Toate statele membre ale Uniunii Europene fac parte din uniunea economică și monetară (UEM) și își coordonează politicile economice pentru a îndeplini obiectivele economice ale UE. Unele dintre ele au decis însă să meargă și mai departe, înlocuind monedele lor naționale cu moneda unică, euro. Aceste state formează zona euro.

Când a fost introdusă moneda euro, în 1999 (inițial doar ca monedă scripturală), zona euro includea 11 din cele 15 state membre ale UE. Grecia i s-a alăturat în 2001, cu un an înainte de data la care bancnotele și monedele euro au devenit mijloc legal de plată. Au urmat Slovenia în 2007, Cipru și Malta în 2008, Slovacia în 2009, Estonia în 2011, Letonia în 2014 și Lituania în 2015. În prezent, zona euro numără 19 state membre ale UE.

Protocoalele anexate la tratat includ clauze de neparticipare în cazul Danemarcei și Regatului Unit. Aceste țări au ales să nu participe la zona euro, dar au totuși posibilitatea să adopte moneda euro în viitor, dacă își doresc acest lucru. Suedia nu îndeplinește deocamdată condițiile pentru a deveni parte a zonei euro.

Celelalte state membre din afara zonei euro se numără printre țările care au aderat la Uniune în 2004, 2007 și 2013, după lansarea monedei euro. La momentul aderării, ele nu îndeplineau condițiile pentru a intra în zona euro, dar s-au angajat să adopte moneda comună atunci când reușesc să le îndeplinească. La fel ca și Suedia, aceste țări sunt state membre cu „derogare”.

Câteva state din afara UE au adoptat euro ca monedă națională în temeiul unor acorduri monetare cu UE. Ele pot emite propriile monede euro, în anumite limite. Totuși, nefiind state membre ale UE, aceste țări nu fac parte din zona euro.

Guvernanța zonei euro

Odată cu adoptarea monedei euro, economiile țărilor din zona euro au devenit mai integrate. Pentru a beneficia de toate avantajele monedei unice, această integrare economică trebuie să fie gestionată corespunzător. Prin urmare, zona euro aplică un model de gestionare economică diferit de cele din celelalte state membre, în special în ceea ce privește politicile monetare și economice.

  • Politica monetară din zona euro este condusă de Eurosistem, o autoritate independentă formată din Banca Centrală Europeană (BCE), cu sediul la Frankfurt (Germania) și din băncile centrale naționale ale statelor membre din zona euro. Prin Consiliul guvernatorilor, BCE definește politica monetară pentru toată zona euro. Avem astfel o autoritate monetară unică și o politică monetară unică. Obiectivul numărul 1: menținerea stabilității prețurilor.
  • În zona euro, politica economică rămâne în mare măsură responsabilitatea statelor membre. Totuși, guvernele naționale trebuie să își coordoneze politicile economice pentru a atinge obiectivele comune: stabilitate, creștere economică și ocuparea forței de muncă. Coordonarea se face cu ajutorul câtorva structuri și instrumente, Pactul de stabilitate și de creștere (PSC) aflându-se în centrul acestora. PSC prevede reguli convenite de comun acord cu privire la disciplina bugetară, cum ar fi cele care solicită limitarea deficitului public și a datoriei naționale. Aceste reguli trebuie respectate de toate statele membre ale UE, însă în cazul țărilor din zona euro, nerespectarea lor poate atrage sancțiuni financiare sau de altă natură.
  • Implementarea guvernanței economice a UE este organizată anual într-un ciclu cunoscut sub numele de „semestrul european”.

Cine este deja în zona euro?