Salariile și costul forței de muncă

Date extrase în aprilie 2017. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Actualizarea planificată a articolului: decembrie 2018.
Componentele costului forței de muncă
Figura 1: Costul orar estimat al forței de muncă, 2016
(EUR)
Sursă: Eurostat (lc_lci_lev)
Figura 2: Veniturile salariale orare brute mediane, toți angajații
(cu excepția ucenicilor), 2014
Sursă: Eurostat (earn_ses_pub2s)
Figura 3: Lucrători cu venituri salariale mici – angajați
(cu excepția ucenicilor) care câștigă mai puțin de două treimi din veniturile salariale orare brute mediane, 2014
(% din angajați)
Sursă: Eurostat (earn_ses_pub1s)
Figura 4: Diferența de remunerare între femei și bărbați, 2015
(diferență procentuală între veniturile salariale orare medii brute ale bărbaților și femeilor, exprimată ca % din veniturile salariale brute ale bărbaților, sub formă neajustată)
Sursă: Eurostat (earn_gr_gpgr2)
Figura 5: Veniturile salariale nete anuale, 2015
(EUR)
Sursă: Eurostat (earn_nt_net)
Tabelul 1: Indicatori privind cota de impozitare a lucrătorilor cu venituri salariale mici, 2015
(%)
Sursă: Eurostat (earn_nt_taxwedge), (earn_nt_unemtrp) și (earn_nt_lowwtrp)

Acest articol compară și analizează diferențele dintre cifrele privind salariile și costul forței de muncă (cheltuielile cu personalul ale angajatorilor) în statele membre ale Uniunii Europene (UE) precum și în țările candidate la UE și în țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS).

Forța de muncă joacă un rol principal în funcționarea unei economii. Din perspectiva întreprinderilor, aceasta reprezintă un cost (costul forței de muncă) care cuprinde nu numai remunerațiile și salariile plătite angajaților, ci și costurile nesalariale, în special contribuțiile sociale plătibile de către angajator. Astfel, forța de muncă este un factor determinant pentru competitivitatea întreprinderilor, cu toate că, la rândul său, aceasta este influențată de costul capitalului (de exemplu, dobânzile la împrumuturi și dividendele pentru acțiuni) și de elemente netarifare precum antreprenoriatul, competențele și productivitatea muncii, inovarea și poziționarea mărcii/produselor în cadrul piețelor.

În ceea ce privește angajații, remunerația pe care o primesc pentru munca prestată, cunoscută în mod obișnuit sub denumirea de salariu sau de venituri salariale, reprezintă în general principala lor sursă de venit și, prin urmare, are un impact major asupra capacității acestora de a cheltui și/sau de a economisi. În timp ce salariul/venitul salarial brut include contribuțiile sociale plătibile de către angajat, venitul salarial net se calculează după deducerea acestor contribuții și a tuturor sumelor datorate statului, cum ar fi impozitul pe venit. Întrucât valoarea impozitelor depinde, în general, de situația gospodăriei sub aspectul venitului și al componenței, veniturile salariale nete se calculează pentru mai multe situații tipice ale gospodăriilor. Diagrama sintetizează legătura dintre veniturile salariale nete, salariul/veniturile salariale brute și costul forței de muncă.

Principalele rezultate statistice

Costul forței de muncă

Costul orar mediu al forței de muncă în 2016 a fost estimat la 25,40 EUR în UE-28 și la 29,80 EUR în zona euro (ZE-19). Totuși, acest cost mediu ascunde diferențe semnificative între statele membre ale UE, costul orar al forței de muncă variind între 4,40 EUR în Bulgaria și 42,00 EUR în Danemarca (a se vedea Figura 1); costul mediu a fost și mai ridicat (50,20 EUR) în Norvegia.

Costul forței de muncă se compune din costurile aferente salariilor, la care se adaugă costurile nesalariale, cum ar fi contribuțiile sociale ale angajatorilor. În 2016, procentul costurilor nesalariale din totalul costurilor forței de muncă a fost de 23,9 % în UE-28, în timp ce, pentru zona euro, acesta s-a ridicat la 26,0 %. De asemenea, procentul costurilor nesalariale a variat considerabil de la un stat membru al UE la altul: procentele cele mai ridicate ale costurilor nesalariale s-au înregistrat în Franța (33,2 %), Suedia (32,5 %), Belgia (27,5 %), Lituania (27,8 %) și Italia (27,4 %), în vreme ce procentele cele mai scăzute s-au înregistrat în Malta (6,6 %), Luxemburg (13,4 %), Irlanda (13,8 %), Danemarca (13,9 %) și Croația (14,9 %).

