UE în lume

Organizații internaționale

UE colaborează cu diverse organizații internaționale pentru a dezvolta, implementa și promova obiectivele sale în domeniul sănătății publice. Există acorduri specifice de cooperare cu:

  • Organizația Mondială a Sănătății (OMS)
  • Consiliul Europei
  • Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – cooperarea în materie de sănătate

Cooperarea dintre Comisia Europeană și OMS se bazează pe un schimb de scrisori din 2001, care stabilește principiile generale, obiectivele și procedurile, inclusiv reuniunile periodice la nivel de înalți funcționari.

În 2020, Comisia și Biroul regional pentru Europa al OMS și-au reafirmat angajamentul de a coopera în vederea atingerii celui mai înalt nivel de protecție a sănătății, în conformitate cu obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), în special obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 3 privind sănătatea și bunăstarea. S-au angajat să extindă și să aprofundeze cooperarea privind securitatea sanitară, sistemele de sănătate, bolile netransmisibile, cu accent pe cancer, pe sistemele alimentare durabile și sănătate, precum și cooperarea în domeniu cu țările din afara UE.

Cooperarea se desfășoară pe 3 niveluri geografice:

  • cu sediul central al OMS de la Geneva pentru chestiuni de interes mondial
  • cu Biroul regional pentru Europa al OMS de la Copenhaga pe teme europene
  • cu țări din lumea întreagă pentru cooperarea la nivel național.

În domeniul bolilor transmisibile, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) lucrează, de asemenea, în strânsă colaborare cu OMS cu privire la o serie de aspecte. Există 3 niveluri de reuniuni: politice, ale personalului de conducere și tehnice.

Comisia participă în calitate de observator la reuniunile anuale ale comitetului executiv al OMS și la Adunarea Mondială a Sănătății, la Geneva, precum și în cadrul reuniunilor anuale ale Comitetului regional al OMS pentru Europa. În colaborare cu Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), UE colaborează cu țările UE pentru a elabora declarații comune și pentru a negocia textele cu alte țări. În plus, participă la consultările periodice organizate de OMS, pentru a asigura coerența dintre politicile și acțiunile ambelor părți.

Începând din 2005, Comisia lucrează împreună cu OMS pe marginea unor proiecte de politică, finanțate prin programul UE în domeniul sănătății publice.

Convenția-cadru a OMS privind controlul tutunului (FCTC) și Regulamentul sanitar internațional (IHR) sunt texte de lege internaționale, deosebit de importante, elaborate sub auspiciile OMS. Comisia Europeană a fost implicată îndeaproape în negocierile privind Convenția și Regulamentele în domeniul sănătății și sprijină punerea lor în aplicare.

****Partenerii din cadrul Inițiativei mondiale pentru securitate sanitară, Comisia Europeană și Organizația Mondială a Sănătății lucrează la elaborarea unei foi de parcurs pentru activități comune privind:

  • Capacitatea de pregătire pentru situații de urgență
  • Bolile transmisibile precum HIV/SIDA și tuberculoza
  • Rezistența la antimicrobiene
  • Vaccinarea