. De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, testele de diagnosticare au evoluat rapid, demonstrându-și rolul central în controlul focarelor. Comisia a semnat un contract-cadru cu Abbott și Roche, care permite achiziționarea a peste 20 milioane de teste antigenice rapide în valoare de până la 100 de milioane EUR, finanțat prin Instrumentul pentru sprijin de urgență. De la începutul anului 2021, aceste teste vor fi puse la dispoziția statelor membre, ca parte a strategiei UE de testare pentru depistarea COVID-19.

    • 18 decembrie

      S-a ajuns la un acord privind Mecanismul de redresare și reziliență

      Comisia Europeană a salutat acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul cu privire la Mecanismul de redresare și reziliență (MRR). MRR este instrumentul-cheie aflat în centrul inițiativei NextGenerationEU, planul UE de a ieși mai puternică din criza actuală. Acesta va pune la dispoziție împrumuturi și granturi în valoare de 672,5 miliarde EUR pentru a sprijini reformele și investițiile din țările UE.

    • 17 decembrie

      Comisia salută adoptarea bugetului pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027

      Comisia a salutat decizia Consiliului de a adopta următorul buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027. Prin această decizie, s-au îndeplinit toate condițiile pentru ca următorul cadru financiar multianual (pentru perioada 2021-2027) să fie în vigoare la 1 ianuarie 2021. Prin urmare, 1 074 de miliarde EUR [la prețurile din 2018] vor fi puse la dispoziția beneficiarilor de finanțare din partea UE în următorii șapte ani.

    • 17 decembrie

      S-au încheiat discuțiile preliminare cu Novavax în vederea achiziționării unui nou vaccin potențial

      Comisia a încheiat discuții preliminare cu compania farmaceutică Novavax în vederea achiziționării vaccinului potențial împotriva COVID-19 produs de aceasta. Contractul avut în vedere cu Novavax ar urma să ofere tuturor țărilor UE posibilitatea de a achiziționa 100 de milioane de doze, iar apoi până la 100 de milioane de doze suplimentare.

    • 7 decembrie

      Vaccinurile și kiturile de testare ar urma să fie scutite de TVA

      Comisia a salutat adoptarea unor noi măsuri importante care le vor permite statelor membre să scutească spitalele, medicii și persoanele fizice din UE de taxa pe valoarea adăugată (TVA) atunci când achiziționează vaccinuri împotriva coronavirusului și kituri de testare pentru depistarea acestuia. Noile norme ar trebui să îmbunătățească accesul la instrumentele necesare pentru prevenirea, detectarea și tratarea coronavirusului și să reducă prețul acestora.

    • 2 decembrie

      Comisia prezintă strategia de protecție împotriva COVID-19 în cursul iernii

      Comisia a adoptat o strategie pentru gestionarea sustenabilă a pandemiei în perioada de iarnă. Strategia recomandă să rămânem vigilenți și prudenți pe tot parcursul iernii și în 2021, când se vor pune la dispoziție pe scară largă vaccinuri sigure și eficace. Ulterior, Comisia va pune la dispoziție orientări suplimentare cu privire la eliminarea treptată și coordonată a măsurilor de limitare a răspândirii virusului.

    • 1 decembrie

      Comisia efectuează plăți în valoare de 8,5 miliarde EUR, în cadrul SURE, către cinci state membre

      Comisia Europeană a plătit unui număr de cinci state membre suma de 8,5 miliarde EUR în cadrul celei de-a treia tranșe a sprijinului financiar acordat prin intermediul Instrumentului SURE. Belgia a primit 2 miliarde EUR, Ungaria 200 de milioane EUR, Portugalia 3 miliarde EUR, România 3 miliarde EUR, iar Slovacia 300 de milioane EUR. Acest sprijin, sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase, le va permite statelor membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice efectuate pentru a păstra locurile de muncă. Astfel, de la sfârșitul lunii octombrie până la sfârșitul lunii noiembrie, 15 state membre au primit în total circa 40 de miliarde EUR în cadrul instrumentului SURE al UE.

    • 1 decembrie

      UE anunță că va sprijini cu 20 de milioane EUR sistemele de sănătate din ASEAN

      Ca parte a contribuției Echipei Europa la răspunsul mondial la criza provocată de coronavirus, UE a anunțat un nou program în valoare de 20 de milioane EUR care va sprijini capacitățile de pregătire și de răspuns ale partenerilor din Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Programul de răspuns și pregătire în caz de pandemie în Asia de Sud-Est va fi pus în aplicare de Organizația Mondială a Sănătății, în strânsă colaborare cu autoritățile naționale și cu Secretariatul ASEAN. Acesta va îmbunătăți coordonarea regională a răspunsului la pandemia de COVID-19 și va consolida capacitatea sistemelor de sănătate din Asia de Sud-Est, acordând în același timp o atenție deosebită grupurilor de populație vulnerabile.

    Noiembrie

    • 12 noiembrie

      UE își majorează contribuția la mecanismul COVAX

      UE a anunțat că va contribui cu o sumă suplimentară de 100 de milioane EUR, sub formă de granturi, pentru ca, prin intermediul mecanismului COVAX, țările cu venituri reduse și medii să aibă acces la viitorul vaccin împotriva COVID-19. COVAX este pilonul vaccinurilor în cadrul Acceleratorului accesului la instrumentele de combatere a COVID-19 (ACT), o colaborare mondială vizând accelerarea creării, producerii și accesului echitabil la teste, tratamente și vaccinuri pentru COVID-19. Fondurile vor veni în completarea celor 400 de milioane EUR, reprezentând garanții pe care UE le-a angajat deja pentru COVAX. Uniunea devine astfel unul dintre principalii donatori.

    • 11 noiembrie

      Construirea unei Uniuni Europene a sănătății

      Comisia Europeană a făcut primii pași în direcția creării unei Uniuni Europene a sănătății. Pe baza învățămintelor desprinse din criza actuală, noile propuneri ar trebui să asigure o pregătire mai bună și un răspuns mai puternic în timpul crizelor sanitare actuale și viitoare. Acestea includ acțiuni de consolidare a cadrului de securitate sanitară al UE, a pregătirii pentru situații de criză și a rolului de răspuns al principalelor agenții ale UE.

    • 11 noiembrie

      Al patrulea contract încheiat cu societățile farmaceutice pentru a asigura accesul la un vaccin potențial

      Comisia Europeană a aprobat un al patrulea contract cu companiile farmaceutice BioNTech și Pfizer, care prevede achiziționarea inițială a 200 milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, plus opțiunea de a solicita până la 100 de milioane de doze suplimentare, care urmează să fie furnizate odată ce vaccinul s-a dovedit a fi sigur și eficace împotriva COVID-19.

    • 10 noiembrie

      Acord privind pachetul în valoare de 1,8 mii de miliarde EUR care va contribui la construirea unei Europe mai verzi, mai digitale și mai reziliente

      Comisia a salutat acordul dintre Parlamentul European și statele membre ale UE la care s-a ajuns în cadrul Consiliului cu privire la viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene și NextGenerationEU. Odată adoptat, pachetul în valoare totală de 1,8 mii de miliarde EUR va contribui la reconstruirea Europei în urma pandemiei de COVID-19. O Europă care va fi mai verde, mai digitală, mai rezilientă și mai bine pregătită să facă față provocărilor actuale și viitoare.

    • 9 noiembrie

      Sprijinirea răspunsului regiunii Sahel la pandemia de COVID-19 cu suma de 92 milioane EUR

      În cadrul cooperării sale cu regiunea Sahel, UE a anunțat o finanțare în valoare de 92 milioane EUR destinată consolidării răspunsului Burkinei Faso, Mauritaniei, Nigerului și Ciadului în fața răspândirii coronavirusului. Scopul este de a oferi asistență medicală de calitate populațiilor și de a reduce impactul economic și social al pandemiei.

    Octombrie

    • 22 octombrie

      Primele ventilatoare din rezerva rescEU sunt expediate în Cehia

      Ca urmare a unei cereri de asistență din partea Cehiei, UE a trimis imediat un prim lot de 30 de ventilatoare din rezerva rescEU - rezerva europeană comună de echipamente medicale creată la începutul acestui an pentru a ajuta țările afectate de pandemia de COVID-19.

    • 21 octombrie

      Comisia emite primele obligațiuni cu impact social în cadrul Instrumentului SURE al UE

      Comisia Europeană a emis o obligațiune inaugurală cu impact social în valoare de 17 miliarde EUR în cadrul Instrumentului SURE al UE pentru a contribui la protejarea locurilor de muncă și la menținerea nivelului de ocupare a forței de muncă. Emisiunea a constat în două obligațiuni, suma de 10 miliarde EUR fiind exigibilă pentru rambursare în octombrie 2030, iar suma de 7 miliarde EUR fiind exigibilă pentru rambursare în 2040. Investitorii s-au arătat foarte interesați de aceste instrumente cu rating ridicat. Cererile de subscriere au depășit de peste 13 ori capacitatea, ceea ce a mărit valoarea ambelor obligațiuni.

    • 19 octombrie

      Gateway-ul de interoperabilitate al UE intră în funcțiune, primele aplicații de depistare a contacților și de avertizare sunt legate la sistem

      Pentru a valorifica întregul potențial al aplicațiilor de depistare a contacților și de avertizare în vederea întreruperii lanțului de infectare cu COVID-19 la nivel transfrontalier, Comisia, la invitația statelor membre ale UE, a instituit la nivelul întregii UE un sistem care să asigure interoperabilitatea – un așa-numit „gateway” (sau „pasarelă”). După încheierea cu succes a fazei-pilot, sistemul a intrat în funcțiune pe 19 octombrie. Un prim grup de aplicații naționale sunt acum interconectate prin acest sistem: aplicația Corona-Warn-App a Germaniei, aplicația COVID Tracker a Irlandei și aplicația immuni a Italiei.

