PIB și date despre gospodării la nivel regional

This Statistics Explained article is outdated and has been archived - for recent articles on regional GDP see here.

Date din martie 2012. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, tabele principale și bază de date.

Produsul intern brut (PIB) este un indicator principal al dezvoltării și creșterii economice: prima parte a acestui articol prezintă o analiză regională a PIB-ului Uniunii Europene (UE), pe baza nivelului PIB-ului pe cap de locuitor, precum și modificările acestui indicator în ultimii ani. Conturile economice oferă informaţii importante, care pot fi utilizate pentru efectuarea unei analize regionale a economiei. Aceste statistici (care sunt disponibile numai în termeni de preţuri curente) sunt utilizate și pentru alocarea cheltuielilor în cadrul politicii de coeziune a UE. Toate regiunile din UE sunt incluse în politica de coeziune: cu toate acestea, majoritatea fondurilor structurale sunt direcţionate către regiunile NUTS 2, al căror PIB pe cap de locuitor este mai mic de 75 % din media UE-27 (calculată pentru o perioadă medie de trei ani).

A doua parte a prezentului articol analizează veniturile regionale pe gospodării (de asemenea disponibile numai în preţuri curente). Acestea oferă informaţii despre veniturile primare (de exemplu, veniturile din muncă), precum și veniturile disponibile obţinute prin redistribuire (taxe, prestaţii sociale și alte transferuri) de către stat. Trebuie reţinut că datele regionale privind veniturile gospodăriilor se referă la anul 2008, în timp ce analiza PIB se bazează pe anul de referinţă 2009.

Harta 1: Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor în funcţie de standardul puterii de cumpărare (SPC), pe regiuni NUTS 2, 2009
(% din media UE-27, UE-27=100) - Sursă: Eurostat (nama_r_e2gdp)

Harta 2: Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor în funcţie de standardul puterii de cumpărare (SPC), pe regiuni NUTS 3, 2009 (1)
(% din media UE-27, UE-27=100) - Sursă: Eurostat (nama_r_e3gdp)

Figura 1: Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor în funcţie de standardul puterii de cumpărare (PPS), pe regiuni NUTS 3, 2009 (1)
(% din media UE-27, UE-27=100) - Sursă: Eurostat (nama_r_e2gdp)

Harta 3: Modificarea produsului intern brut (PIB) pe cap de locuitor în funcţie de standardul puterii de cumpărare (SPC), pe regiuni NUTS 2, 2000-2009 (1)
(diferenţă procentuală între 2009 și 2000; în raport cu media UE-27) - Sursă: Eurostat (nama_r_e2gdp)

Tabelul 1: Dispersia PIB pe regiuni NUTS 2, 2000 și 2009
(%) - Sursă: Eurostat (nama_r_e0digdp), (nama_r_e2gdp) și (demo_r_d3avg)

Harta 4: Veniturile primare ale gospodăriilor private pe cap de locuitor (în SPCC), pe regiuni NUTS 2 , 2008 (1)
(% din media UE-27, UE-27=100) - Sursă: Eurostat (nama_r_ehh2inc)

Figura 2: Veniturile disponibile ale gospodăriilor private pe regiuni NUTS 2, 2008 (1)
(SPCC pe cap de locuitor) - Sursă: Eurostat (nama_r_ehh2inc)

Date statistice principale

PIB-ul și veniturile gospodăriilor sunt calculate mai întâi în moneda naţională, apoi convertite la paritatea puterii de cumpărare (PPC), care ia în considerare diferenţele de preţuri dintre statele membre, ceea ce permite o comparare mai exactă. Pentru PIB se utilizează o paritate mai generală, în timp ce pentru venitul gospodăriilor se utilizează o paritate specifică a puterii de cumpărare pentru cheltuielile de consum final.

Utilizarea PPC (în locul ratelor de schimb ale pieţei) permite transformarea acestor indicatori într-o monedă virtuală comună denumită standard al puterii de cumpărare (SPC) sau, în cazul veniturilor gospodăriilor, un standard al puterii de cumpărare în funcţie de consum (SPCC). Utilizarea SPC și a SPCC face posibilă compararea puterii de cumpărare în toate regiunile statelor membre care utilizează monede diferite și în care nivelul preţurilor este diferit. Pentru informaţii suplimentare privind utilizarea PPC, vă rugăm să consultaţi secţiunea de mai jos referitoare la sursele și disponibilitatea datelor.

