Boli majore şi boli cronice

Prezentare generală

În UE, bolile netransmisibile, cum ar fi bolile cardiovasculare, cancerul, afecțiunile respiratorii cronice și diabetul, reprezintă o cauză majoră în ceea ce privește invaliditatea, starea de sănătate precară, pensionarea pe caz de boală și moarte prematură, acest lucru având consecințe sociale și economice considerabile. Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare (OCDE), în fiecare an în UE circa 550 000 de persoane în vârstă de muncă mor prematur din cauza unei boli netransmisibile. Acestea sunt principala cauză de mortalitate în UE, reprezentând cea mai mare parte a cheltuielilor de asistență medicală - 115 miliarde EUR anual la nivelul UE, cu alte cuvinte 0,8% din PIB-ul anual.

O abordare integrată din partea UE

Politica UE în ceea ce privește bolile netransmisibile implică un răspuns integrat, care să abordeze prevenția la nivelul tuturor sectoarelor și domeniilor de politică, alături de inițiativele menite să consolideze sistemele de sănătate.

Comisia Europeană se angajează să sprijine țările din UE în eforturile lor de a realiza cele nouă obiective voluntare ale Organizației Națiunilor Unite și ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) până în 2025, precum și obiectivul de dezvoltare durabilă 3.4 care urmărește reducerea cu o treime a ratei de mortalitate prematură cauzată de bolile netransmisibile și promovarea sănătății mintale și a bunăstării până în 2030.

Pentru a sprijini statele membre în îndeplinirea obiectivelor definite pe plan internațional, Comisia a înființat un Grup de coordonare pentru promovarea sănătății, prevenirea bolilor și gestionarea bolilor netransmisibile (Grupul de coordonare privind promovarea sănătății și prevenirea bolilor - SGPP).

Anterior, Comisia a desfășurat un proces de reflecție cu scopul a identifica modalitățile de optimizare a răspunsului la bolile netransmisibile și a cooperării între țările din UE, concluziile fiind expuse într-un raport final.

Date

EUROSTAT furnizează date statistice privind bolile netransmisibile în UE.

Finanțare în domeniul sănătății

Sursele de finanțare în domeniul bolilor netransmisibile.