    • 19 octombrie

      25 de milioane EUR pentru atenuarea efectelor crizei provocate de coronavirus în Gambia

      Uniunea Europeană a plătit 25 de milioane EUR sub formă de sprijin bugetar pentru răspunsul Gambiei la criza provocată de coronavirus. Ca parte a pachetului global al Team Europe, aceste fonduri contribuie la redresare după pandemie și susțin tranziția către democrație și către atingerea obiectivelor de dezvoltare pe termen mediu.

    • 15 octombrie

      Comisia prezintă etapele principale pentru strategiile de vaccinare și distribuirea eficace a vaccinurilor.

      Înaintea reuniunii liderilor UE, Comisia a prezentat principalele elemente care trebuie luate în considerare de către statele membre în ceea ce privește strategiile lor de vaccinare împotriva COVID-19 în vederea pregătirii Uniunii și a cetățenilor săi pentru momentul în care va fi disponibil un vaccin sigur și eficace, precum și grupurile prioritare care trebuie avute în vedere pentru vaccinare în primul rând.

    • 8 octombrie

      Comisia aprobă al treilea contract menit să asigure accesul la un potențial vaccin

      Comisia a aprobat un al treilea contract cu o companie farmaceutică, Janssen Pharmaceutica NV, una dintre companiile farmaceutice Janssen ale concernului Johnson & Johnson. Contractul le va permite țărilor UE să achiziționeze vaccinuri pentru 200 milioane de persoane imediat ce se dovedește că vaccinul împotriva COVID-19 este sigur și eficace. Statele membre vor avea și posibilitatea de a achiziționa vaccinuri pentru alte 200 de milioane de persoane. Comisia a semnat deja un contract cu AstraZeneca și cu Sanofi-GSK și a încheiat discuții preliminare pozitive cu CureVac, BioNTech-Pfizer și Moderna.

    • 7 octombrie

      Emisiune de obligațiuni cu impact social în valoare de până la 100 miliarde EUR în cadrul Instrumentului SURE al UE

      Comisia a anunțat că va emite în cadrul Instrumentului SURE al UE obligațiuni cu impact social în valoare de până la 100 de miliarde EUR. În acest scop, ea a adoptat un cadru privind obligațiunile cu impact social, care a făcut obiectul unei evaluări independente. Acest cadru demonstrează comunității investitorilor faptul că fondurile atrase prin intermediul emiterii de obligațiuni în cadrul Instrumentului SURE vor fi utilizate pentru un obiectiv clar identificat: atenuarea impactului social al pandemiei de COVID-19 și a consecințelor acesteia în întreaga UE.

    Septembrie

    • 25 septembrie

      Consiliul aprobă acordarea unui sprijin financiar în valoare de 87,4 miliarde EUR pentru statele membre în cadrul Instrumentului SURE

      Consiliul a aprobat un sprijin financiar în valoare de 87,4 miliarde EUR pentru 16 state membre. Acesta ia forma unor împrumuturi acordate de UE în cadrul Instrumentului SURE, un instrument temporar al UE menit să atenueze riscurile șomaj pe durata crizei cauzate de COVID-19.https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2020/09/25/covid...

    • 22 septembrie

      Alte patru state membre se alătură rezervei medicale rescEU

      Danemarca, Grecia, Ungaria și Suedia s-au alăturat Germaniei și României, devenind state-gazdă pentru rezerva de echipamente medicale rescEU. Cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene, în prezent 6 state membre ale UE constituie stocuri europene comune de echipamente medicale de protecție pentru salvarea de vieți și alte echipamente vitale; acestea pot fi distribuite în întreaga Europă în perioadele de urgențe medicale, de exemplu atunci când sistemele naționale de sănătate sunt copleșite de numărul pacienților infectați cu COVID-19.

    • 18 septembrie

      Comisia semnează un al doilea contract pentru a asigura accesul la un potențial vaccin

      Pe data de 18 septembrie a intrat în vigoare un al doilea contract cu o companie farmaceutică, în urma semnării sale oficiale de către Sanofi-GSK și Comisie. Contractul le va permite tuturor statelor membre ale UE să achiziționeze până la 300 de milioane de doze din vaccinul produs de Sanofi-GSK.

    • 11 septembrie

      Podul aerian umanitar al UE către Peru și 30,5 milioane EUR pentru America Latină și zona Caraibilor

      În cadrul contribuției sale la răspunsul mondial la criza provocată de coronavirus, UE a organizat o operațiune de pod aerian umanitar: trei zboruri către Lima (Peru) au livrat peste 4 tone de materiale esențiale pentru organizații umanitare care își desfășoară activitatea în această țară. De asemenea, UE a anunțat că va acorda asistență umanitară în valoare de 30,5 milioane EUR pentru a sprijini persoanele cele mai vulnerabile din America Latină și din zona Caraibilor în 2020.

    • 10 septembrie

      OMS și Comisia lansează Consiliul de facilitare pentru a consolida colaborarea la nivel mondial

      Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, împreună cu directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, au găzduit în comun prima reuniune a Consiliului de facilitare la nivel înalt, exercitându-și rolul conducător în activitatea cadrului global de colaborare reprezentat de acceleratorul accesului la instrumentele de combatere a COVID-19 (ACT-A), pentru a favoriza crearea și punerea la dispoziția populației de vaccinuri, teste și tratamente împotriva COVID-19, precum și pentru a îmbunătăți sistemele de sănătate.

    • 9 septembrie

      Comisia completează portofoliul de vaccinuri în urma discuțiilor cu un al șaselea producător

      Comisia a încheiat o serie de discuții preliminare cu BioNTech-Pfizer pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19. BioNTech-Pfizer este cea de-a șasea companie cu care Comisia a încheiat discuțiile, după Sanofi-GSK, Johnson & Johnson, CureVac și Moderna. Primul contract, semnat cu AstraZeneca, a intrat în vigoare pe 27 august.

    • 4 septembrie

      Comisia propune o mai mare claritate și previzibilitate cu privire la măsurile de restrângere a liberei circulații în UE

      Comisia a adoptat o propunere de recomandare a Consiliului menită să garanteze faptul că toate măsurile care restrâng libera circulație ca răspuns la pandemia de COVID-19 adoptate de statele membre sunt coordonate și comunicate clar la nivelul UE.

    August

    • 31 august

      Comisia aderă la mecanismul pentru accesul mondial la vaccinuri împotriva COVID-19 (COVAX)

      Comisia Europeană și-a confirmat interesul de a participa la mecanismul COVAX care vizează accesul echitabil la vaccinuri împotriva COVID-19, disponibile peste tot în lume la prețuri accesibile, pentru toate persoanele care au nevoie de acestea. De asemenea, ca parte a unui efort al „Echipei Europa” (Team Europe), Comisia a anunțat o contribuție de 400 de milioane EUR sub formă de garanții, menită să sprijine mecanismul COVAX și obiectivele acestuia în contextul răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus.

    • 27 August

      Comisia semnează primul contract cu AstraZeneca

       Primul contract pe care Comisia Europeană l-a negociat în numele statelor membre ale UE cu o companie farmaceutică a intrat în vigoare. Contractul va permite achiziționarea unui vaccin împotriva COVID-19 pentru toate statele membre ale UE, precum și donarea către țările cu venituri mici și medii sau redirecționarea către alte țări europene. Prin intermediul contractului, toate statele membre vor fi în măsură să achiziționeze 300 de milioane de doze de vaccin produs de AstraZeneca, cu opțiunea de a achiziționa suplimentar încă 100 de milioane de doze, care vor fi distribuite proporțional cu populația. Comisia continuă discuțiile privind încheierea unor acorduri similare cu alți producători de vaccinuri și a finalizat discuțiile preliminare cu Sanofi-GSK la 31 iulie, cu Johnson & Johnson la 13 august, cu CureVac la 18 august și cu Moderna la 24 august.

    • 24 August

      Comisia propune acordarea unui sprijin financiar în valoare de 81,4 miliarde EUR în cadrul Instrumentului SURE pentru 15 state membre

      Comisia Europeană a prezentat Consiliului propuneri de decizii privind acordarea, în cadrul Instrumentului SURE, a unui sprijin financiar în valoare de 81,4 miliarde EUR pentru 15 state membre. Instrumentul SURE este un element esențial al strategiei cuprinzătoare elaborate de UE pentru protejarea cetățenilor și atenuarea consecințelor socioeconomice foarte grave ale pandemiei de coronavirus. De îndată ce Consiliul aprobă aceste propuneri, sprijinul financiar le va fi furnizat statelor membre sub formă de împrumuturi din partea UE, în condiții avantajoase.

    • 22 August

      Podul aerian umanitar al UE sprijină Venezuela

      Ca parte a răspunsului global la pandemia de coronavirus, UE a finalizat o operațiune în cadrul podului aerian umanitar, constând în două zboruri către Venezuela. Acestea au permis livrarea a 82,5 tone de materiale pe care partenerii de pe teren le vor putea folosi pentru a salva vieți. Primul zbor a decolat la 19 august din Madrid (Spania) către Caracas (Venezuela), urmat de cel de-al doilea zbor la 21 august. Aceste zboruri finanțate de UE fac parte din operațiunile organizate în cadrul podului aerian umanitar în zone critice ale lumii.

    • 18 august

      Comisia propune prelungirea titulaturii de „capitală europeană a culturii 2020” până în 2021

      Comisia a propus prelungirea titulaturii de „capitală europeană a culturii 2020” până la 30 aprilie 2021 pentru Rijeka (Croația) și Galway (Irlanda). De asemenea, Comisia a propus ca Novi Sad (Serbia) să devină capitală europeană a culturii în 2022 (în loc de 2021), iar Timișoara și Elefsina (Grecia) în 2023 (în loc de 2021). De la începutul crizei provocate de coronavirus, Comisia colaborează îndeaproape cu organizatorii acțiunilor legate de desemnarea capitalelor europene ale culturii din 2020 până în 2023, pentru a înțelege mai bine impactul asupra pregătirii evenimentelor conexe actuale și viitoare.