PIB-ul regional pe cap de locuitor

Harta 1 indică PIB-ul pe cap de locuitor în fiecare regiune NUTS 2 ca procent din media UE-27, a cărui valoare în termeni absoluţi a fost 23 500 SPC în 2009, în scădere de la 25 000 SPC în 2008. PIB-ul din regiunile NUTS 2 din UE s-a situat între 6 400 SPC (27 % din media UE-27) în Severozapaden (Bulgaria) și 78 000 SPC (332 % din media UE-27) în zona centrală a capitalei Regatului Unit, Londra; factorul dintre cele două valori extreme ale distribuţiei a fost de 12,2 la 1. Luxemburg (266 % din media UE-27), regiunea capitalei belgiene (223 %) și regiunea germană Hamburg (188 %) au ocupat poziţiile 2, 3 și 4 între regiunile cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor, urmate de regiunile capitalelor Slovaciei, Franţei și Republicii Cehe, cu 178 %, 177 % și respectiv 175 % din media UE-27. Mai multe dintre regiunile cu un PIB ridicat pe cap de locuitor erau regiuni-capitală sau învecinate acestora – această situaţie s-a regăsit în Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Irlanda, Spania, Franţa, Luxemburg (care constituie o singură regiune), Ţările de Jos, Austria, Slovacia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit . În plus, au fost identificate unele regiuni cu un PIB mediu pe cap de locuitor de peste 25 % din media UE-27 în sudul Germaniei, în jurul orașelor mari din vestul Germaniei, în nordul Spaniei și Italiei, în vestul Austriei, în câteva regiuni din Ţările de Jos, precum și în regiunea din jurul orașului belgian Anvers, în regiunea insulară Åland (Finlanda) și în nord-estul Scoţiei (Regatul Unit). Astfel, regiunile-capitală Praga (Republica Cehă) și Bratislavský kraj (Slovacia) erau singurele regiuni din statele membre care au aderat la UE în 2004 și 2007 situate printre cele 39 de regiuni în care PIB-ul mediu pe cap de locuitor depășea cu peste 25 % media UE-27. Următoarea cea mai prosperă regiune (conform acestui criteriu) din statele membre care au aderat la UE în 2004 și 2007 era București-Ilfov din România, la o distanţă considerabilă, cu 111 % media UE-27. Regiunea slovenă Zahodna Slovenija și regiunea maghiară Közép-Magyarország erau singurele celelalte regiuni din statele membre din valurile de aderări 2004 și 2007 al căror PIB mediu pe cap de locuitor (în SPC) depășea media UE-27.

În ansamblu, numărul regiunilor cu un PIB mediu pe cap de locuitor inferior cu cel puţin 25 % din media UE-27 era de 68. Un număr de 20 de regiuni erau concentrate în șase din statele membre UE-15: Italia (cinci regiuni sudice), Franţa (patru regiuni de peste mări), Grecia, Portugalia (ambele cu câte patru regiuni), Regatul Unit (două regiuni) și Spania (regiunea Extremadura). Cele 48 de regiuni rămase se aflau în state membre care au aderat la UE în 2004 și 2007: toate aceste 12 state membre aveau cel puţin o regiune sub acest nivel, cu excepţia Ciprului și a Maltei. Între acestea se aflau 22 de regiuni în care PIB-ul mediu pe cap de locuitor era cel mult jumătate, acestea găsindu-se în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Aproximativ 38,5 milioane de locuitori trăiau în cele 22 de regiuni al căror PIB pe cap de locuitor (în SPC) era de maximum 50 % din media UE-27, echivalent cu 7,7 % din populaţia UE-27.

În general, niveluri reduse ale PIB-ului pe cap de locuitor au mai fost observate în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și în Croaţia, chiar dacă regiunea Sjeverozapadna Hrvatska (regiunea capitală a Croaţiei) înregistra un nivel echivalent cu 78 % din media UE-27.

Tabelul 1 prezintă o analiză a proporţiei populaţiei care locuia în 2009 în regiuni cu un PIB pe cap de locuitor (în SPC) sub 75 % din media UE-27 și a proporţiei cu un PIB de peste 125 % din medie. În 2009, proporţia populaţiei care locuia în regiuni al căror PIB pe cap de locuitor era mai mic de 75 % din media UE-27 era de 23,3 %, în timp ce proporţia care locuia în regiuni în care această valoare depășea 125 % din media UE-27 era de 19,0 %; proporţia populaţiei din segmentul mediu (PIB pe cap de locuitor între 75 % și 125 %) era de 57,7 %. Toată populaţia din cele trei state membre baltice, fiecare având doar o singură regiune NUTS 2, locuia în regiuni cu un PIB mediu pe cap de locuitor sub 75 % din media UE-27; aceeași situaţie se înregistra și în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (tot cu o singură regiune). În România, Slovacia, Polonia, Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Portugalia și Slovenia, peste jumătate din populaţie locuia în regiuni cu un PIB mediu pe cap de locuitor sub 75 % din media UE-27; situaţia fiind aceeași și în Croaţia.