Salariile/veniturile salariale brute

Veniturile salariale mediane

Veniturile salariale brute reprezintă cea mai mare parte a costului forței de muncă. În 2014, cele mai ridicate venituri salariale orare brute mediane în euro s-au înregistrat în Danemarca (25,52 EUR), urmată de Irlanda (20,16 EUR), Suedia (18,46 EUR), Luxemburg (18,38 EUR), Belgia (17,32 EUR) și Finlanda (17,24 EUR). În schimb, cele mai scăzute venituri salariale orare brute mediane în euro s-au înregistrat în Bulgaria (1,67 EUR) și România (2,03 EUR), urmate de Lituania (3,11 EUR), Letonia (3,35 EUR) și Ungaria (3,59 EUR). Cu alte cuvinte, pe teritoriul statelor membre ale UE, cele mai ridicate venituri salariale orare brute mediane naționale au fost de 15 ori mai mari decât cele mai scăzute venituri de acest tip, atunci când au fost exprimate în euro; atunci când au fost ajustate în funcție de nivelul prețurilor (prin convertirea în standardele puterii de cumpărare (SPC)), media cea mai ridicată a fost de cinci ori mai mare decât media cea mai scăzută, Danemarca și Bulgaria reprezentând și de această dată extremele situate la fiecare capăt al intervalului.

Lucrătorii cu venituri salariale mici

Lucrătorii cu venituri salariale mici sunt definiți ca fiind angajații care câștigă cel mult două treimi din veniturile salariale orare brute mediane naționale. În 2014, 17,2 % din angajați erau lucrători cu venituri salariale mici în UE-28, în timp ce în zona euro proporția era de 15,9 %. Procentul lucrătorilor cu venituri salariale mici a variat considerabil de la un stat membru al UE la altul în 2014: procentele cele mai ridicate au fost observate în Letonia (25,5 %), România (24,4 %), Lituania (24,0 %) și Polonia (23,6 %), urmate de Estonia (22,8 %), Germania (22,5 %), Irlanda (21,6 %) și Regatul Unit (21,3 %). În schimb, mai puțin de 10 % din angajați au fost lucrători cu venituri salariale mici în Suedia (2,6 %), Belgia (3,8 %), Finlanda (5,3 %), Danemarca (8,6 %), Franța (8,8 %) și Italia (9,4 %).

Diferența de remunerare între femei și bărbați

Diferența neajustată de remunerare între femei și bărbați este un indicator important pentru măsurarea diferențelor dintre veniturile salariale medii ale bărbaților și ale femeilor în UE. În 2015, în UE-28 în ansamblu, femeile au câștigat în medie cu 16,3 % mai puțin decât bărbații, în vreme ce diferența a fost de 16,8 % pentru zona euro. Cele mai mici diferențe în ceea ce privește remunerarea medie între femei și bărbați au fost constatate în Luxemburg, Italia, România, Belgia, Polonia și Slovenia (acestea fiind sub 10,0 % în fiecare țară). Cele mai mari diferențe de remunerare între femei și bărbați au fost identificate în Estonia (26,9 %), Republica Cehă (22,5 %), Germania (22,0 %), Austria (21,7 %) și Regatul Unit (20,8 %) — a se vedea Figura 4.

Există mai mulți factori care influențează aceste diferențe de remunerare între femei și bărbați, cum ar fi: diferențele privind ratele de participare la forța de muncă, diferențele privind ocupațiile și activitățile în care tind să predomine bărbații sau femeile, diferențele privind măsura în care bărbații și femeile lucrează cu jumătate de normă, precum și atitudinea departamentelor de resurse umane din cadrul organismelor publice și private față de dezvoltarea profesională și concediile neplătite și/sau concediile de maternitate/pentru creșterea copilului. Printre factorii care pot explica, cel puțin parțial, diferențele de remunerare între femei și bărbați se numără segregarea sectorială și ocupațională, educația și formarea, sensibilizarea și transparența, precum și discriminarea directă. Diferențele de remunerare între femei și bărbați reflectă și alte inegalități – în special, partea adesea disproporționată a responsabilităților familiale pe care și-o asumă femeile și, prin urmare, dificultățile cu care se confruntă acestea în a concilia viața profesională cu cea privată. Multe femei lucrează cu fracțiune de normă sau în cadrul unor contracte atipice: deși acest lucru le permite să rămână pe piața forței de muncă și să-și îndeplinească în același timp responsabilitățile familiale, acest lucru poate avea o influență negativă asupra remunerării lor, asupra evoluției carierei acestora, asupra perspectivelor lor de promovare și asupra pensiilor acestora.