    • 14 august

      Comisia a ajuns la un prim acord privind un potențial vaccin împotriva coronavirusului

      Comisia a ajuns la un prim acord cu compania farmaceutică AstraZeneca pentru a achiziționa un potențial vaccin împotriva COVID-19, precum și pentru a dona doze de vaccin țărilor cu venituri mici și medii sau pentru a redirecționa doze de vaccin către alte țări europene. Acest acord reprezintă baza unui cadru contractual pentru achiziționarea a 300 de milioane de doze de vaccin, cu posibilitatea de a achiziționa alte 100 de milioane de doze suplimentare, în numele statelor membre ale UE.

    • 13 august

      Continuarea discuțiilor pentru a garanta punerea la dispoziția cetățenilor europeni a unui vaccin împotriva coronavirusului

      În urma primelor contacte pozitive cu Sanofi și GSK, care au avut loc la 31 iulie, Comisia a încheiat alte discuții preliminare cu Johnson & Johnson pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19. În baza unui potențial contract, toate statele membre ale UE ar putea să cumpere vaccinul. Se preconizează că, odată ce un vaccin se dovedește a fi sigur și eficace împotriva COVID-19, Comisia ar dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea inițială a 200 de milioane de doze, în numele tuturor statelor membre ale UE, precum și pentru o posibilă achiziționare ulterioară a până la 200 de milioane de doze suplimentare.

    • 11 august

      Finanțare UE pentru 23 de proiecte noi de cercetare privind coronavirusul

      Comisia va sprijini 23 de noi proiecte de cercetare cu un buget de 128 de milioane EUR, în cadrul programului Orizont 2020 (programul UE pentru cercetare și inovare). Finanțarea face parte din angajamentul de 1,4 miliarde EUR al Comisiei în favoarea inițiativei „Răspunsul mondial la coronavirus”, lansată de președinta Ursula von der Leyen în mai 2020. Ea le va permite cercetătorilor să abordeze pandemia și consecințele acesteia prin consolidarea capacității industriei de a produce și de a utiliza soluții ușor accesibile, de a dezvolta tehnologii medicale și instrumente digitale, de a îmbunătăți înțelegerea impactului socioeconomic și comportamental al pandemiei, precum și de a studia grupuri mari de pacienți (cohorte) din întreaga Europă. Aceste acțiuni de cercetare se alătură altor eforturi anterioare pentru a dezvolta tehnici de diagnosticare, tratamente și vaccinuri și sunt rezultatul celei de-a doua cereri urgente de exprimare a interesului, lansată de Comisie la 19 mai.

    • 7 august

      UE expediază către Croația, Muntenegru și Macedonia de Nord măști suplimentare prin rescEU 

      Alte loturi de măști de protecție de tip FFP2 și FFP3au fost trimise către Croația, Muntenegru și Macedonia de Nord prin rescEU (rezerva europeană comună de echipamente medicale, creată în acest an pentru a ajuta țările afectate de pandemia de coronavirus). În același timp, UE continuă să constituie rezerve de echipamente medicale.

    Iulie

    • 31 iulie

      Comisia finalizează discuțiile pe tema asigurării unui viitor vaccin împotriva COVID-19 pentru europeni

      Comisia Europeană a încheiat discuțiile preliminare cu două companii farmaceutice (Sanofi și GSK) în vederea achiziționării unui potențial vaccin împotriva COVID-19. Un eventual contract ar oferi posibilitatea ca toate statele membre ale UE să obțină vaccinul. Se preconizează că, de îndată ce un vaccin se dovedește sigur și eficace împotriva COVID-19, Comisia ar dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea a 300 de milioane de doze, în numele tuturor statelor membre ale UE. Comisia continuă discuțiile și cu alți producători de vaccinuri.

    • 29 iulie

      Cele 45 de zboruri efectuate în cadrul podului umanitar al UE livrează peste 1 000 de tone de ajutoare medicale

      Odată cu noul zbor din 29 iulie către Sudanul de Sud, care a fost efectuat în cadrul podului aerian umanitar al UE și a transportat 41 de tone de materiale, Comisia a coordonat și a finanțat furnizarea a peste 1 100 de tone de echipamente medicale către zone critice din Africa, Asia și America. Printre țările care au beneficiat de sprijin se numără și Afganistan, Burkina Faso, Republica Centrafricană, Republica Democratică Congo, Iran, Sudan, Sudanul de Sud, Haiti, Somalia, Guineea-Bissau, Irak și Yemen. Podul aerian al UE a fost lansat la 8 mai 2020, în cadrul acestuia efectuându-se 45 de zboruri care au transportat inclusiv 1 475 de membri ai personalului medical și umanitar.

    • 28 iulie

      Asigurarea accesului UE la Remdesivir pentru tratarea bolnavilor de COVID-19

      Comisia a semnat un contract cu compania farmaceutică Gilead pentru a garanta aprovizionarea cu Veklury, denumirea comercială a Remdesivir. Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE ca tratament împotriva COVID-19. Începând cu prima parte a lunii august, pentru a răspunde nevoilor imediate, vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit loturi de Veklury, sub coordonarea și cu sprijinul Comisiei.

    • 27 iulie

      Lansarea unei cereri privind constituirea unor parteneriate pentru redresare între regiunile UE

      Comisia Europeană a lansat o cerere de exprimare a interesului vizând constituirea de parteneriate tematice pentru a testa proiecte interregionale inovatoare care să sprijine acțiuni de răspuns și redresare în urma pandemiei cauzate de noul coronavirus. Scopul acestei cereri este de a ajuta regiunile să profite de oportunitățile care se ivesc în contextul crizei, să-și crească reziliența și să-și centreze eforturile pe transformarea digitală și ecologică pentru redresarea celor mai afectate sectoare, cum ar fi sănătatea și turismul.

    • 24 iulie

      Măsuri menite să garanteze faptul că piețele de capital contribuie la redresarea Europei

      Comisia a adoptat un pachet privind redresarea piețelor de capital, ca parte a strategiei generale de relansare în urma pandemiei provocate de coronavirus. Măsurile urmăresc să faciliteze sprijinirea de către piețele de capital a întreprinderilor europene pentru ca acestea să-și revină în urma crizei.  Pachetul propune modificări specifice ale normelor pieței de capital, ceea ce va încuraja investițiile mai substanțiale în economie, va permite recapitalizarea rapidă a întreprinderilor și va spori capacitatea băncilor de a finanța redresarea.

    • 21 iulie

      Liderii UE convin asupra planului de redresare și a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027

      După patru zile de negocieri, liderii UE au convenit asupra planului de redresare pentru Europa. Circa 1 800 de miliarde EUR (peste 50 % din bugetul UE pe termen lung, plus instrumentul Next Generation EU) vor sprijini o serie de politici moderne și vor pune Europa pe calea unei redresări durabile și reziliente.

    • 20 iulie

      Sprijin pentru categoriile cele mai vulnerabile din Africa de Sud

      Comisia oferă ajutor umanitar în valoare de 64,7 milioane EUR pentru țările din regiunea Africii de Sud cu scopul de a ajuta persoanele aflate în nevoie să facă față pandemiei de coronavirus, condițiilor meteorologice extreme, cum ar fi seceta persistentă din regiune, precum și altor crize.

    • 16 iulie

      Protecția lucrătorilor sezonieri

      Comisia Europeană a prezentat orientări menite să asigure protecția lucrătorilor sezonieri din UE în contextul pandemiei de coronavirus. Orientările ajută autoritățile naționale, inspectoratele de muncă și partenerii sociali să garanteze drepturile, sănătatea și siguranța lucrătorilor sezonieri și să se asigure că aceștia își cunosc drepturile.

    • 15 iulie

      Comisia crește gradul de pregătire pentru a contracara apariția unor eventuale noi focare

      Comisia a prezentat măsuri imediate pe termen scurt menite să crească nivelul de pregătire sanitară al UE pentru eventualitatea apariției unor noi focare de COVID-19. Măsurile includ acțiuni de testare și depistare a contacților, îmbunătățirea supravegherii sănătății publice și extinderea accesului la contramăsuri medicale. Se prevăd, de asemenea, măsuri privind îmbunătățirea capacității sistemului sanitar de a gestiona creșterea bruscă a numărului de pacienți, contramăsuri nefarmaceutice, sprijinirea minorităților și a persoanelor vulnerabile, precum și activități de reducere a presiunii generate de gripa sezonieră.

    • 14 iulie

      24 de milioane EUR pentru Uganda, pe fondul pandemiei de coronavirus

      În 2020, UE va furniza 24 de milioane EUR sub formă de asistență umanitară persoanelor celor mai vulnerabile din Uganda, cu un accent special pe refugiați și comunitățile lor gazdă. În plus, UE a direcționat 1 milion EUR către organizațiile de sprijin din Uganda pentru finanțarea măsurilor de pregătire și control în contextul pandemiei de coronavirus, în conformitate cu planul național de intervenție.

    • 7 iulie

      Comisia adoptă noi măsuri excepționale de sprijin pentru sectorul vitivinicol

      Comisia a adoptat un pachet suplimentar de măsuri excepționale pentru a sprijini viticultura, unul din sectoarele agroalimentare cel mai grav afectate de criza COVID-19. Printre aceste noi măsuri se numără autorizația temporară care le permite operatorilor să-și organizeze propriile măsuri de piață, majorarea contribuției UE la programele naționale de sprijinire a sectorului vitivinicol și introducerea unor plăți în avans pentru distilarea și depozitarea de criză.