Prin contrast, în Luxemburg (o singură regiune NUTS nivel 2), întreaga populaţie locuia într-o regiune cu un PIB mediu pe cap de locuitor de peste 125 % din media UE-27; în Irlanda, Ţările de Jos și Finlanda, peste jumătate din populaţie locuia în astfel de regiuni. În cele două state membre insulare Cipru și Malta (fiecare cu câte o singură regiune NUTS 2), întreaga populaţie locuia în regiuni cu un PIB mediu pe cap de locuitor aflat în zona de mijloc (între 75 % și 125 % din media UE-27), la fel ca majoritatea populaţiei din Regatul Unit (86,8 %), Franţa (78,8 %), Suedia (78,5 %), Grecia (78,3 %), Spania (77,9 %), Germania (70,5 %), Danemarca (69,7 %), Belgia (64,0 %) și Austria (60,6 %).

O analiză regională mai detaliată

În timp ce Harta 1 acordă atenţie regiunilor NUTS 2, care sunt deosebit de importante în contextul definirii eligibilităţii pentru fondurile structurale, Harta 2 oferă o analiză mai detaliată a economiilor regionale, bazată pe regiunile NUTS 3. Evident, întreaga analiză este similară celei privind regiunile NUTS 2, chiar dacă există unele regiuni NUTS 3 atipice pentru regiunile de nivel mai ridicat (NUTS 2) cărora le aparţin. Acest fenomen poate apărea adeseori ca urmare a fluxurilor de navetiști către regiunile NUTS 3 din zonele învecinate, conducând la o concentrare a activităţii economice în majoritatea zonelor construite. De exemplu, în regiunea NUTS 2 a capitalei Bulgariei, Yugozapaden, PIB-ul mediu pe cap de locuitor (exprimat în SPC) era de 75 % din media UE-27, dar la nivelul mai detaliat NUTS 3, regiunea Sofia (Stolitsa) înregistra o valoare de 104,3 % pentru acest indicator, în timp ce cele patru regiuni NUTS 3 rămase aveau valori sub 50 %. O situaţie similară a fost constatată în regiunea-capitală NUTS 2 Mazowieckie (Polonia), unde regiunile NUTS 3 Ostrolecko-siedlecki și Radomski înregistrau un PIB mediu pe cap de locuitor (în SPC) mai mic de jumătate din media pentru Mazowieckie, nivelul celei din urmă crescând ca urmare a nivelului relativ ridicat al regiunii NUTS 3 Miasto Warszawa.

În regiunea germană Oberbayern (NUTS 2) a fost constatată o variaţie foarte largă a valorilor înregistrate pentru acest indicator între regiunile NUTS 3: Fürstenfeldbruck avea un PIB mediu pe cap de locuitor (exprimat în SPC) de 79,6 % din media UE-27, în timp ce districtul München a înregistrat o rată de 330,2 %. Într-o manieră similară, în Rheinhessen-Pfalz (NUTS 2), regiunea NUTS 3 Südwestpfalz avea un PIB mediu pe cap de locuitor (în SPC) de 52,3 % din media UE-27, în timp ce Ludwigshafen am Rhein (district urban) înregistra o valoare de 215,3 %. Regiunile germane NUTS 3 Regensburg, Schweinfurt, Wolfsburg, Düsseldorf și Koblenz (toate districte urbane) înregistrau un PIB mediu pe cap de locuitor care depășea de peste două ori media pentru regiunile NUTS 2 din care făceau parte, anume Oberpfalz, Unterfranken, Braunschweig, Düsseldorf și respectiv Koblenz. În mod similar, regiunea NUTS 3 Oost-Groningen din Ţările de Jos înregistra un PIB mediu pe cap de locuitor (în SPC) de 72,8 % din media UE-27, reprezentând mai puţin de jumătate din nivelul (170 %) înregistrat în întreaga zonă Groningen (NUTS 2).

Diferenţe regionale majore între ţări

În timp ce Harta 2 evidenţiază cazuri în care apar diferenţe importante între PIB-urile pe cap de locuitor din regiunile NUTS 3 din cadrul aceleiași regiuni NUTS 2, figura 1 prezintă o analiză a diferenţelor regionale substanţiale din interiorul ţărilor. Observaţi că Cipru și Luxemburg sunt formate dintr-o singură regiune NUTS 3.

În 2009, nivelul cel mai ridicat al PIB-ului mediu regional pe cap de locuitor era de mai puţin de două ori mai mic decât cel mai redus nivel din Danemarca, Malta și Suedia, în timp ce diferenţa era mai mare în ţările din figura 1, depășind un factor de 5 la 1 Germania, Franţa, Polonia și România și atingând un factor de 10,5 la 1 în Regatul Unit.

