Inséparables
Manger, acheter et vendre du poisson durable

Buy

Buy

De ce să cumpărăm pește pescuit sustenabil?

Pentru că știm că alegerea consumatorului afectează întregul lanț de producție. Solicitând produse obținute în mod sustenabil, stimulăm operatorii economici să-și schimbe practicile.

Pentru că alegând produse obținute în mod sustenabil, ne putem bucura de alimentele pe care le dorim, având în același timp satisfacția faptului că protejăm resursele pe care le prețuim.

Pentru că acum este mai simplu decât oricând să știm ce cumpărăm. Normele privind etichetarea pe care le prevede noua politică comună în domeniul pescuitului ne vor permite să aflăm exact de unde provine peștele.

Pentru că știm că peștele pescuit în mod sustenabil a fost pescuit în mod responsabil. Începând cu anul 2015, aruncarea peștelui înapoi în mare, o practică prin care se risipesc resurse, va fi eliminată treptat, astfel încât să dispară până în 2019. Aceasta înseamnă că navele de pescuit vor avea obligația de a debarca ceea ce au capturat. Ca avantaj suplimentar, în loc să fie aruncate, speciile mai puțin cunoscute vor putea fi vândute.

Pentru că avem multe opțiuni. Acvacultura are un rol important: pe lângă faptul că ne furnizează produse hrănitoare și sustenabile, ea contribuie la diminuarea presiunii asupra efectivelor de pești, crustacee și moluște sălbatice. Printre numeroasele specii bine cunoscute și apreciate pe care le putem cumpăra în UE se numără somonul, păstrăvul, bibanul-de-mare, crapul, sturionii, midiile și stridiile. Toate acestea sunt crescute respectând norme stricte de protecție a mediului și a sănătății.

Ce putem face?

Există multe recomandări pentru consumatori pe această temă. Deci, cum alegem ce pește să cumpărăm?

În general, pescăriile, distribuitorii și restaurantele vă pot da detalii despre proveniența peștelui și modul în care a fost pescuit sau produs. De asemenea, ei vă pot spune dacă produsul care vă interesează a fost obținut în mod sustenabil. Deseori, „proaspăt” înseamnă „local” și viceversa.

În același timp, puteți consulta informațiile științifice și ghidurile consumatorilor puse la dispoziție de autoritățile regionale sau naționale, de societăți private sau de organizații neguvernamentale. Acestea vă pot sugera specii alternative și stocuri de pești care nu sunt expuse riscului de pescuit excesiv. Rugați-i pe producătorii locali să vă explice modul în care pescuiesc și să vă spună în ce măsură aplică practici sustenabile.

Dacă vă faceți cumpărăturile la supermarket, consultați eticheta produselor preambalate pentru a vedea dacă acestea sunt certificate ca fiind obținute în mod sustenabil. Ca în cazul tuturor sistemelor independente, este bine să verificați ce metode de certificare au fost aplicate.

Informați-vă și discerneți. Judecați în cunoștință de cauză. Cereți sfaturi de la pescăria sau supermarketul din zona dumneavoastră.

Achiziționarea de pește obținut în mod sustenabil ar putea însemna câteva alegeri diferite, dar acest fapt vă va ajuta să descoperiți ce ne oferă mările, lacurile și râurile Europei.