    • 6 iulie

      Comisia și BEI pun la dispoziția CureVac o finanțare de 75 de milioane EUR pentru dezvoltarea și extinderea producției de vaccinuri

      Banca Europeană de Investiții (BEI) și CureVac, o întreprindere biofarmaceutică activă în experimentarea clinică și dezvoltarea unei noi clase de medicamente transformaționale, au încheiat un acord pentru un împrumut în valoare de 75 de milioane EUR care va sprijini dezvoltarea de vaccinuri împotriva bolilor infecțioase, inclusiv vaccinul experimental CVnCoV pentru prevenirea infecțiilor cu SARS-CoV-2.

    • 2 iulie

      Un nou pachet de asistență pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile și combaterea COVID-19 în Africa de Nord

      Ca parte a contribuției sale la răspunsul global la epidemia provocată de noul coronavirus, UE a adoptat, prin intermediul Fondului fiduciar de urgență pentru Africa, un nou pachet de asistență pentru protejarea migranților, stabilizarea comunităților locale și combaterea COVID-19 în Africa de Nord. Acest pachet include fonduri noi în valoare de 80 de milioane EUR, precum și alte 30 de milioane EUR realocate de la acțiunile care nu au fost contractate în cadrul Fondului fiduciar de urgență pentru Africa.

    Iunie

    • 29 iunie

      Cadrul temporar se extinde pentru a sprijini în continuare microîntreprinderile, întreprinderile mici și startup-urile și pentru a încuraja investițiile private

      Comisia a adoptat a o treia modificare prin care extinde domeniul de aplicare al cadrului temporar privind ajutoarele de stat, adoptat la 19 martie 2020, pentru a le permite statelor membre să sprijine în continuare microîntreprinderile, întreprinderile mici și startup-urile. Scopul principal al Cadrului temporar este de a oferi un sprijin specific întreprinderilor viabile care au intrat în dificultate financiară ca urmare a pandemiei de coronavirus.

    • 27 iunie

      Răspunsul mondial la coronavirus – BEI și Comisia se angajează să aloce încă 4,9 miliarde EUR

      Summitul donatorilor „Obiectiv mondial: uniți pentru viitor”, organizat la 27 iunie de Comisia Europeană și Global Citizen, a mobilizat 6,15 miliarde EUR pentru a contribui la dezvoltarea de vaccinuri, teste și tratamente împotriva noului coronavirus și pentru a garanta un acces echitabil la acestea. Suma cuprinde un angajament de 4,9 miliarde EUR din partea Băncii Europene de Investiții în parteneriat cu Comisia Europeană și un altul de 485 de milioane EUR din partea statelor membre UE. Angajamentele asumate cu ocazia summitului donatorilor în cadrul răspunsului mondial la coronavirus ajung la 15,9 miliarde EUR.

    • 24 iunie

      Sprijin sporit pentru agricultorii din UE afectați de criza COVID-19

      Astăzi, Consiliul a adoptat un regulament care le permite statelor membre să efectueze, ca măsură excepțională, o plată de cel mult 7 000 EUR pentru agricultori și de cel mult 50 000 EUR pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării, comercializării sau dezvoltării de produse agricole sau bumbac, cu excepția produselor din pescuit. Scopul este de a utiliza fondurile disponibile în cadrul programelor de dezvoltare rurală existente pentru a le oferi sprijin agricultorilor și IMM-urilor cel mai grav afectate de criza COVID-19 și pentru a oferi o soluție la problemele legate de lichidități și de fluxul de numerar care decurg din închiderea magazinelor, a piețelor și a restaurantelor.

    • 24 iunie

      Consiliul convine asupra amânării anumitor norme fiscale

      Consiliul a adoptat o modificare la directiva privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, oferindu-le statelor membre posibilitatea de a amâna, până la 6 luni, termenele pentru depunerea și schimbul următoarelor informații: schimbul automat de informații privind conturile financiare ai căror titulari sunt rezidenți fiscali în alt stat membru și modalitățile de planificare fiscală transfrontalieră care fac obiectul raportării.

    • 24 iunie

      UE sprijină Sudanul prin zboruri efectuate în cadrul podului aerian umanitar al UE

      La 24 iunie, a sosit în Sudan cel de-al doilea zbor efectuat în cadrul podului aerian umanitar al UE , pentru a le permite lucrătorilor umanitari și furnizorilor de servicii esențiale să ajungă la persoanele care au nevoie de ajutor și să contribuie la combaterea coronavirusului în această țară. Acest zbor, finanțat de UE, a fost posibil datorită eforturilor coordonate în cadrul „Team Europe”, o echipă la care participă Uniunea Europeană, Suedia, Franța și rețeaua de logistică umanitară.

    • 18 iunie

      Sprijinirea Republicii Centrafricane și a răspunsului regional la pandemie în Cornul Africii pentru limitarea riscurilor socioeconomice

      Ca parte a răspunsului Uniunii Europene la criza COVID-19 din zona Africii, Comisia Europeană a decis să acorde 54 de milioane EUR Republicii Centrafricane pentru a ajuta guvernul să crească cheltuielile publice afectate de lupta împotriva virusului. De asemenea, la 17 iunie, Comisia a anunțat un pachet de măsuri în valoare de 60 de milioane EUR menit să contribuie la combaterea impactului socioeconomic al pandemiei, sprijinind Autoritatea Interguvernamentală pentru Dezvoltare în mandatul său de coordonare a reacțiilor la pandemia de COVID-19 în Cornul Africii.

    • 18 iunie

      UE finanțează transportul de materiale medicale și deplasarea echipelor medicale și a pacienților

      Prin intermediul Instrumentului pentru sprijin de urgență, țările din Uniunea Europeană pot solicita în prezent fonduri suplimentare pentru transportul de bunuri esențiale și pentru deplasarea echipelor medicale și a pacienților afectați de coronavirus. Acest tip de sprijin se adaugă asistenței deja disponibile prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE și echipamentelor de protecție livrate anterior prin intermediul rescEU. La 18 iunie, în cadrul unei operațiuni-pilot, au fost livrate în Bulgaria peste 7 tone de echipamente de protecție individuală, inclusiv 500 000 de măști. Materialele au fost achiziționate de Bulgaria, costurile de transport fiind acoperite de UE.

    • 16 iunie

      Comisia dezvăluie strategia UE privind vaccinurile

      Comisia a prezentat o strategie europeană de accelerare a dezvoltării, fabricării și utilizării de vaccinuri împotriva COVID-19. Un vaccin eficace și sigur împotriva virusului este cea mai bună modalitate de a combate pandemia. Prin strategia sa, Comisia va sprijini eforturile ce vizează accelerarea dezvoltării și a punerii la dispoziție a unor vaccinuri sigure și eficace într-un interval de timp cuprins între 12 și 18 luni, sau chiar mai devreme.

      Urmăriți mesajul video al președintei von der Leyen referitor la strategia UE privind vaccinurile

    • 15 iunie

      „Re-open EU”: o nouă platformă care contribuie la reluarea în siguranță a liberei circulații și a turismului în UE

      Comisia a lansat „Re-open EU”, o platformă web unde pot fi găsite informații esențiale care permit relansarea în condiții de siguranță a liberei circulații și a turismului în întreaga Europă. Pentru a-i ajuta pe cetățeni să își planifice călătoriile și vacanța în timpul verii și după aceea, platforma va furniza informații în timp real privind frontierele, mijloacele de transport disponibile, restricțiile de călătorie, măsurile de sănătate publică și de siguranță, precum și alte informații practice.

    • 11 iunie

      Banca Europeană de Investiții furnizează BioTAN o finanțare în valoare de 100 de milioane EUR pentru dezvoltarea de vaccinuri împotriva COVID-19

      Banca Europeană de Investiții și BionNTech SE, o companie din domeniul imunoterapiei, au semnat un acord de finanțare în valoare de 100 de milioane EUR pentru sprijinirea dezvoltării BNT162, programul de vaccinuri al companiei. BioNTech este prima companie europeană care a introdus testarea clinică, după ce a început un trial clinic în Germania în luna aprilie și un altul în Statele Unite la începutul lunii mai. Finanțarea BEI este susținută atât de InnovFin din cadrul programului Orizont 2020, cât și de Fondul european pentru investiții strategice.

    • 11 iunie

      Comisia recomandă eliminarea parțială și treptată a restricțiilor de călătorie către UE după 30 iunie, pe baza unei abordări coordonate comune

      Comisia le-a recomandat statelor membre ale spațiului Schengen și statelor asociate spațiului Schengen să elimine controalele la frontierele interne până la 15 iunie 2020 și să prelungească restricția temporară privind călătoriile neesențiale către UE până la 30 iunie 2020. De asemenea, a stabilit o abordare pentru ridicarea treptată a restricțiilor după aceea.

    • 10 iunie

      Consolidarea acțiunilor de combatere a dezinformării

      Pandemia de coronavirus a fost însoțită de un val masiv de informații false sau înșelătoare, inclusiv de tentative ale unor actori străini de a influența cetățenii și dezbaterile din UE. Într-o comunicare comună, Comisia și Înaltul Reprezentant al UE au analizat răspunsul imediat și au propus acțiuni concrete care pot fi puse în aplicare rapid pentru a combate dezinformarea legată de coronavirus.

    • 10 iunie

      55 de milioane EUR pentru refugiații sirieni și comunitățile locale din Iordania și Liban

      În cadrul reacției globale a UE la pandemia de coronavirus, Fondul fiduciar regional al UE ca răspuns la criza siriană a mobilizat  încă 55 de milioane EUR pentru a ajuta refugiații din Siria și persoanele vulnerabile din Iordania și Liban să lupte împotriva pandemiei. Fondul va oferi un sprijin esențial și orientat în domenii-cheie, cum ar fi sănătatea, apa, salubritatea și igiena. Pachetul recent adoptat aduce asistența totală mobilizată prin intermediul Fondului fiduciar al UE la peste 2,2 miliarde EUR începând din 2015, dublând obiectivul stabilit inițial.