În mai multe state membre, regiunea-capitală (NUTS 3) avea cel mai ridicat PIB pe cap de locuitor (exprimat în SPC): această situaţie exista în Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Irlanda, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Suedia și Regatul Unit (capitala Regatului Unit este formată din două regiuni NUTS 3 ), precum și în Croaţia și în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Astfel, regiunea-capitală avea cel mai ridicat PIB mediu pe cap de locuitor din toate statele membre care au aderat la UE în 2004 și 2007, cu excepţia României, unde nivelul cel mai înalt era înregistrat în regiunea din jurul capitalei. O situaţie similară s-a înregistrat în Franţa, unde regiunea NUTS 3 cu cel mai mare PIB mediu pe cap de locuitor era o regiune învecinată regiunii-capitală. Germania era singurul stat membru în care regiunea-capitală de la nivel NUTS 3 avea un PIB mediu pe cap de locuitor inferior mediei naţionale.

Convergenţa

Harta 3 prezintă măsura în care PIB-ul pe cap de locuitor s-a modificat în perioada 2000-2009 comparativ cu media UE-27 (exprimată în puncte procentuale din media UE-27). Trebuie observat că perioada studiată acoperă câţiva ani în care întreaga UE a înregistrat o creștere relativ puternică, urmată de începutul crizei financiare și economice. De asemenea, deoarece analiza se bazează pe o comparaţie cu media UE, o valoare negativă într-o anumită regiune poate încă să reflecte o creștere reală, chiar dacă aceasta este mai mică decât media UE-27, în cazul căreia a fost înregistrată o creștere de 23.0 % (în preţuri curente) în această perioadă. Analiza compară situaţia pentru o perioadă de doi ani și nu reflectă mișcările anilor între momentul de început și sfârșit, ci rezultatul general al acestor ani combinaţi. Rezultatul general poate reflecta perioade în care rata de modificare a PIB-ului pe cap de locuitor dintr-o regiune a fost pozitivă (dezvoltare), combinate cu perioade în care această rată a fost una negativă (contracţie).

Regiunile care s-au dezvoltat relativ rapid, al căror PIB a crescut cu peste 10 puncte procentuale comparativ cu media UE-27 sunt prezentate în cea mai închisă nuanţă de roșu. Prin contrast, regiunile care au cunoscut rate de creștere mai mici sau chiar contracţie (cele care au avut o scădere de peste 10 puncte procentuale a PIB-ului pe cap de locuitor comparativ cu media UE-27) sunt indicate cu nuanţa cea mai deschisă de roșu.

Câteva regiuni-capitală au înregistrat creșteri puternice, în special în statele membre care au aderat la UE în 2004 și 2007. Cele mai ridicate rate ale creșterii raportate la media UE-27 au fost înregistrate în regiunile-capitală din Slovacia (+69 puncte procentuale), România (+55), Bulgaria (+38) și Republica Cehă (+36), urmate de regiunile-capitală din Grecia (+29) și Regatul Unit (+28). Regiunile-capitală au ocupat, de asemenea, primele două poziţii la cealaltă extremă a acestui interval, regiunea-capitală a Belgiei (Région de Bruxelles-Capitale/Brussels Hoofdstedelijk Gewest) înregistrând o scădere de 33 puncte procentuale comparativ cu media UE-27, urmată de regiunea Viena (Austria), cu o scădere de 25 puncte procentuale.

Harta arată că acest indicator al performanţei economice a depășit media UE-27 în zonele periferice de sud-vest și de est ale UE, în special în regiunile statelor baltice, Poloniei, Republicii Cehe, Slovaciei, Ungariei, României, Bulgariei, Greciei și Ciprului în est și Spaniei în vest. Cu excepţia Spaniei și Greciei, printre alte state membre ale UE-15 având o regiune cu o creștere de peste 10 puncte procentuale comparativ cu media UE-27 se numărau Luxemburg, Ţările de Jos, Portugalia, Finlanda și Regatul Unit.

În perioada 2000-2009, fiecare regiune din Bulgaria, Republica Cehă, Polonia, România, Slovenia și Slovacia a obţinut o creștere a PIB-ului pe cap de locuitor (în SPC) care a depășit rata medie de creștere din UE-27; la fel s-a întâmplat și în statele membre baltice, în Cipru și în Luxemburg, toate acestea constituind câte o singură regiune NUTS 2.

În schimb, fiecare regiune din Danemarca, Irlanda, Italia, Austria și Suedia a înregistrat o creștere a PIB-ului pe cap de locuitor (în SPC) mai mică decât rata medie de creștere a UE-27, la fel ca în cazul Maltei (care constituie o singură regiune). În 53 de regiuni, PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu cel puţin 10 puncte procentuale comparativ cu media UE-27, niciuna dintre acestea neaflându-se în state membre care au aderat la UE în 2004 sau 2007. Aceste regiuni se aflau în principal în Regatul Unit (16), Franţa sau Italia (fiecare cu câte 11 regiuni), Suedia (4), câte trei în Belgia și Germania și câte una în Danemarca, Grecia, Spania, Ţările de Jos și Austria.

