Legislația primară și cea secundară

Fiecare acțiune întreprinsă de UE se bazează pe tratate – acorduri cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, semnate de toate țările UE, care stabilesc obiectivele UE, regulile de funcționare a instituțiilor europene, procedurile decizionale și relațiile dintre Uniunea Europeană și statele sale membre.

Tratatele reprezintă punctul de plecare pentru legislația UE și sunt cunoscute în Uniunea Europeană sub denumirea de „legislație primară”.

Corpusul legislativ care derivă din principiile și obiectivele din tratate este cunoscut sub numele de „legislație secundară”. Aceasta include regulamente, directive, decizii, recomandări și avize.

 

Actele legislative și cele fără caracter legislativ

Actele legislative sunt adoptate în urma unei proceduri legislative (ordinare sau speciale) stabilite în tratatele UE. Actele fără caracter legislativ nu urmează astfel de proceduri și pot fi adoptate de instituțiile UE conform unor reguli specifice. 

Uniunea Europeană poate adopta reglementări numai în acele domenii în care membrii săi au autorizat-o să facă acest lucru, prin intermediul tratatelor UE. 

 

Tipuri de acte juridice ale UE

 

Tratatele UE

 

Tratatele stabilesc obiectivele Uniunii Europene, regulile aplicabile instituțiilor UE, procesele decizionale și relația dintre UE și statele sale membre. Tratatele UE au fost modificate de câteva ori, pentru a reforma instituțiile UE și pentru a-i atribui Uniunii Europene noi arii de responsabilitate. Ele au fost modificate și pentru a le permite noilor state membre să adere la UE.

Tratatele sunt negociate și convenite de toate statele membre și ratificate ulterior de parlamentele naționale – uneori în urma unui referendum.

 

Regulamentele

Regulamentele sunt acte juridice care se aplică automat și uniform în toate statele membre, de îndată ce intră în vigoare, fără a fi nevoie să fie transpuse în legislația națională. Ele sunt obligatorii în toate elementele lor pentru toate țările UE.

 

Directivele

Directivele le solicită statelor membre să obțină un anumit rezultat, fără a impune însă și modalitățile prin care pot face acest lucru. Statele membre trebuie să adopte măsuri prin care să încorporeze directivele în legislația națională („transpunere”) în scopul de a atinge obiectivele stabilite de acestea. Autoritățile naționale trebuie să comunice Comisiei Europene aceste măsuri.

Transpunerea în legislația națională trebuie să aibă loc înainte de termenul stabilit în momentul adoptării unei directive (în general în termen de 2 ani). Atunci când o țară nu transpune o directivă, Comisia poate iniția o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

Punerea în aplicare a legislației UE

 

Deciziile

Deciziile sunt acte juridice obligatorii valabile pentru una sau mai multe țări/ întreprinderi/ persoane fizice. Partea vizată trebuie să fie notificată, iar decizia începe să producă efecte din momentul primirii notificării. Deciziile nu trebuie transpuse în legislația națională.

 

Recomandările

Recomandările le permit instituțiilor UE să-și comunice opinia și să sugereze direcții de acțiune, fără a impune însă vreo obligație legală destinatarilor. Ele nu au caracter obligatoriu.

 

Avizele

Avizele le permit instituțiilor UE să facă o declarație, fără a impune vreo obligație juridică destinatarilor. Avizul nu are caracter obligatoriu.

 

Actele delegate

Actele delegate sunt acte obligatorii din punct de vedere juridic care îi permit Comisiei, de exemplu, să completeze sau să modifice elemente neesențiale ale unor acte legislative ale UE, pentru a defini măsuri detaliate.

Un act delegat adoptat de Comisie intră în vigoare doar dacă Parlamentul și Consiliul nu prezintă obiecții.

 

Actele de punere în aplicare

Actele de punere în aplicare sunt acte obligatorii din punct de vedere juridic, care îi permit Comisiei – sub supravegherea unor comitete formate din reprezentanți ai statelor membre – să stabilească măsuri prin care să se asigure o aplicare uniformă a normelor UE.

Tratatele UE