Principalele sarcini legate de relațiile internaționale

Comisia Europeană este un actor principal în elaborarea politicii pentru dezvoltarea țărilor din restul lumii și în ajutorarea comunităților afectate de catastrofe. La nivel internațional, participă la negocierea acordurilor de cooperare pentru dezvoltare și este reprezentată pe teren de către delegațiile UE.

Ajutor umanitar și asistență pentru dezvoltare în restul lumii

Comisia definește politica europeană pentru dezvoltare și caută să asigure o distribuție cât mai eficientă a ajutoarelor în zonele afectate de dezastre.

În același timp, se asigură că UE este bine reprezentată pe plan internațional, atât în discuțiile legate de politica pentru dezvoltare, cât și în negocierea acordurilor internaționale cu privire la dezvoltare. Pentru aceasta, colaborează strâns cu sau în cadrul unor organizații internaționale precum Organizația Națiunilor Unite și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și participă la reuniunile unor grupări informale precum Grupul celor 7 (G7) și Grupul celor 20 (G20).

Aflați cum planifică și prioritizează Comisia asistența pentru dezvoltare.

Delegații

În țările din restul lumii, Uniunea Europeană este reprezentată prin delegații și birouri. Delegațiile sunt misiuni diplomatice care răspund de obicei de relațiile cu o țară, dar există și situații în care o delegație se ocupă de mai multe țări. Prin intermediul delegațiilor și birourilor UE, Comisia Europeană este în legătură permanentă cu autoritățile locale și comunitățile din întreaga lume.

Delegațiile UE

Misiunile altor țări pe lângă UE

Țările terțe sunt reprezentate în UE de misiunile diplomatice acreditate pe lângă Uniunea Europeană.

Lista misiunilor diplomatice pe lângă UE