Creșterea generală a convergenţei în UE

Convergenţa regională a PIB-ului pe cap de locuitor (în SPC) poate fi evaluată în diferite moduri. Cea mai simplă metodă este măsurarea raportului între valorile cele mai mici și cele mai mari. Conform acestei metode, decalajele dintre regiunile UE-27 au fost reduse de la un factor de 17,1 în 2000 la 12,2 în 2009, în special datorită dezvoltării rapide a României și Bulgariei. Totuși, această metodă utilizează numai valorile extreme și nu ia în considerare marea majoritate a regiunilor. O evaluare cuprinzătoare a convergenţei regionale este oferită de un indicator al dispersiei PIB-ului regional: informaţii suplimentare privind această metodă de calcul sunt prezentate la secţiunea Sursele și disponibilitatea datelor, de mai jos. Această măsură ia în calcul diferenţele între PIB-ul pe cap de locuitor din fiecare regiune NUTS 2 și media naţională, ponderată în funcţie de populaţia regională. Tabelul 1 compară valorile naţionale ale dispersiei (compilate pe baza datelor NUTS 2) din anul 2000 cu cele din anul 2009. În 2009, majoritatea statelor membre UE-15 aveau un nivel al dispersiei mai mic decât cel al statelor membre care au aderat în 2004 și 2007, cu excepţia Sloveniei sau a Poloniei. În plus, nivelul dispersiei a crescut în general între 2000 și 2009 în statele membre care au aderat la UE în 2004 sau 2007: cea mai mare creștere a fost, de departe, cea înregistrată în Bulgaria, în timp ce creșterile cele mai mici au fost cele din Slovenia și Polonia. Astfel, se pare că procesul de recuperare economică din mai multe state membre care au aderat la UE în 2004 și 2007 a fost însoţit de creșterea discrepanţelor regionale.

Situaţia statelor UE-15 este mult mai variată. În Grecia, nivelul dispersiei a crescut considerabil, dar a fost mai redus în Suedia, Regatul Unit, Franţa, Irlanda și Portugalia. Nivelul dispersiei a scăzut între 2000 și 2009 în Austria (estimări Eurostat), Finlanda, Spania, Italia (tot estimări Eurostat), Germania, Belgia și Danemarca, dar a rămas nemodificat (și la un nivel scăzut) în Ţările de Jos.

În ansamblu, creșterea convergenţei în câteva state UE-15 și între statele membre a compensat divergenţa în creștere din alte state membre, iar estimările Eurostat sugerează, prin urmare, existenţa unei creșteri a convergenţei pentru toate statele UE-27

O comparaţie între datele pentru 2000 și 2009 demonstrează că șase regiuni au reușit, în această perioadă, să depășească pragul de 75 % utilizat pentru fondurile structurale, atingând un nivel egal sau peste 75 %: Yugozapaden (Bulgaria), Voreio Aigaio (Grecia), Andalucía (Spania), Mazowieckie (Polonia), Região Autónoma dos Açores (Portugalia) și București – Ilfov (România). În 2009, aceste regiuni aveau 18,2 milioane locuitori, sau aproximativ 3,6 % din populaţia UE-27. Totuși, în același timp, PIB-ul pe cap de locuitor (în SPC) din regiunea West Wales și The Valleys (Regatul Unit) a scăzut sub 75 % din media UE-27, în timp ce în regiunea Puglia din Italia, nivelul acestui indicator a scăzut de la un nivel de peste 75 % din media UE-27 la o valoare sub acest prag.

Veniturile gospodăriilor private: rezultate din 2008

În economiile de piaţă în care funcţionează mecanisme de stat de redistribuire există o distincţie între cele două etape ale distribuţiei veniturilor. Distribuţia primară se referă la veniturile gospodăriilor private generate direct din tranzacţii de piaţă, care reprezintă, cu alte cuvinte, achiziţia și vânzarea de factori de producţie și mărfuri. Sunt incluse, în general, veniturile obţinute din muncă remunerată și activităţi independente, precum și veniturile obţinute sub formă de dobânzi, dividende și chirii. Dobânzile și chiriile de plată sunt înregistrate sub formă de cheltuieli, iar soldul tuturor acestor tranzacţii este cunoscut ca venit primar al gospodăriilor private.

Al doilea concept este cel al venitului disponibil, care este derivat din venitul primar prin adunarea tuturor prestaţiilor sociale și transferurilor monetare (obţinute din redistribuirea de către stat) și scăderea impozitului pe venit și proprietate, precum și a contribuţiilor sociale și transferurilor similare. Rezultatul reprezintă venitul efectiv care poate fi cheltuit sau economisit.