    • 8 iunie

      UE acordă finanțare în valoare de 314 milioane EUR unor companii inovatoare în scopul combaterii virusului și al sprijinirii redresării

      Comisia a acordat aproape 166 de milioane EUR prin proiectul pilot „Accelerator” al Consiliului European pentru Inovare unui număr de 36 de companii, pentru a combate pandemia de coronavirus. Totodată, mai mult de 148 de milioane EUR vor fi acordate altor 36 de companii care s-au angajat să contribuie la planul de redresare pentru Europa, investiția totală din Orizont 2020 (programul pentru cercetare și inovare al UE) ajungând astfel la 314 milioane EUR în această rundă.

    • 7 iunie

      Zboruri efectuate către Republica Democratică Congo în cadrul podului aerian umanitar al UE

      În cadrul podului aerian umanitar al UE, se efectuează trei zboruri către Republica Democratică Congo, transportând lucrători umanitari și bunuri esențiale menite să ajute țara să facă față pandemiei de COVID-19. De la începutul lunii mai, UE a organizat alte patru zboruri în cadrul podului aerian umanitar – trei în Republica Centrafricană și unul în São Tomé și Príncipe. Alte zboruri sunt planificate spre Africa, dar și către alte regiuni cu nevoi umanitare ridicate.

    • 4 iunie

      Comisia Europeană se angajează să doneze 300 de milioane EUR în favoarea Gavi

      Cu ocazia summitului mondial privind vaccinarea, Comisia s-a angajat să doneze 300 de milioane EUR în favoarea Gavi (Alianța pentru vaccinuri) în perioada 2021-2025. Această sumă va contribui la imunizarea a 300 de milioane de copii din întreaga lume și va finanța constituirea de rezerve de vaccinuri utile în cazul epidemiilor de boli infecțioase.

       

       

    • 3 iunie

      Comisia ia măsuri pentru a pune la dispoziție 11,5 miliarde EUR în 2020 pentru remedierea consecințelor crizei și redresarea economiei

      Comisia a propus o serie de modificări la bugetul său pentru 2020 pentru a pune la dispoziție încă din 2020 fonduri în valoare de 11,5 miliarde EUR pentru a remedia consecințele crizei și redresa economia. Pentru a acoperi perioada până la ratificarea Deciziei modificate privind resursele proprii și pentru a pune la dispoziție încă din 2020 fondurile atât de necesare pentru lucrători, întreprinderi și statele membre, Comisia a propus ajustarea actualului buget pe termen lung 2014-2020 pentru a permite efectuarea unor cheltuieli mai mari încă din 2020. Propunerea prezentată la 3 iunie este prioritară, garantând că cele 11,5 miliarde EUR suplimentare alocate pentru REACT-UE, Instrumentul de sprijinire a solvabilității și Fondul european pentru dezvoltare durabilă (FEDD) vor deveni disponibile cât mai curând posibil în cursul acestui an.

    Mai

    • 28 mai

      Răspunsul mondial la coronavirus – lansarea unei noi campanii cu sprijinul Global Citizen

      În cadrul maratonului donațiilor, care a început la 4 mai, va fi acum lansată, împreună cu Global Citizen, o organizație internațională de promovare și apărare a drepturilor civile, o nouă campanie intitulată „Obiectiv mondial: uniți pentru viitorul nostru”. Momentul culminant îl va constitui organizarea, la data de 27 iunie, a unui summit internațional pentru strângerea de donații. Împreună cu Global Citizen, Comisia va intensifica mobilizarea de fonduri pentru a sprijini eforturile internaționale de depășire a crizei declanșate de această pandemie și pentru a evita apariția alteia.

    • 27 mai

      Comisia prezintă un plan de redresare pentru Europa

      Pentru a garanta că redresarea este sustenabilă, echilibrată, favorabilă incluziunii și echitabilă pentru toate statele membre, Comisia Europeană a propus crearea unui nou instrument de redresare, Next Generation EU, integrat într-un buget UE pe termen lung puternic, modern și revizuit. De asemenea, Comisia a prezentat versiunea ajustată a programului său de lucru pentru 2020, în care se acordă prioritate acțiunilor necesare pentru stimularea redresării și rezilienței Europei.

    • 26 mai

      Consiliul adoptă norme temporare privind prelungirea termenului pentru adunările generale ale „societăților europene” (SE) și ale „societăților cooperative europene” (SCE)

      Consiliul a adoptat propunerea Comisiei privind o derogare temporară de la normele care reglementează societățile europene (SE) și societățile cooperative europene (SCE), după doar patru săptămâni de la prezentarea sa de către Comisie. Parlamentul European și-a dat acordul la 14 mai. Aceste măsuri le vor permite societăților europene și societăților cooperative europene să organizeze adunările generale, în mod excepțional, în termen de douăsprezece luni de la încheierea exercițiului financiar, în loc de șase luni, așa cum prevede legislația.

    • 20 mai

      UE alocă alte 50 de milioane EUR pentru ajutorul umanitar

      Comisia Europeană a anunțat suplimentarea cu 50 de milioane EUR a ajutorului umanitar pentru a răspunde creșterii dramatice a nevoilor umanitare survenite la nivel mondial ca urmare a pandemiei de COVID-19. Această finanțare va contribui la sprijinirea persoanelor vulnerabile care se confruntă cu crize umanitare de mare amploare, în special în regiunea Sahel și a Lacului Ciad, în Republica Centrafricană, în regiunea Marilor Lacuri din Africa, în Africa de Est, Siria, Yemen, Palestina și Venezuela, precum și la ajutorarea populației rohingya.

    • 20 mai

      Un proiect de cercetare finanțat de UE aduce pe piață o nouă metodă de diagnosticare rapidă

      Unul din cele 18 proiecte care au fost selectate recent pentru a primi o finanțare în valoare de 48,2 milioane EUR prin programul Orizont 2020 și care au drept scop să dezvolte metode de diagnosticare, tratamente, vaccinuri și acțiuni de pregătire a început să dea rezultate. Cercetătorii implicați în proiectul privind dezvoltarea testului „HG nCoV19”  de diagnosticare rapidă a COVID-19 au obținut aprobarea pentru comercializarea sa. Reunind organizații publice și private din Irlanda, Italia, Regatul Unit și China, proiectul „HG nCoV19” a dezvoltat un nou sistem portabil de diagnosticare pentru detectarea infecției virale cu noul coronavirus, care oferă rezultate precise și fiabile în 30 de minute.

    • 19 mai

      Stimularea cercetării și inovării de care este nevoie urgent

      Comisia a mobilizat încă 122 de milioane EUR prin programul Orizont 2020 pentru activități urgente de cercetare legate de coronavirus. Noua cerere de exprimare a interesului, deschisă până la data de 11 iunie, se înscrie în cadrul angajamentului în valoare de 1,4 miliarde EUR al Comisiei în favoarea inițiativei „Răspunsul mondial la coronavirus”, lansată de președinta Ursula von der Leyen la 4 mai 2020.

    • 14 mai

      UE sprijină regiunea Cornului Africii

      UE furnizează fonduri suplimentare în valoare de 105,5 milioane EUR țărilor din Cornul Africii, deoarece pandemia de coronavirus riscă să agraveze situația umanitară în această regiune unde mulți oameni suferă în continuare de pe urma conflictelor armate, a strămutărilor și a secetelor și inundațiilor repetate.

    • 13 mai

      Orientări privind reluarea în condiții de siguranță a călătoriilor și relansarea turismului european în 2020 și ulterior

      Comisia a prezentat un set de orientări și recomandări pentru a ajuta statele membre să ridice treptat restricțiile de călătorie și pentru a le permite întreprinderilor din domeniul turismului să își reia activitatea, după luni de izolare. De îndată ce situația sănătății va face posibil acest lucru, europenii ar trebui să se poată reîntâlni cu prietenii și familia, în propria țară sau în alte părți din UE, știind că s-au luat toate măsurile de siguranță și de precauție necesare. Orientările urmăresc, de asemenea, să ajute sectorul turismului din UE, sprijinind întreprinderile și făcând în așa fel încât Europa să rămână în continuare principala destinație pentru vizitatori.

    • 12 mai

      117 milioane EUR pentru tratamente și metode de diagnosticare prin intermediul Inițiativei privind medicamentele inovatoare

      Opt proiecte de cercetare de mare anvergură vizând elaborarea de tratamente și metode de diagnosticare a noului coronavirus, au fost selectate în urma unei cereri accelerate de propuneri lansate în luna martie de Inițiativa privind medicamentele inovatoare (IMI), un parteneriat public-privat.

    • 8 mai

      UE creează un pod aerian umanitar

      Comisia Europeană a creat un pod aerian umanitar al UE pentru transportul lucrătorilor umanitari și al materialelor de urgență necesare răspunsului la coronavirus în unele din zonele cele mai afectate din lume.

    • 8 mai

      Comisia livrează primul lot de 1,5 milioane de măști din cele 10 milioane achiziționate pentru a sprijini cadrele medicale din UE

      1,5 milioane de măști medicale vor fi livrate în 17 state membre și în Regatul Unit, pentru a proteja cadrele medicale. Această livrare face parte dintr-o achiziție de 10 milioane de măști, finanțată de Comisie, în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgență. Scopul este de a oferi ajutor direct statelor membre pentru a atenua consecințele imediate ale pandemiei și pentru a anticipa nevoile legate de ieșirea din criză și de redresarea economică.

