European Reference Networks

Rețelele europene de excelență și COVID-19

În contextul luptei împotriva pandemiei de coronavirus, Comisia Europeană a lansat Sistemul de sprijin pentru managementul clinic al COVID-19 (CMSS). Obiectivul său este acela de a ajuta medicii, infirmierele și alte cadre medicale din spitale care se ocupă la ora actuală de cazuri de COVID-19 peste tot în UE, Regatul Unit și în țările SEE. Acest sistem le permite medicilor să își identifice omologii din alte țări și din alte centre și să îi ajute să comunice cu ușurință cu colegii lor.

De ce să aderați la sistemul de sprijin pentru managementul clinic al COVID-19 (CMSS)?

Plecând de la experiența acumulată cu rețelele europene de referință, inițiativa vă permite să găsiți omologi și să primiți mesaje privind actualizările periodice ale unei baze de date care include inclusiv numele și datele de contact ale acestora. Sistemul contribuie la conectarea rapidă a cadrelor medicale și a spitalelor implicate în gestionarea COVID-19 din toată Europa.

Destinatarilor acestei baze de date le vor fi trimise periodic informații relevante legate de COVID-19 și de RER-uri.

Dacă doriți să faceți parte din acest sistem, vă rugăm să vă înregistrați online

Cum funcționează

Odată înregistrați, participanții vor primi datele de contact ale clinicienilor participanți.

Prelucrarea datelor personale ale participanților se face în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. A se vedea Declarația de confidențialitate.

Operațional începând cu 23 martie 2020, sistemul a fost prezentat autorităților naționale competente în Comitetul pentru securitate sanitară al UE și a fost promovat pe scară largă în rândul comunității medicale.

Consiliul RER al reprezentanților statelor membre sprijină pe deplin inițiativa CMSS COVID-19 și s-a angajat să îl popularizeze și să ofere asistență pentru implementarea sa în țările participante.

Proiectul își propune să se concentreze exclusiv pe sprijinirea clinicienilor în activitatea lor cotidiană. El nu urmărește să abordeze aspectele strategice, organizaționale, logistice și de sănătate publică (epidemiologice sau de supraveghere) ale pandemiei.

Ce face sistemul RER-urilor pentru a-i ajuta pe pacienții afectați de boli rare și de COVID-19?

RER-urile se confruntă cu o provocare fără precedent, aceea de a-i ajuta pe pacienții afectați de boli rare care se infectează și cu noul coronavirus, să primească îngrijire și tratamente adaptate la situația lor specifică. Mai multe rețele au creat inițiative cu obiective precise.

Webinare RER

În contextul Sistemului de sprijin pentru managementul clinic al COVID-19 lansat de Comisia Europeană, DG SANTE a organizat o serie de seminare online menite să ofere sprijin clinicienilor și altor cadre medicale care se ocupă direct de pacienții afectați de COVID-19. Bazându-ne pe experiența avută cu rețelele europene de referință (RER), această serie de seminare online a difuzat experiența și recomandările unora dintre experții celor 24 de rețele privind gestionarea unora dintre cele mai complexe cazuri de COVID-19, precum și a unor boli sau afecțiuni rare sau complexe.

Informații utile

Linkuri utile