Păstrăvul curcubeu se reproduce cu dificultate pe cale naturală în Europa, femela neputând depune icre toamna.

Ferme acvicole dispun însă de destule exemplare părinţi pentru a nu se confrunta cu o penurie de icre, ceea ce a forţat în trecut fermele europene să importe icre. Femelele sunt folosite rar pentru reproducere înainte de vârsta de trei sau patru ani. Fecundarea pe uscat este cea mai des întâlnită. Gameţii sunt prelevaţi prin presare manuală. Lapţii de la mai mulţi masculi sunt amestecaţi cu ovocitele. Ovulele astfel fecundate pot fi transportate pe o perioadă între 20 de minute şi 48 de ore după fecundare.

Larvele de păstrăv sunt cultivate în vase din fibră de sticle sau din beton, de formă circulară, pentru a menţine un curent regulat şi o distribuţie uniformă a larvelor.

Larvele se nasc cu un sac vitelin care conţine toată hrana necesară dezvoltării lor de bază. Odată ce absorb aceste nutrimente, alevinii revin la suprafaţă în căutare de hrană şi de aer, necesar pentru a-şi umfla pentru prima dată vezica înotătoare. Apoi sunt supuşi unui regim compus din proteine, vitamine şi uleiuri, pe bază de firmituri foarte mici. Hrănirea cu mâna este privilegiată în primele stadii de viaţă pentru a evita hrănirea excesivă. Li se dau apoi alimente pe bază de granule mici, până când ajung la o greutate de 50 g şi ating lungimea de 8 – 10 cm.

Puietul este transportat apoi în ferme de creştere, în cuşti flotante în lacuri, sau, cel mai adesea, în rezervoare de-a lungul unui râu.

Aceste rezervoare de formă dreptunghiulară, în general din beton, funcţionează după două tehnici: curgerea continuă, un sistem deschis care constă în trecerea apei de râu prin instalaţii printr-un bief şi recircularea, un sistem închis care constă în circularea apei în bazine, reciclând-o cu ajutorul unor unităţi de pompare şi de tratare. Recircularea prezintă avantajul că se poate controla temperatura apei, ceea ce permite continuarea producţiei pe timp de iarnă în ţările din Europa Centrală şi septentrională. Păstrăvii, care sunt carnivori, au nevoie de un regim alimentar cu conţinut ridicat de proteine. Într-un mediu favorabil, un păstrăv poate ajunge la o greutate de 350 g în 10 – 12 luni şi la o greutate de 3 kg în 2 ani. Există, de asemenea, ferme de îngrăşare în mare, în cuşti flotante, introduse în apa mai puţin sărată a Mării Baltice sau în apele protejate ale fiordurilor scandinave. Păstrăvii de mare primesc o alimentaţie similară cu cea a somonului, ceea ce explică nuanţa roz a cărnii lor, numită „somonată”. Pe parcursul îngrăşării lor, o bună gestionare a stocului constă în separarea păstrăvilor care cresc repede faţă de ceilalţi: stocul este triat în general de patru ori pe durata ciclului de producţie. Odată ce ating greutatea pentru comercializare, păstrăvii sunt scoşi cu plasele din bazine sau pompaţi vii, în cazul celor care sunt crescuţi în cuşti.

În Europa, păstrăvul este disponibil pe tot parcursul anului.

Acesta poate fi alb sau roz, având o greutate de până la 400 g, întreg sau file, proaspăt sau afumat. Dacă este cultivat mai mult timp, până când ajunge la o greutate de 1,5 kg, păstrăvul curcubeu este vândut, asemenea somonului, proaspăt (file sau rondele) sau afumat (bucăţi de trunchi). Icrele sunt consumate cu sare, în special în Europa de Nord.