Statistici privind locuințele


Date extrase în mai 2018.

Actualizare planificată a articolului: octombrie 2019.

Principalele puncte

În 2016, majoritatea populației din fiecare stat membru al UE locuia în locuințe proprietate personală, între 52 % în Germania și 96 % în România.

În 2016, o șesime din populația UE locuia în locuințe supraaglomerate; cea mai mare rată dintre statele membre s-a înregistrat în România (48,4 %).

La nivelul UE, aproximativ 1 din 20 de persoane sufereau de privare gravă de locuință în 2016.

În 2016 rata costurilor suplimentare pentru locuințe ale chiriașilor care închiriau la prețurile pieței în UE a fost cea mai ridicată în Grecia: 84,6 % dintre chiriași cheltuiau peste 40 % din venitul lor disponibil pe adult-echivalent pentru locuință. Media UE a fost de 28,0 %.

Overcrowding rate, 2016

Acest articol oferă o prezentare generală a statisticilor recente privind locuințele în Uniunea Europeană (UE), trei dintre țările AELS și trei țări candidate, axându-se pe tipurile de locuințe, pe regimul de ocupare a locuințelor (deținerea sau închirierea unei locuințe), pe calitatea și accesibilitatea locuințelor.

O locuință decentă, la un preț accesibil și într-un mediu sigur reprezintă o necesitate și un drept fundamental și este considerată de mulți a fi un drept al omului. Satisfacerea acestei necesități ar putea reduce sărăcia și excluziunea socială, însă continuă să fie o problemă considerabilă într-o serie de țări europene.

Articol complet

Tip de locuință

În 2016, mai mult de 4 din 10 persoane (41,8 %) din UE-28 locuiau în apartamente, aproximativ un sfert (23,9 %) în case duplex și doar puțin peste o treime (33,6 %) în case unifamiliale (a se vedea figura 1). Proporția persoanelor care locuiau în apartamente a fost cea mai ridicată în rândul statelor membre în Spania, Letonia (ambele cu 66,1 %) și Estonia (62,0 %), în timp ce o proporție similară de persoane locuiau în apartamente în Elveția (62,7 %). Cele mai ridicate proporții de persoane care locuiau în case duplex au fost raportate în Regatul Unit (60,1 %), Țările de Jos (58,4 %) și Irlanda (52,4 %); acestea au fost singurele state membre în care peste două cincimi din populație locuia în case duplex. Proporția persoanelor care locuiau în case unifamiliale a atins cele mai înalte niveluri în Croația (71,0 %), Slovenia (65,5 %), Ungaria (62,8 %) și România (61,9 %); Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (72,9 %), Serbia (64,2 %) și Norvegia (59,9 %) au raportat, de asemenea, că o proporție ridicată din populația lor locuia în case unifamiliale.

Figura 1: Distribuția populației în funcție de tipul de locuință, 2016
(% din populație)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho01)

Regimul de ocupare a locuințelor

În 2016, mai mult de un sfert (26,6 %) din populația UE-28 locuia într-o locuință proprietate personală pentru care era în curs de rambursare un credit ipotecar sau un alt tip de credit, în timp ce peste două cincimi (42,6 %) din populație locuia în locuințe proprietate personală care nu erau grevate de niciun credit ipotecar sau de vreun alt tip de credit. Prin urmare, 7 din 10 (69,2 %) persoane din UE-28 locuiau în locuințe proprietate personală, în timp ce 19,9 % locuiau în locuințe închiriate la prețul pieței, iar 10,8 % erau chiriași în spații de locuit cu chirie redusă sau în folosință gratuită.

În 2016, peste jumătate din populația din fiecare stat membru al UE (a se vedea figura 2) locuia în locuințe proprietate personală, procentele variind între 51,7 % în Germania și 96,0 % în România. Ca atare, niciun stat membru al UE nu a înregistrat un procentaj de chiriași mai mare decât procentul persoanelor care locuiau în locuințe proprietate personală. În schimb, în Elveția, procentajul persoanelor care locuiau în locuințe închiriate era mai mare decât cel al persoanelor care locuiau în locuințe proprietate personală, aproximativ 57,5 % din populație fiind chiriași. În Țările de Jos (61,0 %) și în Suedia (54,8 %) peste jumătate din populație locuia în locuințe proprietate personală pentru care era în curs de rambursare un credit ipotecar sau un alt fel de credit; acesta era, de asemenea, cazul în Islanda (63,9 %) și Norvegia (62,3 %).