    • 8 mai

      Comisia face apel la statele membre să prelungească până la 15 iunie restricția privind călătoriile neesențiale către UE

      Comisia a invitat statele membre ale spațiului Schengen și statele asociate spațiului Schengen să prelungească cu încă 30 de zile, până la 15 iunie, restricția temporară privind călătoriile neesențiale către UE. Eliminarea restricțiilor de călătorie ar trebui să fie eșalonată: după cum se subliniază în Foaia europeană comună de parcurs privind eliminarea măsurilor de izolare, controalele la frontierele interne vor trebui să înceapă să fie eliminate treptat și în mod coordonat, înainte ca restricțiile la frontierele externe să poată fi ridicate într-o a doua etapă.

    • 4 mai

      Răspunsul mondial la coronavirus: donații în valoare de 7,4 miliarde EUR pentru asigurarea accesului universal la vaccinuri

      Cu ocazia conferinței donatorilor, organizate în cadrul răspunsului mondial la coronavirus, Comisia a înregistrat angajamente financiare asumate de donatori din întreaga lume în valoare de 7,4 miliarde EUR, echivalentul a 8 miliarde USD. În această sumă sunt incluse și cele 1,4 miliarde EUR furnizate de Comisie. Astfel, obiectivul inițial de 7,5 miliarde EUR este pe punctul de a fi atins și reprezintă un bun început pentru maratonul mondial al donatorilor care s-a lansat la data de 4 mai. Scopul acestuia este de a colecta fonduri importante pentru a asigura dezvoltarea colaborativă și distribuirea universală a metodelor de diagnosticare, a tratamentelor și a vaccinurilor împotriva coronavirusului.

    • 2 mai

      Măști livrate în Spania, Italia și Croația din rezerva rescEU

      După o livrare precedentă către Italia, alte loturi de măști de protecție de tip FFP2 au fost trimise către  Spania, Italia și Croația din rezerva rescEU (prima rezervă europeană comună de echipamente medicale, creată luna trecută pentru a ajuta țările afectate de epidemia de coronavirus).

    • 26 mai

      Consiliul adoptă norme temporare privind prelungirea termenului pentru adunările generale ale „societăților europene” (SE) și ale „societăților cooperative europene” (SCE)

      Consiliul a adoptat propunerea Comisiei privind o derogare temporară de la normele care reglementează societățile europene (SE) și societățile cooperative europene (SCE), după doar patru săptămâni de la prezentarea sa de către Comisie. Parlamentul European și-a dat acordul la 14 mai. Aceste măsuri le vor permite societăților europene și societăților cooperative europene să organizeze adunările generale, în mod excepțional, în termen de douăsprezece luni de la încheierea exercițiului financiar, în loc de șase luni, așa cum prevede legislația.

    Aprilie

    • 30 aprilie

      Măsuri de ajutor de stat

      În aprilie, Comisia a aprobat 127 de măsuri de ajutor de stat pentru a sprijini întreprinderile și pentru a proteja mijloacele de subzistență în întreaga Europă pe durata pandemiei de coronavirus. Continuăm să colaborăm îndeaproape cu țările UE pentru a ne asigura că economia noastră se poate redresa rapid după criză.

    • 29 aprilie

      Balcanii de Vest – UE consolidează sprijinul pentru combaterea crizei de COVID-19

      Comisia Europeană a anunțat acordarea de către UE a unui sprijin financiar de peste 3,3 miliarde EUR, împreună cu Banca Europeană de Investiții, în beneficiul cetățenilor din Balcanii de Vest. Acest pachet financiar vine în întâmpinarea nevoilor sanitare și umanitare imediate, în contextul pandemiei de COVID-19, fiind destinat să contribuie și la redresarea economică și socială.

    • 28 aprilie

      Un pachet de măsuri privind sectorul bancar va facilita acordarea de împrumuturi pentru cetățenii și întreprinderile din UE

      Comisia a adoptat un pachet de măsuri privind sectorul bancar care să contribuie la facilitarea împrumuturilor acordate gospodăriilor și întreprinderilor din întreaga UE. Scopul acestor măsuri este de a garanta că băncile pot acorda în continuare împrumuturi pentru a sprijini economia și pentru a contribui la atenuarea impactului economic semnificativ al crizei provocate de coronavirus.

    • 24 aprilie

      Răspunsul mondial la coronavirus – UE lansează o campanie de strângere de fonduri

      Uniunea Europeană își unește forțele cu partenerii globali pentru a demara, la 4 mai 2020, o campanie de strângere de fonduri ca răspuns mondial la coronavirus. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și organizațiile globale din domeniul sanitar au lansat un apel comun la acțiune pentru dezvoltarea unui acces rapid și echitabil la metode de diagnosticare, la terapii și la vaccinuri împotriva coronavirusului, care să fie sigure, de calitate, eficace și la prețuri accesibile.

    • 23 aprilie

      Regulamentul privind dispozitivele medicale

      Comisia a salutat adoptarea de către Parlamentul European și Consiliu a propunerii referitoare la data aplicării regulamentului privind dispozitivele medicale. Modificarea adoptată ia în considerare necesitatea unei disponibilități sporite a unor dispozitive medicale de importanță vitală în întreaga UE și, în același timp, continuă să garanteze sănătatea și siguranța pacienților până la intrarea în vigoare a noii legislații.

    • 22 aprilie

      Pachet de asistență macrofinanciară pentru sprijinirea a zece țări învecinate

      Comisia a propus un pachet de asistență macrofinanciară în valoare de 3 miliarde EUR pentru zece țări din cadrul politicii europene de extindere și de vecinătate, pentru a le ajuta să limiteze impactul economic negativ al pandemiei de coronavirus. Propunerea vine în completarea strategiei Team Europe, răspunsul ferm și specific al UE pentru sprijinirea eforturilor depuse de țările partenere în combaterea pandemiei de coronavirus.

    • 22 aprilie

      Măsuri suplimentare de sprijinire a sectorului agroalimentar

      Au fost propuse măsuri excepționale suplimentare pentru a sprijini în continuare cele mai afectate piețe agricole și alimentare.  Este vorba, printre altele, despre măsuri privind ajutoarele pentru depozitarea privată în sectorul produselor lactate și în cel al cărnii, autorizarea adoptării unor măsuri de auto-organizare în cadrul pieței de către operatorii din sectoarele grav afectate și flexibilitatea programelor de sprijinire a pieței în sectorul fructelor și al legumelor, al vinului și al altor produse.

    • 21 aprilie

      UE mobilizează ajutor pentru Italia, Croația și țările învecinate

      În urma solicitărilor de asistență pentru combaterea pandemiei de coronavirus, transmise prin intermediul mecanismului UE de protecție civilă, Uniunea coordonează și cofinanțează livrarea ajutoarelor în statele membre și în țările învecinate.

    • 20 aprilie

      Comisia lansează o platformă de schimb de date pentru cercetători

      Comisia Europeană, în colaborare cu mai mulți parteneri, a lansat o platformă europeană de date privind COVID-19 pentru a permite colectarea rapidă și schimbul datelor de cercetare disponibile. Platforma, care face parte din planul de acțiune ERAvsCorona, reprezintă o etapă suplimentară în eforturile UE de a sprijini cercetătorii din Europa și din întreaga lume în lupta împotriva coronavirusului.

    • 17 aprilie

      Printr-o operațiune consulară unică, UE a adus acasă peste 500 000 de cetățeni europeni

      Până la 17 aprilie, UE a reușit, într-un efort de repatriere fără precedent, să aducă acasă peste o jumătate de milion de cetățeni europeni blocați în lumea întreagă din cauza restricțiilor de călătorie impuse în contextul crizei provocate de coronavirus. La începutul pandemiei, aproximativ 600 000 de cetățeni ai UE erau blocați în afara Uniunii. Majoritatea se aflau în regiunea Asia-Pacific și în cele două Americi.

    • 16 aprilie

      Orientări pentru asigurarea unor standarde de protecție deplină a datelor de către aplicațiile care combat pandemia

      Comisia a publicat orientări referitoare la protecția datelor în contextul dezvoltării de noi aplicații care sprijină lupta împotriva coronavirusului. Aceste orientări oferă cadrul necesar pentru a garanta că cetățenii beneficiază de o protecție suficientă a datelor lor cu caracter personal și că ingerințele sunt limitate atunci când se utilizează astfel de aplicații. Aceste orientări însoțesc un set de instrumente al UE privind aplicațiile de localizare a contacților, care a fost publicat tot la 16 aprilie.

    • 16 aprilie

      Măsuri suplimentare de sprijinire a sectorului agroalimentar

      Au fost adoptate două noi măsuri pentru a sprijini în continuare sectorul agroalimentar. Măsurile vor spori fluxul de lichidități al fermierilor și vor reduce sarcina administrativă atât pentru autoritățile naționale și regionale, cât și pentru fermieri în aceste momente deosebit de dificile.

    • 15 aprilie

      Foaia europeană de parcurs trasează o abordare comună privind ridicarea măsurilor de izolare

      Comisia, în cooperare cu președintele Consiliului European, a prezentat o foaie europeană de parcurs pentru ridicarea treptată a măsurilor de izolare luate în urma pandemiei cauzate de coronavirus. Foaia de parcurs prezintă recomandările concrete pe care statele membre ar trebui să le ia în considerare atunci când planifică ridicarea măsurilor de izolare.

    • 15 aprilie

      Măsuri suplimentare pentru o testare sigură și fiabilă

      Comisia a prezentat orientări privind metodologiile de testare pentru coronavirus. Ele au scopul de a sprijini statele membre în utilizarea eficace a instrumentele de testare în contextul strategiilor lor naționale și în cursul diferitelor etape ale pandemiei, inclusiv atunci când elimină treptat măsurile de izolare.