Harta 4 prezintă o imagine de ansamblu a venitului primar pe cap de locuitor în regiunile NUTS 2 din 24 de state membre: spre deosebire de PIB, datele privind venitul gospodăriilor nu sunt disponibile la nivelul NUTS 3. Venitul primar mediu pe cap de locuitor în UE-27 era de 17 200 SPCC în 2008. Venitul primar se situa între un nivel maxim de 36 800 SPCC pe cap de locuitor în zona centrală a Londrei (Regatul Unit) și un nivel minim de3 600 SPCC în Severozapaden (Bulgaria), însemnând un factor de 10,2 la 1.

Una dintre cele mai surprinzătoare aspecte ale hărţii 4 este nivelul relativ ridicat al venitului pe cap de locuitor înregistrat în regiunile din jurul capitalelor. Nivelul cel mai ridicat al veniturilor pe cap de locuitor din Republica Cehă, Danemarca, Irlanda, Grecia, Franţa, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Suedia și Regatul Unit a fost înregistrat în regiunea NUTS 2 a capitalei; trebuie reţinut că alte șase state membre nu dispun de o clasificare regională la nivelul regiunilor NUTS 2. Lisboa (Portugalia) și Berlin (Germania) erau singurele regiuni-capitală din UE -15 care au raportat venituri primare pe cap de locuitor sub media UE-27, în timp ce Bratislavský kraj (Slovacia) era singura regiune-capitală dintre statele membre care au aderat la UE în 2004 și 2007 care a raportat venituri primare pe cap de locuitor peste media UE-27.

Dintre cele 51 de regiuni NUTS 2 care au raportat în 2008 venituri primare pe cap de locuitor cu peste 25 % mai mari decât media UE-27, 19 se aflau în Germania, câte șapte în Italia și Regatul Unit, șase în Austria, patru în Belgia, câte trei în Spania și Ţările de Jos și câte una în Franţa și Suedia. Centre cu venituri medii ridicate pe cap de locuitor existau în Austria, în sudul Angliei și în nord-estul Scoţiei (Regatul Unit), precum și în nord-estul Spaniei. De asemenea, a fost observată o segregare clară nord-sud în Italia (venituri mai ridicate în nord) și est-vest în Germania și Ţările de Jos (venituri mai ridicate în vest).

28 de regiuni NUTS 2 aveau venituri primare pe cap de locuitor de maximum 50 % din media UE-27 – toate aceste regiuni se aflau în statele membre care au aderat la UE în 2004 sau 2007 – zece în Polonia, șapte în România (toate regiunile, cu excepţia regiunii-capitală București-Ilfov), șase în Bulgaria (toate regiunile bulgare), patru în Ungaria și una în Slovacia.

Venitul primar din UE-27 a fost redus cu 13,3 % ca urmare a intervenţiei statului (redistribuire), nivelul venitului disponibil mediu devenind 14 900 SPCC pe cap de locuitor în 2008. Zona centrală a Londrei (26 600 SPCC pe cap de locuitor) avea cel mai ridicat nivel al venitului disponibil pe cap de locuitor (și al venitului primar), în timp ce Severozapaden (Bulgaria) a raportat cel mai redus nivel (3 800 SPCC). Astfel, raportul între nivelul cel mai înalt și cel mai ridicat era de 6,9 la 1 (comparativ cu 10,2 la 1 în cazul venitului primar).

O comparaţie între venitul primar și cel disponibil ilustrează rolul de uniformizare pe care îl are în general intervenţia statului. Redistribuirea a avut ca rezultat niveluri semnificativ mai ridicate ale veniturilor în sudul Italiei, în vestul Spaniei și în vestul Regatului Unit, precum și în regiunile estice ale Bulgariei, Germaniei, Ungariei, Poloniei și României. Deși majoritatea regiunilor NUTS 2 au raportat un nivel al venitului disponibil pe cap de locuitor mai mic decât venitul primar pe cap de locuitor, existau totuși 30 de regiuni care beneficiau de programe sociale și alte transferuri într-o măsură care a permis creșterea venitului disponibil pe cap de locuitor; șapte dintre aceste regiuni se aflau în Polonia, câte cinci în Portugalia și România, câte patru în Grecia și Regatul Unit, trei în Bulgaria și câte una în Germania și Italia.

Figura2 indică variaţiile venitului disponibil pe cap de locuitor în statele membre UE în 2008 și în Norvegia în 2007. Majoritatea regiunilor-capitală au raportat cel mai înalt nivel de venituri disponibile pe cap de locuitor în regiunile din ţară; o astfel de situaţie s-a înregistrat în 14 din cele 21 de state membre cu mai mult de o regiune NUTS 2. În restul de șapte state membre cu mai multe regiuni de acest fel (Belgia, Germania, Spania, Italia, Ţările de Jos, Austria și Finlanda), venitul disponibil pe cap de locuitor în regiunea-capitală s-a menţinut peste media naţională; totuși, acest lucru nu s-a întâmplat în Région de Bruxelles-Capitale/Brussels Hoofdstedelijk Gewest (Belgia) sau în Berlin (Germania).