Figura 2: Distribuția populației în funcție de regimul de ocupare a locuințelor, 2016
(% din populație)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho02)


În 2016, procentul persoanelor care locuiau în locuințe închiriate la prețul pieței era sub 10,0 % în 11 state membre ale UE. În schimb, aproape două cincimi din populația Germaniei (39,8 %) și a Danemarcei (37,9 %) locuia în locuințe închiriate, plătind o chirie la prețul pieței la fel ca aproape trei zecimi din populația Suediei (34,0 %), Țărilor de Jos (30,3 %) și Austriei (29,7 %) și aproximativ o cincime din populația Luxemburgului (21,5 %), Greciei (20,8 %) și Belgiei (20,0 %). Ponderea populației care locuia în locuințe închiriate cu o chirie la un preț de piață a fost chiar mai mare în Elveția, unde a depășit jumătate (50,2 %). Ponderea populației care locuia într-o locuință cu chirie redusă sau în folosință gratuită a fost sub 20,0 % în toate statele membre ale UE și în cele șase țări terțe pentru care sunt prezentate date.

Calitatea locuințelor

Unul dintre aspectele fundamentale luate în considerare la evaluarea calității locuințelor este disponibilitatea unui spațiu suficient. Rata de supraaglomerare descrie proporția populației care locuiește în locuințe supraaglomerate, definită prin numărul de camere de care dispune o gospodărie, prin mărimea gospodăriei, precum și prin vârstele și situația familială a membrilor acesteia.

În 2016, 16,6 % din populația UE-28 locuia în locuințe supraaglomerate (a se vedea figura 3). Cea mai ridicată rată de supraaglomerare în rândul statelor membre s-a înregistrat în România (48,4 %), în timp ce rate de peste 50 % au fost înregistrate în Serbia (55,5 %) și în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (50,1 %), Turcia (46,0 %, date din 2015) înregistrând, de asemenea, o rată relativ ridicată de supraaglomerare. În schimb, Cipru (2,4 %), Malta (2,9 %), Irlanda (3,2 %), Belgia (3,7 %) și Țările de Jos (4,0 %) au înregistrat cele mai scăzute rate de supraaglomerare, în timp ce șapte alte state membre precum și Norvegia, Elveția și Islanda au raportat toate că mai puțin de 10,0 % din populația lor locuia în locuințe supraaglomerate.

Figura 3: Rata de supraaglomerare, 2016
(% din populația specificată)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho05a)


În 2016, în cadrul populației expuse riscului de sărăcie (mai exact, persoanele care locuiau în gospodării în care venitul echivalent disponibil pe persoană era sub 60 % din venitul național mediu), rata supraaglomerării din UE-28 a fost de 29,5 %, cu aproximativ 12,9 puncte procentuale mai mare decât rata corespunzătoare întregii populații. Cele mai mari rate de supraaglomerare în rândul populației expuse riscului de sărăcie au fost înregistrate în România (60,6 %), Polonia (59,2 %), Ungaria (54,7 %), Slovacia (54,2 %) și Bulgaria (51,1 %); Turcia (71,8 %, date din 2015), Serbia (65,0 %) și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (63,6 %) au raportat, de asemenea, rate ridicate de supraaglomerare în rândul populațiilor lor expuse riscului de sărăcie. La polul opus, cele mai scăzute rate ale supraaglomerării pentru persoanele expuse riscului de sărăcie au fost înregistrate în Cipru (5,7 %), Irlanda (6,0 %) și Malta (7,5 %); acestea au fost singurele state membre ale UE care au raportat că mai puțin de 1 din 10 persoane expuse riscului de sărăcie locuia în condiții de supraaglomerare (a se vedea figura 3). Pe lângă supraaglomerare, anumite alte aspecte legate de privarea de locuință – cum ar fi lipsa sălii de baie sau a toaletei, acoperișurile cu probleme de izolație sau iluminarea naturală insuficientă – sunt luate în considerare pentru crearea unui indicator mai complet al calității locuințelor. Rata privării severe de locuință se definește ca fiind procentajul din cadrul populației care locuiește într-o locuință considerată supraaglomerată, fiind afectat în același timp de cel puțin una dintre problemele sus-menționate legate de privarea de locuință.