Salariul net și sarcina fiscală

Salariul net

Informațiile referitoare la salariul net completează datele privind salariul brut în ceea ce privește veniturile disponibile, și anume după deducerea din sumele brute a impozitului pe venit și a contribuțiilor la asigurările sociale ale angajatului și adăugarea de alocații familiale (transferuri de numerar efectuate în legătură cu copiii aflați în întreținere) în cazul familiilor cu copii.

În 2015, veniturile salariale nete ale unui celibatar care câștigă 100 % din salariul mediu al unui lucrător din economia întreprinderilor, fără copii, au variat de la 4 300 EUR în Bulgaria la 38 500 EUR în Luxemburg. Aceleași două state membre ale UE au înregistrat cele mai scăzute (4 900 EUR) și, respectiv, cele mai ridicate (52 500 EUR) venituri salariale nete medii pentru un cuplu căsătorit cu un singur venit și cu doi copii (a se vedea Figura 5).

În cazul unui cuplu căsătorit în care ambii parteneri au un loc de muncă (ambii câștigând venitul salarial mediu), Luxemburg a înregistrat cele mai ridicate venituri salariale nete anuale, 86 400 EUR în cazul unui cuplu cu doi copii și 78 800 EUR în cazul unui cuplu fără copii; Bulgaria a înregistrat cel mai scăzut venit salarial net, 8 700 EUR, indiferent dacă un cuplu are sau nu doi copii.

Presiunea fiscală

Informațiile privind presiunea fiscală sunt destinate măsurării presiunii fiscale și a contribuțiilor la asigurările sociale raportate la costul forței de muncă. Aceste informații sunt furnizate în legătură cu lucrătorii cu venituri salariale mici. Presiunea fiscală pentru UE-28 a fost de 38,4 % în 2015 (a se vedea Tabelul 1). În 2015, cele mai ridicate sarcini fiscale pentru lucrătorii cu venituri salariale mici s-au înregistrat în Belgia, Ungaria, Germania, Austria, Franța, Italia, Letonia și Suedia (toate depășind 40,0 %). Pe de altă parte, cele mai scăzute sarcini fiscale pentru lucrătorii cu venituri salariale mici s-au înregistrat în Malta, Irlanda și Regatul Unit (sub 30,0 %).

Ceilalți trei indicatori prezentați în Tabelul 1 oferă informații privind procentul de venituri salariale brute „pierdute” sub formă de impozite (cote de impozitare și contribuții la asigurările sociale mai mari și/sau reducerea sau pierderea prestațiilor) atunci când persoanele reîncep să muncească sau trec de la venituri mai mici la venituri mai mari. În 2015, proporția globală a venitului „pierdut” sub formă de impozite în momentul în care un șomer devine angajat s-a menținut la 74,0 % în UE-28 (76,5 % pentru zona euro). Cea mai ridicată cotă a fost înregistrată în Belgia (92,0 %), iar cea mai scăzută a fost înregistrată în Slovacia (44,7 %).

Pentru persoanele cu venituri salariale mici care doresc venituri mai mari, o parte mai mare din veniturile acestora ar fi „pierdută” sub formă de impozite. În cazul unui cuplu căsătorit cu un singur venit și cu doi copii, capcana salariului mic a fost înregistrată la 59,8 % în UE-28 în 2015 (58,0 % pentru zona euro), cel mai scăzut nivel fiind observat în Italia (5,2 %) și cel mai ridicat în Luxemburg (105,8 %). În schimb, în cazul celibatarilor fără copii, capcana salariului mic pentru UE-28 în 2015 s-a menținut la 44,6 % (44,9 % pentru zona euro); cel mai ridicat nivel a fost observat în Țările de Jos (75,2 %), iar cel mai scăzut în Bulgaria (21,6 %) și în Grecia (21,7 %).