Venitul disponibil pe cap de locuitor era de 2,5 ori mai mare în București-Ilfov decât în regiunea de nord-est a României, cel mai mare raport între regiunile din aceeași ţară; a fost observată, de asemenea, o variaţie relativ mare a veniturilor disponibile între regiunile cu cele mai ridicate și cele mai scăzute niveluri din Franţa, Grecia, Regatul Unit și Slovacia. La polul opus, venitul disponibil pe cap de locuitor era destul de omogen în Danemarca (unde venitul regional mediu cel mai ridicat era de 1,08 ori mai mare decât în regiunea cu cel redus nivel), Austria (1,09), Slovenia (1,16) și Irlanda (1,17).

Sursele și disponibilitatea datelor

Sistemul european de conturi naţionale și regionale (SEC) furnizează metodologia privind conturile regionale din UE. SEC95 respectă toate orientările mondiale privind conturile naţionale, Sistemul de conturi naţionale din 1993 (SNA 1993). SEC este în curs de revizuire în contextul unui acord internaţional privind actualizarea SNA din 2008.

PIB-ul este indicatorul principal al conturilor naţionale, rezumând poziţia economică a unei ţări sau regiuni. Poate fi calculat prin diferite metode: metoda producţiei; metoda cheltuielilor; și metoda veniturilor.

Datele regionale privind categoriile de venituri ale gospodăriilor private sunt colectate în scopurile conturilor regionale de la nivelul NUTS 2. Datele privind veniturile gospodăriilor private din Bulgaria în 2008 (și, prin urmare, și în UE-27) sunt estimări.

Comparaţii între locurile de muncă și locuinţe

O comparare la nivel regional a nivelului producţiei economice poate fi efectuată prin confruntarea PIB-ului regional cu populaţia regiunii în cauză: acesta este momentul în care distincţia între locul de muncă și locuinţă devine importantă. PIB-ul măsoară producţia economică obţinută pe plan naţional sau regional, indiferent dacă aceasta este rezultatul muncii angajaţilor rezidenţi sau nerezidenţi. Prin urmare, PIB-ul regional pe cap de locuitor se bazează pe un numărător care reflectă locul de muncă (PIB-ul produs în regiune), împărţit la un numitor a cărui valoare reflectă locul de rezidenţă (populaţia care locuiește în regiune). Acest dezavantaj este relevant în special atunci când există fluxuri nete semnificative de navetiști care se deplasează în interiorul sau exteriorul unei regiuni. Zonele caracterizate de un număr considerabil de navetiști prezintă adeseori un PIB regional pe cap de locuitor extrem de ridicat (comparativ cu regiunile învecinate). Acesta este cazul în special în centre economice precum regiunile Londra (Regatul Unit), Viena (Austria), Hamburg (Germania), Praga (Republica Cehă) sau Luxemburg. Ca urmare a acestei anomalii, nivelurile ridicate ale PIB-ului pe cap de locuitor înregistrate în unele regiuni cu fluxuri nete de navetiști nu se materializează neapărat în creșterea veniturilor persoanelor care locuiesc în respectiva regiune.

În schimb, venitul gospodăriilor private, indiferent dacă se bazează pe venituri primare sau disponibile, reflectă veniturile persoanelor rezidente într-o regiune. Prin urmare, veniturile gospodăriilor private pot fi comparate în mod direct cu populaţia rezidentă din aceeași regiune. Pe lângă fluxurile de navetiști, alţi factori care pot provoca diferenţe între distribuţia regională a veniturilor și distribuţia PIB sunt veniturile din chirii, dobânzi sau dividende primite de rezidenţii unei anumite regiuni, dar care sunt plătite de rezidenţii din alte regiuni.

Parităţile puterii de cumpărare

PIB-ul regional este calculat în moneda locală (implicit, moneda naţională) în cauză. PIB-ul poate fi transformat într-o monedă comună pentru a fi mai ușor de comparat – de exemplu, este convertit în euro sau dolari.

Ratele de schimb reflectă mai mulţi factori legaţi de cerere și ofertă pe pieţele valutare, cum ar fi comerţul internaţional, prognozele de inflaţie și diferenţialele de dobândă. Cu toate acestea, ratele de schimb nu reflectă toate diferenţele între nivelurile preţurilor de la o ţară la alta. Pentru a compensa acest lucru, PIB-ul poate fi transformat, folosind factori de conversie cunoscuţi ca parităţi ale puterii de cumpărare (PPC), într-o monedă virtuală comună, denumită standardul puterii de cumpărare (SPC); aceasta face posibilă compararea puterii de cumpărare a mai multor monede naţionale. Chiar și în interiorul unei uniuni monetare, precum zona euro, o monedă unică are puteri diferite de cumpărare de la o ţară la alta, în funcţie de nivelurile naţionale ale preţurilor. În termeni largi, utilizarea seriei SPC în locul seriei bazate pe euro tinde să aibă un efect de uniformizare, deoarece regiunile cu PIB pe cap de locuitor foarte ridicat în euro au tendinţa, de asemenea, să aibă niveluri relativ mari ale preţurilor (de exemplu, costul vieţii în centrul Parisului sau al Londrei este în general mai mare decât costul vieţii în zonele rurale ale Franţei sau ale Regatului Unit).