În 2016, pe teritoriul UE-28 în ansamblu, 4,8 % din populație era afectată de privarea severă de locuință (a se vedea figura 4). În 2016, în patru state membre ale UE, mai mult de 1 persoană din 10 au fost afectate de privarea severă de locuință: Bulgaria a înregistrat o rată de 11,6 %, în timp ce au existat rate mai ridicate în Letonia, (14,6 %) și Ungaria (16,9 %), precum și în România, care a înregistrat cea mai ridicată rată având în vedere că aproximativ una din cinci persoane (19,8 %) era afectată de privarea severă de locuință. În schimb, 1,0 % sau mai puțin din populația Finlandei și Irlandei era afectată de privarea severă de locuință în 2016.

Figura 4: Privarea severă de locuință, 2015 și 2016
(% din populație)
Sursa: Eurostat (ilc_mdho06a)


Proporția totală a persoanelor din UE-28 care au fost afectate de privarea severă de locuință a prezentat o scădere marginală în perioada 2015-2016 (cu 0,1 puncte procentuale). Cele mai mari creșteri ale proporției persoanelor afectate de o privare severă de locuință în rândul statelor membre UE au fost raportate de Ungaria și Belgia, de până la 1,4 și, respectiv, 1,0 puncte procentuale între 2015 și 2016; o creștere mai mare a fost observată în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, rata de privare severă de locuință în această țară crescând cu 2,4 puncte procentuale. Cea mai mare scădere în rândul statelor membre s-a produs în Italia, respectiv 2,0 puncte procentuale, în timp ce scăderi de 1,1 puncte procentuale au fost observate în Danemarca și Slovenia; în Islanda s-a înregistrat o scădere de 1,0 puncte procentuale.

Accesibilitatea locuințelor

În 2016, un procent de 11,1 % din populația UE-28 locuia în gospodării care alocau 40 % sau mai mult din venitul lor disponibil pe adult-echivalent cheltuielilor pentru locuință (a se vedea tabelul 1). Cel mai ridicat procent al populației cu cheltuieli pentru locuință depășind 40 % din venitul disponibil pe adult-echivalent s-a înregistrat în cazul chiriașilor care plăteau chirie la prețul pieței (28,0 %), iar cel mai scăzut procent s-a înregistrat în cazul locuințelor proprietate personală grevate de un credit ipotecar sau de un alt tip de credit (5,4 %).

Tabelul 1: Rata costurilor suplimentare pentru locuințe în funcție de regimul de ocupare a locuințelor, 2016
(% din populație)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho07c) și (ilc_lvho07a)


Media pentru UE-28 maschează diferențe semnificative între statele membre ale UE: într-o extremă, au existat țări în care proporția populației care locuia în gospodării pentru care alocau peste 40 % din venitul lor disponibil era relativ mică, mai ales Malta (1,4 %) și Cipru (3,1 %). În cealaltă extremă, doar puțin peste două din cinci persoane (40,5 %) în Grecia și puțin peste una din cinci (20,7 %) din populația din Bulgaria au cheltuit mai mult de 40 % din venitul lor echivalent disponibil pentru locuință, la fel ca aproximativ una din șase persoane în Germania (15,8 %) și Danemarca (15,0 %).

În ceea ce privește regimul de ocupare a locuințelor cu cea mai mare proporție din populație în cazul căreia costurile au depășit 40 % din veniturile disponibile, și anume chiriași care plăteau chirii la prețul pieței, au existat, de asemenea, diferențe mari între statele membre UE, unele dintre acestea raportând proporții foarte ridicate în 2016. În 10 state membre, peste o treime din populația care locuia cu chirie, plătind chirii la prețul pieței, a cheltuit mai mult de 40 % din venitul disponibil pentru locuință, această proporție din populație depășind două cincimi în Spania (43,0 %), Croația (45,2 %) și Lituania (48,3 %), depășind puțin o jumătate (50,4 %) în Bulgaria și atingând 84,6 % în Grecia.