    • 14 aprilie

      2,7 miliarde EUR de la bugetul UE pentru a sprijini sectorul sanitar

      La 2 aprilie, Comisia Europeană a propus activarea Instrumentului de sprijin de urgență al UE pentru a ajuta în mod direct sistemele de asistență medicală ale statelor membre în lupta lor împotriva pandemiei. La 14 aprilie, propunerea a fost aprobată rapid de către Consiliu, astfel încât instrumentul în valoare de 2,7 miliarde EUR să înceapă imediat să ofere sprijin direct acolo unde este cel mai necesar.

    • 8 aprilie

      Apel către statele membre să prelungească până la 15 mai restricția privind călătoriile neesențiale în UE

      Comisia a solicitat adoptarea unei abordări coordonate în ceea ce privește prelungirea restricției, deoarece acțiunea la frontierele externe poate fi eficace numai dacă este pusă în aplicare de toate statele membre ale UE și ale spațiului Schengen, la toate frontierele, cu aceeași dată de încetare și în mod uniform.

    • 8 aprilie

      Sprijinirea strategiilor de ieșire din criza actuală prin intermediul aplicațiilor mobile și de date

      Comisia a recomandat luarea de măsuri pentru dezvoltarea unei abordări comune la nivelul UE în ceea ce privește utilizarea aplicațiilor mobile ca răspuns la pandemie. Aceasta stabilește principiile-cheie pentru utilizarea aplicațiilor și a datelor în raport cu securitatea datelor și respectarea drepturilor fundamentale ale UE, cum ar fi dreptul la viață privată și la protecția datelor.

    • 8 aprilie

      Comisia face apel la statele membre să optimizeze aprovizionarea cu medicamente și disponibilitatea lor

      Orientările elaborate de Comisie pentru statele membre vizează aprovizionarea cu medicamente vitale pentru tratarea pacienților afectați de noul coronavirus, distribuirea și utilizarea rațională a acestora, precum și asigurarea disponibilității medicamentelor care ar putea lipsi din cauza pandemiei. Acțiunile propuse ar trebui să permită o abordare mai coordonată în întreaga UE, păstrând integritatea pieței unice și protejând totodată sănătatea publică.

    • 8 aprilie

      Răspunsul global al UE pentru combaterea pandemiei

      Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au propus planuri pentru un răspuns solid și bine direcționat al UE în vederea sprijinirii eforturilor depuse de țările partenere pentru combaterea pandemiei de coronavirus. UE va asigura sprijin financiar pentru țările partenere în valoare de peste 15,6 miliarde EUR din resursele existente pentru acțiuni externe.

      • Mesajul video al președintei von der Leyen referitor la răspunsul global al UE
    • 7 aprilie

      Echipe medicale europene detașate în Italia

      O echipă europeană de medici și asistenți medicali din România și Norvegia, mobilizată prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, a fost trimisă la Milano și Bergamo pentru a veni în ajutorul cadrelor medicale italiene în lupta împotriva coronavirusului. Austria i-a oferit Italiei peste 3 000 de litri de dezinfectant prin intermediul aceluiași mecanism.

    • 6 aprilie

      Deblocarea de fonduri pentru 100 000 de întreprinderi mici și mijlocii

      Comisia Europeană a deblocat 1 miliard EUR din Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), sub formă de garanție pentru Fondul European de Investiții (FEI). Acest lucru va permite FEI să emită garanții speciale pentru ca băncile și alți creditori să poată oferi lichidități pentru cel puțin 100 000 de IMM-uri și întreprinderi mici cu capitalizare medie afectate de impactul economic al pandemiei de coronavirus, finanțarea disponibilă fiind estimată la 8 miliarde EUR.

    • 3 aprilie

      Scutiri de la plata taxelor vamale și a TVA-ului la importul de echipamente medicale

      Comisia a aprobat cererile primite din partea statelor membre și a Regatului Unit privind o scutire temporară de la plata taxelor vamale și a TVA-ului la importurile de dispozitive medicale și de echipamente de protecție din țări terțe, pentru a contribui la combaterea coronavirusului. Această măsură va facilita, din punct de vedere financiar, accesul la echipamente medicale de care medicii, asistenții medicali și pacienții au atât de multă nevoie.

    • 3 aprilie

      Facilitarea tratării pacienților și a detașării de personal medical la nivel transfrontalier

      Pentru a sprijini cooperarea transfrontalieră în domeniul asistenței medicale, Comisia a emis orientări practice pentru statele membre. Cooperarea transfrontalieră poate contribui la reducerea presiunii căreia trebuie să îi facă față spitalele suprasolicitate prin transferarea de pacienți sau detașarea de echipe medicale calificate care să ofere asistență în țările învecinate.

    • 2 aprilie

      Mobilizarea tuturor resurselor pentru protejarea vieții și a mijloacelor de subzistență

      Comisia își intensifică și mai mult reacția la criza actuală, propunând crearea unui instrument de solidaritate în valoare de 100 de miliarde EUR, denumit SURE, care îi va ajuta pe lucrători să își păstreze veniturile și va sprijini întreprinderile pentru ca acestea să se mențină pe linia de plutire. Comisia propune, de asemenea, redirecționarea tuturor fondurilor structurale disponibile către măsurile de reacție la criza provocată de coronavirus. INTRĂ ÎN VIGOARE, la 24 aprilie, normele menite să îi protejeze pe cei mai defavorizați cetățeni ai UE și să le ofere sprijin pescarilor din UE

       

    • 1 aprilie

      Oamenii de știință din cadrul Comisiei dispun de un nou material de control pentru teste viabile de depistare a coronavirusului

      Oamenii de știință din cadrul Comisiei Europene au conceput un nou material de control pe care laboratoarele îl pot folosi pentru a verifica funcționarea corectă a testelor de depistare a coronavirusului și pentru a evita rezultatele negative false.

      INTRARE ÎN VIGOARE la 1 aprilie 2020.

    Martie

    • 31 martie

      Consolidarea rezilienței în țările care găzduiesc refugiați sirieni

      În urma pandemiei de coronavirus, UE și-a consolidat sprijinul pentru refugiații din Siria și persoanele vulnerabile din Irak, Iordania și Liban printr-un nou pachet de măsuri cu un buget de aproape 240 de milioane EUR, asistența totală acordată prin intermediul Fondului fiduciar regional al UE ca răspuns la criza siriană ridicându-se acum la peste 2 miliarde EUR.

    • 30 martie

      Solidaritatea UE cu țările din Balcanii de Vest și din vecinătatea estică

      Comisia a realocat 140 de milioane EUR pentru nevoile cele mai urgente ale țărilor din vecinătatea estică și va redirecționa utilizarea instrumentelor existente în valoare de până la 700 de milioane EUR pentru a contribui la atenuarea impactului socioeconomic al crizei provocate de coronavirus. De asemenea, Comisia a anunțat un sprijin imediat pentru Balcanii de Vest, în valoare de 38 de milioane EUR pentru abordarea crizei sanitare, precum și realocarea sumei de 374 milioane EUR pentru sprijinirea redresării socioeconomice.

    • 30 martie

      Facilitarea liberei circulații a lucrătorilor care desfășoară activități esențiale

      Comisia a emis noi orientări practice pentru a se asigura că lucrătorii mobili din UE, în special cei care exercită ocupații esențiale în lupta împotriva pandemiei provocate de coronavirus, pot ajunge la locul de muncă. Împreună cu orientările privind punerea în aplicare a restricției temporare asupra călătoriilor neesențiale în UE, acestea urmăresc să abordeze preocupările practice ale cetățenilor și întreprinderilor afectate de măsurile luate pentru a limita răspândirea coronavirusului.

      • Mesajul video al președintei von der Leyen referitor la libera circulație a lucrătorilor esențiali
    • 27 martie

      Majorarea bugetului pentru zborurile de repatriere și rezerva rescEU

      75 de milioane EUR de la bugetul UE ar urma să fie puse la dispoziție pentru a ajuta statele membre să repatrieze cetățenii UE și pentru a crește bugetul rezervei medicale rescEU. Datorită zborurilor de repatriere organizate prin intermediul mecanismului de protecție civilă al Uniunii, aproape 10 000 de persoane au fost deja repatriate în Europa.

    • 26 martie

      Asigurarea transportului esențial de marfă pe cale aeriană

      Comisia Europeană a făcut apel la statele membre ale UE să sprijine operațiunile de transport aerian de marfă pe durata crizei provocate de coronavirus. Noile orientări recomandă măsuri operaționale și organizatorice destinate să mențină fluxurile esențiale de transport, inclusiv circulația materialelor medicale și a personalului sanitar.

    • 26 martie

      Reafirmarea angajamentului față de cooperarea internațională

      Participând la o reuniune extraordinară a liderilor G20, derulată prin videoconferință, președinta von der Leyen și președintele Consiliului European, Charles Michel, au subliniat că UE s-a angajat să coopereze la nivel internațional în lupta împotriva pandemiei și va continua să asiste țările și comunitățile vulnerabile din întreaga lume.

    • 25 martie

      Protejarea tehnologiilor și a activelor europene esențiale

      Au fost emise orientări pentru a se asigura o abordare fermă la nivelul UE în ceea ce privește examinarea investițiilor străine într-o perioadă de criză sanitară și de vulnerabilitate economică. Scopul este de a proteja întreprinderile din UE și activele critice, în domenii precum sănătatea, cercetarea medicală, biotehnologia și altele, fără a submina deschiderea generală a UE față de investițiile străine.

      • Mesajul video al președintei von der Leyen referitor la orientările privind protejarea activelor și tehnologiilor europene critice în contextul crizei actuale
    • 23 martie

      Asigurarea unui flux continuu de mărfuri pe teritoriul UE prin coridoarele verzi

      Activarea clauzei derogatorii generale din cadrul bugetar pentru a reacționa la pandemie

      Comisia a propus activarea clauzei derogatorii generale din Pactul de stabilitate și de creștere. Odată aprobată de Consiliu, clauza le va permite statelor membre să ia măsuri pentru a face față crizei, abătându-se de la cerințele bugetare care s-ar aplica în mod normal în baza cadrului bugetar european.