Calculele PIB-ului pe cap de locuitor care se bazează pe seriile SPC în locul seriilor euro pot conduce la diferenţe considerabile în momentul clasificării regiunilor. De exemplu, în 2009, regiunea suedeză Östra Mellansverige avea un PIB pe cap de locuitor de 26 600 EUR, ceea ce o plasa deasupra regiunii italiene Marche, cu 25 600 EUR. Cu toate acestea, în termeni SPC, regiunea Marche, cu 24 600 SPC pe cap de locuitor depășea regiunea Östra Mellansverige, care avea 23 800 SPC.

Dispersia PIB-ului regional pe cap de locuitor

Începând din 2007, Eurostat a calculat un indicator derivat care rezumă diferenţele în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor în regiunile din aceeași ţară. Dispersia „D” a PIB-ului regional din regiunile NUTS 2 este definită ca suma diferenţelor absolute între PIB-ul regional și naţional pe cap de locuitor, ponderată în funcţie de proporţia regională a populaţiei și exprimată ca procent din PIB-ul naţional pe cap de locuitor:

Dispersion of regional GDP per inhabitant RYB2012.png

În ecuaţia de mai sus:

y_i reprezintă PIB-ul regional pe cap de locuitor al regiunii i;
Y este media naţională a PIB-ului pe cap de locuitor;
p_i este populaţia regiunii i;
P este populaţia naţională;
n este numărul de regiuni de pe teritoriul ţării.

Valoarea acestui indicator de dispersie este zero dacă valorile PIB-ului regional pe cap de locuitor sunt identice în toate regiunile unei ţări. Nivelul dispersiei va crește, când toate celelalte valori sunt egale, atunci când diferenţele în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor cresc. O valoare de 30 % înseamnă că PIB-ul pe cap de locuitor din fiecare regiune, ponderat pe baza populaţiei regionale, diferă de media naţională de 30 %.

Context

Dezvoltarea economică este, de obicei, exprimată în PIB, indicator care poate fi utilizat în context regional pentru a măsura activitatea și creșterea macroeconomică, precum și pentru a oferi o bază de comparaţie între regiuni. PIB-ul este, de asemenea, un indicator important din perspectiva politicilor, fiind esenţial în calcularea contribuţiei unui stat membru la bugetul UE, în timp ce mediile pe trei ani ale PIB-ului sunt utilizate pentru a decide care regiuni sunt eligibile pentru asistenţă prin programul fondurilor structurale ale UE.

În prezent, PIB-ul este considerat totodată un indicator indirect al standardului general de viaţă. Totuși, date fiind natura și scopul său, nu poate furniza informaţii despre toate temele care fac obiectul dezbaterilor politice. De exemplu, PIB-ul nu măsoară durabilitatea în ceea ce privește mediul sau incluziunea socială, iar aceste limite trebuie luate în calcul atunci când PIB-ul este utilizat în scopul analizei. Este tot mai recunoscut faptul că PIB-ul nu trebuie utilizat în mod individual pentru a evalua priorităţi economice, sociale și de mediu.

Mai multe iniţiative internaţionale au tratat această chestiune și, în august 2009, Comisia Europeană a adoptat o comunicare intitulată ‘Dincolo de PIB : măsurarea progreselor într-o lume în schimbare’ (COM final 433/2009), care enumera o serie de acţiuni de ameliorare și completare a măsurilor în domeniul PIB. Comisia Europeană a observat că este în mod evident necesară completarea PIB-ului cu statistici care să acopere și alte aspecte economice, sociale și de mediu de care depinde în mare măsură bunăstarea cetăţenilor. Comunicarea propunea cinci acţiuni în vederea unei mai bune măsurări a progreselor într-o lume în schimbare:

Acţiunea 1: completarea PIB-ului cu indicatori sociali și de mediu (un indice de mediu cuprinzător, calitatea vieţii și bunăstarea);
Acţiunea 2: informaţii în timp cvasi-real pentru luarea deciziilor (indicatori de mediu și sociali mai eficienţi);
Acţiunea 3: raportări mai exacte cu privire la distribuţie și la inegalităţi;
Acţiunea 4: elaborarea unui tablou de bord european al dezvoltării durabile (coordonat de Direcţia Generală Mediu);
Acţiunea 5: extinderea conturilor naţionale la teme sociale și de mediu.