Date-sursă pentru tabele și grafice

Surse de date

Datele utilizate în acest articol sunt extrase în principal din microdatele existente în statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC). Populația de referință este alcătuită din toate gospodăriile private și membrii lor actuali rezidenți pe teritoriul unui stat membru al UE în momentul colectării datelor; persoanele care locuiesc în gospodării colective și în instituții sunt în general excluse din populația-țintă. Datele pentru UE-28 și zona euro reprezintă medii ale datelor pentru statele membre ponderate în funcție de populație.

Context

Locuințele afectează calitatea vieții gospodăriilor în numeroase moduri: asigurarea unui adăpost, a securității, a vieții private și a unui spațiu în care persoanele se pot relaxa, învăța și trăi. Locuințele pot fi privite și în contextul mediului local, în termeni de acces la serviciile de îngrijire a copilului, instituții de învățământ, oportunități de recreere, magazine, servicii publice etc. Finanțarea locuințelor, indiferent dacă acestea sunt cumpărate sau închiriate, reprezintă un aspect major pentru multe gospodării, legat de multe ori de calitatea locuinței.

UE nu are responsabilități specifice în ceea ce privește locuințele; mai degrabă, guvernele naționale sunt cele care elaborează propriile politici în acest domeniu. Cu toate acestea, multe dintre statele membre ale UE se confruntă cu provocări similare: de exemplu, cum ar trebui reînnoit fondul de locuințe, cum ar trebui planificată și combătută expansiunea urbană, cum ar trebui promovată dezvoltarea durabilă, cum ar trebui ajutați tinerii și grupurile defavorizate să pătrundă pe piața imobiliară sau cum ar trebui promovată eficiența energetică în rândul proprietarilor de locuințe.

Problemele legate de locuințele sociale, de lipsa de locuință sau de integrare se bucură de o atenție specială în cadrul agendei politicii sociale a UE. Carta drepturilor fundamentale, prevede la articolul IV-34, următoarele: „Pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, Uniunea recunoaște și respectă dreptul la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, destinate să asigure o viață demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale”. În acest context, în cadrul unei reuniuni a Consiliului European desfășurate la Nisa în 2000, s-a ajuns la un acord asupra unei serii de obiective comune pentru strategia UE de combatere a sărăciei și excluziunii sociale, incluzând două obiective privind locuințele, și anume „să se aplice politici având obiectivul de a garanta accesul tuturor la locuințe decente și igienice, precum și la serviciile de bază necesare pentru a duce o viață normală, în funcție de circumstanțele locale (electricitate, apă, încălzire etc.)” și „să se instituie politici care urmăresc să prevină crizele personale, care pot determina situații de excluziune socială precum îndatorarea, excluderea din sistemul de învățământ sau pierderea locuinței”. Această competență a fost extinsă în 2010, când Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale [COM(2010) 758 final] a instituit o serie de acțiuni care să contribuie la reducerea numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială cu cel puțin 20 de milioane de persoane până în 2020 (comparativ cu 2008) – a se vedea, de asemenea, articolul privind persoanele expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială.

Acces direct:
Alte articole
Tabele
Bază de date
Secţiune tematică
Publicații
Metodologie
Legislație
Vizualizări
Linkuri externe





Living conditions (t_ilc_lv) (în limba engleză)
Housing conditions (t_ilc_lvho) (în limba engleză)
Overcrowding rate (t_ilc_lvho_or) (în limba engleză)
Housing cost burden (t_ilc_lvho_hc) (în limba engleză)
Material deprivation (t_ilc_md) (în limba engleză)
Housing deprivation (t_ilc_mdho) (în limba engleză)
Living conditions (ilc_lv) (în limba engleză)
Housing conditions (ilc_lvho) (în limba engleză)
Overcrowding rate (ilc_lvho_or) (în limba engleză)
Under-occupied dwellings (ilc_lvho_uo) (în limba engleză)
Housing cost burden (ilc_lvho_hc) (în limba engleză)
Material deprivation (ilc_md) (în limba engleză)
Housing deprivation (ilc_mdho) (în limba engleză)