      • Mesajul video al președintei von der Leyen cu privire la măsurile suplimentare de susținere a economiei
    • 20 martie

      Activarea clauzei derogatorii generale din cadrul bugetar pentru a reacționa la pandemie

      Comisia a propus activarea clauzei derogatorii generale din Pactul de stabilitate și de creștere. Odată aprobată de Consiliu, clauza le va permite statelor membre să ia măsuri pentru a face față crizei, abătându-se de la cerințele bugetare care s-ar aplica în mod normal în baza cadrului bugetar european.

      • Mesajul video al președintei von der Leyen cu privire la măsurile suplimentare de susținere a economie
    • 20 martie

      Standardele europene pentru materiale medicale puse la dispoziție gratuit

      Comitetul European de Standardizare și Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică au pus la dispoziție o serie de standarde europene pentru anumite dispozitive medicale și echipamente individuale de protecție. Această acțiune va ajuta atât întreprinderile din UE, cât și pe cele din țări terțe să înceapă rapid producția și să introducă produse pe piața internă, asigurând în același timp un nivel ridicat de siguranță.

    • 19 martie

      RescEU, prima rezervă de echipamente medicale din UE

      Comisia Europeană a decis să creeze rescEU, o rezervă strategică de echipamente medicale, cum ar fi ventilatoarele și măștile de protecție, pentru a ajuta țările UE în contextul pandemiei de COVID-19.

    • 19 martie

      Un cadru temporar pentru a sprijini în continuare economia

      Comisia Europeană a adoptat un cadru temporar pentru a le permite statelor membre să utilizeze toată flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul pandemiei de COVID-19.

      Până la data de 31 martie, Comisia a aprobat deja mai multe scheme bazate pe cadrul temporar, în valoare de câteva sute de miliarde de euro, pentru a sprijini economiile statelor membre care se confruntă cu impactul pandemiei de coronavirus. Comisia a adoptat 18 decizii de aprobare a 27 de măsuri naționale.

    • 18 martie

      Protejarea drepturilor pasagerilor

      Comisia a publicat orientări pentru a garanta că drepturile pasagerilor din UE sunt protejate și aplicate în mod coerent în întreaga Uniune, având în vedere anulările și întârzierile în masă.

    • 17 martie

      Comisia instituie o echipă de experți științifici

      Un grup consultativ privind COVID-19, alcătuit din epidemiologi și virusologi din diferite state membre, este chemat să formuleze orientări europene cu privire la măsurile de gestionare a riscurilor, bazate pe date științifice și coordonate.

    • 16 martie

      Protejarea sănătății și punerea la dispoziție a bunurilor și serviciilor esențiale

      Comisia a prezentat orientări adresate statelor membre cu privire la măsurile de gestionare a frontierelor în contextul crizei sanitare. Scopul lor este de a proteja sănătatea cetățenilor, de a respecta drepturile persoanelor care trebuie să călătorească și de a garanta disponibilitatea bunurilor și serviciilor esențiale.

      • Mesajul video al președintei von der Leyen referitor la măsurile de gestionare a frontierelor în contextul crizei sanitare
    • 16 martie

      Finanțare din partea UE pentru CureVac, o companie producătoare de vaccinuri inovatoare

      Comisia a oferit un sprijin financiar în valoare de până la 80 de milioane EUR companiei CureVac, un dezvoltator inovator de vaccinuri din Tübingen (Germania), pentru a accelera dezvoltarea și producerea unui vaccin împotriva coronavirusului în Europa.

    • 15 martie

      Asigurarea aprovizionării cu echipamente individuale de protecție în UE

      Comisia a luat măsuri pentru a asigura disponibilitatea echipamentelor individuale de protecție, solicitând ca exporturile de astfel de echipamente în afara Uniunii Europene să fie supuse autorizării de către statele membre.

      • Mesajul video al președintei von der Leyen privind reacția europeană la criza provocată de coronavirus
    • 13 martie

      Elaborarea unui răspuns coordonat pentru a contracara impactul economic al coronavirusului

      Comisia a elaborat un răspuns imediat pentru a reduce impactul socioeconomic al pandemiei de coronavirus, bazându-se pe o coordonare la nivel european și utilizând o serie de instrumente, precum ajutoarele de stat, flexibilitatea cadrului bugetar european, acordarea de lichidități sectorului bancar, bugetul UE etc. INTRARE ÎN VIGOARE la 1 aprilie 2020.

    • 10 martie

      Atenuarea impactului pandemiei de COVID-19 asupra industriei aeronautice și asupra mediului

      O legislație specifică a fost anunțată pentru a scuti temporar companiile aeriene de la obligațiile de utilizare a sloturilor orare prevăzute în legislația UE. Acest lucru ar reduce presiunea asupra industriei aviatice și, de asemenea, ar contribui la scăderea emisiilor, prin evitarea așa-numitelor „zboruri fantomă” (avioane care zboară aproape goale doar pentru ca operatorul să își poată păstra sloturile). INTRARE ÎN VIGOARE la 1 aprilie 2020.

    • 10 martie

      Inițiativa pentru investiții, ca reacție la coronavirus

      În timpul videoconferinței liderilor UE cu privire la răspunsul la epidemia de COVID-19, Comisia a primit un mandat pentru a-și intensifica reacția și pentru a coordona acțiunile statelor membre. Președinta von der Leyen a anunțat o „Inițiativă pentru investiții ca reacție la coronavirus”, prin care aproximativ 60 de miliarde EUR din fondurile alocate politicii de coeziune care au rămas neutilizate ar urma să fie redirecționate către acțiuni privind combaterea coronavirusului. INTRARE ÎN VIGOARE la 1 aprilie 2020.

    • 6 martie

      Intensificarea activităților de cercetare și finanțare pentru combaterea coronavirusului

      Comisia a intensificat procedura de urgență lansată în ianuarie pentru a combate coronavirusul. La 31 martie, ea a decis să sprijine încă un proiect, ridicând la 18 numărul de proiecte finanțate. Acestea implică 140 de echipe de cercetare din întreaga UE și din afara acesteia și beneficiază de un buget total de 48,5 milioane EUR prin programul Orizont 2020.

    • 2 martiev

      Crearea unei echipe de răspuns la coronavirus

      Președinta von der Leyen a instituit, la nivel politic, o echipă de răspuns la coronavirus, care are rolul de a coordona reacția la această pandemie, reunind toate ariile de acțiune – de la domeniul medical și economic până la mobilitate și transporturi.

    Februarie

    • 28 februarie

      Achiziționarea de echipament medical împreună cu statele membre

      Prima din cele patru proceduri de achiziții comune de echipamente individuale de protecție a fost lansată împreună cu statele membre. Astfel, UE devine un „mare cumpărător”, încurajând furnizorii să se mobilizeze rapid și să ofere cât mai multe echipamente cu putință, la cel mai bun preț. La data de 24 martie, producătorii făcuseră oferte care acopereau sau, în unele cazuri, chiar depășeau cantitățile solicitate.

    • 24 februarie

      Sprijinirea eforturilor globale de combatere a pandemiei

      Pentru a stimula eforturile de pregătire, de prevenire și de ținere sub control a virusului la nivel mondial, Comisia a anunțat un nou pachet de ajutor în valoare de 232 de milioane EUR. De asemenea, Comisia și-a intensificat sprijinul acordat statelor membre în contextul acțiunilor de planificare a pregătirii, a contingenței și a reacției.

    • 23 februarie

      Din spirit de solidaritate, UE îi furnizează Chinei echipamente suplimentare de protecție

      Comisia a cofinanțat livrarea a peste 25 de tone de echipament individual de protecție în China, după activarea mecanismului de protecție civilă al UE. Acestea se adaugă la alte peste 30 de tone de echipamente de protecție mobilizate de statele membre ale UE și deja livrate în februarie 2020.

    • 1-2 februarie

      Cetățenii UE, aduși acasă

      Primele zboruri de repatriere, organizate de Franța și Germania și cofinanțate prin mecanismul de protecție civilă al UE, au ajutat 447 de cetățeni europeni să se întoarcă din Wuhan. Comisia Europeană lucrează pe toate fronturile pentru a sprijini eforturile de combatere a coronavirusului, ajutând statele membre să își repatrieze cetățenii și să furnizeze servicii de urgență Chinei.

    • 1 februarie

      Primul ajutor acordat Chinei

      Ca prim răspuns imediat, statele membre ale UE au mobilizat și au livrat către China un total de 12 tone de echipament de protecție.

    Ianuarie

    • 31 ianuarie

      Se mobilizează primele fonduri pentru cercetarea cu privire la noul coronavirus

      10 milioane EUR sunt acordate din programul de cercetare și inovare al UE, Orizont 2020, pentru a sprijini cercetarea cu privire la noul coronavirus. Comisia a lansat o cerere de exprimare a interesului pentru proiecte de cercetare.

    • 28 ianuarie

      Activarea mecanismului de protecție civilă al UE pentru repatrierea cetățenilor UE

      Pe măsură ce epidemia provocată de noul coronavirus se intensifică, are loc activarea mecanismului de protecție civilă al UE, în urma unei cereri de asistență formulată de Franța, care solicită acordarea de sprijin consular cetățenilor UE aflați în Wuhan.

      Primul caz european a fost raportat de Franța la 24 ianuarie 2020.

      17 ianuarie: Comitetul pentru securitate sanitară a organizat prima reuniune cu privire la noul coronavirus.

      9 ianuarie: DG SANTE a deschis o notificare de alertă în Sistemul de alertă precoce și răspuns rapid (SAPR), în cadrul căreia majoritatea statelor membre au făcut de atunci schimb de informații cu privire la măsurile de răspuns și comunicare.