Sursele și disponibilitatea datelor

Costul forței de muncă

Costul forței de muncă include remunerarea angajatului (incluzând remunerațiile și salariile în bani și în natură, contribuțiile sociale plătite de angajatori), costurile pentru formarea profesională și alte cheltuieli (precum costurile de recrutare, cheltuielile pentru îmbrăcămintea de lucru și impozitele pe forța de muncă, considerate drept costuri ale forței de muncă din care se scad subvențiile). Aceste componente ale costului forței de muncă și elementele lor sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1737/2005 din 21 octombrie 2005.

Statisticile referitoare la costul forței de muncă constituie un sistem ierarhic de date statistice trimestriale, anuale și multianuale, destinate să ofere o imagine cuprinzătoare și detaliată asupra nivelului, structurii și evoluției pe termen scurt a costului forței de muncă în diferitele sectoare de activitate economică din statele membre ale UE și din anumite țări terțe. Toate statisticile se bazează pe o definiție armonizată a costului forței de muncă. Nivelurile costului forței de muncă se bazează pe cel mai recent sondaj privind costul forței de muncă (din 2012) și pe o extrapolare bazată pe indicele trimestrial al costului forței de muncă. Sondajul privind costul forței de muncă este un studiu care se derulează din patru în patru ani și care colectează într-o formă foarte detaliată date privind nivelurile costului forței de muncă. În scopul extrapolării pe baza indicelui costului forței de muncă, datele sunt utilizate doar într-o formă agregată. Indicele trimestrial al costului forței de muncă (un Euroindicator) (în limba engleză) măsoară presiunea costurilor care decurge din factorul de producție „forță de muncă”. Datele vizate de procesul de colectare a indicilor privind costul forței de muncă se raportează la costul orar mediu total al forței de muncă și la două categorii de costuri ale forței de muncă: salarii și indemnizații; contribuțiile sociale ale angajatorilor plus impozitele plătite, din care se scad subvențiile primite de angajatori. Sunt disponibile date pentru agregatele europene (UE și zona euro) și pentru statele membre ale UE, pentru un agregat care acoperă industria, construcțiile și serviciile (cu excepția administrației publice, a apărării și a asigurărilor sociale obligatorii), în conformitate cu secțiunile B-N și P-S din NACE Rev. 2 (informațiile sunt defalcate, de asemenea, pe activități economice), în formă ajustată în funcție de variațiile sezoniere și de numărul de zile lucrătoare.

Salariile/veniturile salariale brute

Principalele definiții pentru veniturile salariale sunt furnizate în Regulamentul (CE) nr. 1738/2005 din 21 octombrie 2005. Datele provin din ancheta asupra structurii veniturilor salariale (SES) care se realizează din patru în patru ani, cea mai recentă datând din octombrie 2014. Veniturile salariale brute acoperă remunerația în numerar plătită direct de către angajator, înaintea deducerilor fiscale și a contribuțiilor la asigurările sociale datorate de către salariați și reținute de către angajator. Sunt incluse toate sporurile, indiferent dacă acestea sunt plătite sau nu în mod regulat (al 13-lea sau al 14-lea salariu, prime de concediu, participare la profit, indemnizații pentru concediul neefectuat, comisioane ocazionale etc.).

Datele privind veniturile salariale mediane se bazează pe veniturile salariale orare brute ale tuturor angajaților (normă întreagă și normă parțială, cu excepția ucenicilor) care lucrează în întreprinderi cu cel puțin 10 angajați și în toate sectoarele economice, exceptând agricultura, pescuitul, administrația publică, gospodăriile private și organizațiile extrateritoriale. Veniturile salariale mediane se calculează astfel încât jumătate din populație câștigă mai puțin decât această valoare, iar cealaltă jumătate câștigă mai mult.

Diferența de remunerare între femei și bărbați

Diferența de remunerare între femei și bărbați, sub formă neajustată, este definită drept diferența dintre veniturile salariale orare brute medii ale bărbaților și cele ale femeilor, exprimată ca procent din veniturile salariale orare brute medii ale bărbaților. Metodologia de compilare a acestui indicator se raportează la datele colectate în cadrul anchetei asupra structurii veniturilor salariale (SES), care se revizuiesc o dată la patru ani, atunci când datele din ancheta asupra structurii câștigurilor salariale devin disponibile.

