Vaccinare

Virus Papiloma Uman (HPV)

Cancerul de col uterin este cea de-a doua formă de cancer care afectează femeile cu vârsta între 15 și 44 de ani, după cancerul de sân. Cancerul de col uterin este provocat, în general, de anumite tipuri de Virus Papiloma Uman (HPV). Diferite studii au detectat prezența acestui virus în peste 90% din cazurile de cancer de col uterin.

Există vaccinuri care pot preveni infecția cu cele două tipuri principale de HPV care determină apariția cancerului de col uterin. În țările care dispun de programe de screening pentru cancerul de col uterin s-a redus în mod substanțial numărul de cazuri de îmbolnăviri și de decese cauzate de această formă de cancer.

Două vaccinuri împotriva HPV, autorizate de UE

După primirea avizului comitetului științific al Agenției Europene pentru Medicamente, UE a autorizat comercializarea a două vaccinuri împotriva HPV, care previn infecțiile cu cele două tipuri principale de virus care determină apariția cancerului de col uterin:

Platforma de colaborare a UE și grupul de experți

Țările UE utilizează platforma VENICE pentru a face schimb de informații cu privire la imunizarea față de HPV și la alte activități în domeniu.

Rolul Comisiei este acela de intermediar/coordonator. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor finanțează funcționarea platformei și a creat un grup de experți care analizează posibilitatea introducerii vaccinării împotriva HPV în țările UE.

Screeningul pentru cancer

Vaccinurile împotriva HPV nu oferă o protecție de 100 % împotriva cancerului de col uterin, iar vaccinarea nu poate înlocui programele de depistare de rutină. Se recomandă ca autoritățile naționale să desfășoare un program de depistare pentru toată populația, înainte de a introduce vaccinarea împotriva HPV. Programul trebuie să respecte orientările europene pentru asigurarea calității screeningului și a diagnosticării cancerului de col uterin.