Conform metodologiei utilizate, indicatorul referitor la diferența de remunerare între femei și bărbați neajustată vizează toți angajații (fără restricții privind vârsta și numărul de ore lucrate) din cadrul întreprinderilor (cu cel puțin 10 angajați) din industrie, construcții și servicii (astfel cum sunt reglementate de NACE Rev. 2 secțiunile B-S, cu excepția secțiunii O). Unele țări furnizează, de asemenea, informații corespunzătoare secțiunii O din NACE Rev. 2 (administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii) cu toate că acest lucru nu este obligatoriu. De asemenea, sunt disponibile informații însoțite de analize comparative între sectoarele public și privat, în funcție de timpul de lucru (normă întreagă sau jumătate de normă) și de vârsta angajaților.

Salariul net și sarcina fiscală

Salariul net este obținut din veniturile salariale brute și reprezintă partea de remunerație pe care angajații o pot păstra efectiv pentru a o cheltui sau pentru a o economisi. Față de salariul brut, salariul net nu include contribuțiile la asigurările sociale și impozitele, dar include alocațiile familiale.

Indicatorii cotei de impozitare (presiunea fiscală asupra costului forței de muncă, capcana șomajului și capcana salariului mic) au scopul de a monitoriza atractivitatea încadrării în muncă. Presiunea fiscală asupra costului forței de muncă este definită drept impozitul pe venit asupra veniturilor salariale brute la care se adaugă cotizațiile sociale ale angajatului și ale angajatorului, exprimată ca procent din costurile totale ale forței de muncă. Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii, care câștigă 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N).

Capcana șomajului măsoară proporția veniturilor salariale brute pe care un șomer le „pierde” atunci când devine angajat, ca urmare a unor impozite și contribuții la asigurările sociale mai mari și a încetării ajutoarelor de șomaj și a altor prestații; aceasta este definită drept diferența dintre veniturile salariale brute și creșterea veniturilor nete atunci când se trece de la șomaj la încadrare în muncă, exprimată ca procent din veniturile salariale brute. Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii care câștigă 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N).

Capcana salariului mic măsoară procentul veniturilor salariale brute care este „pierdut” ca urmare a efectelor combinate ale impozitelor pe venit, contribuțiilor la asigurările sociale și încetării plății oricăror prestații atunci când veniturile salariale brute cresc de la 33 % la 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N). Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii, precum și pentru cuplurile având un singur venit și cu doi copii între 6 și 11 ani.

Context

Structura și evoluția costului forței de muncă și ale veniturilor salariale sunt caracteristici importante ale oricărei piețe a forței de muncă, reflectând oferta de muncă din partea persoanelor fizice și cererea de forță de muncă din partea întreprinderilor.

UE își propune să promoveze egalitatea de șanse, care implică o eliminare progresivă a diferenței de remunerare între femei și bărbați. Articolul 157 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) stabilește principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare, iar articolul 157 alineatul (3) prevede temeiul juridic al legislației privind egalitatea de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește munca. În decembrie 2015, Comisia Europeană a adoptat Strategic engagement for gender equality 2016–2019(în limba engleză). În cadrul acestui program de lucru, Comisia Europeană și-a reafirmat angajamentul de a continua activitatea de promovare a egalității între bărbați și femei. Unul dintre domeniile tematice prioritare este reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați, în ceea ce privește câștigurile și pensiile și, prin urmare, combaterea sărăciei în rândul femeilor. Comisia Europeană a identificat acțiunile-cheie care urmează să fie puse în aplicare în acest domeniu prioritar. Una dintre ele este organizarea în fiecare an a Zilei Europene a Egalității Salariale(în limba engleză) pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la diferența de remunerare între femei și bărbați și cauzele care stau la baza acesteia.

Vezi și

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

Diferența de remunerare între femei și bărbați sub formă neajustată (tsdsc340)
Indicele costului forței de muncă conform NACE Rev. 2 (teilm100)
Indicele costului forței de muncă conform NACE Rev. 2 - modificare procentuală Q/Q-1 (teilm120)
Indicele costului forței de muncă conform NACE Rev. 2 - modificare procentuală Q/Q-4 (teilm130)
Indicele costului forței de muncă conform NACE Rev. 2 - Indice (2012=100) (teilm140)

Bază de date

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

Date-sursă pentru tabele și grafice (MS Excel)

Legături externe