Skip to main content

Gestiunea partajată

Această pagină va fi în curând disponibilă în toate limbile oficiale ale UE.

Gestiunea partajată permite ca nivelul de responsabilitate să fie cel corespunzător, astfel încât fondurile să poată sprijini mai bine obiectivele FSE+. Alături de Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune și Fondul pentru o tranziție justă (JTF), FSE+ face parte integrantă din politica de coeziune a UE.

Cum funcționează gestiunea partajată

În cazul gestiunii partajate, responsabilitatea  pentru gestionarea FSE+ le revine Comisiei și statelor membre.

La începutul fiecărei perioade de programare de șapte ani, Comisia și statele membre convin asupra priorităților-cheie pentru investițiile din FSE+, care sunt stabilite în programele naționale sau regionale. De exemplu, un stat membru și Comisia pot conveni că trebuie pus un accent mai mare pe combaterea șomajului în rândul tinerilor sau pe îmbunătățirea sistemului de educație al țării respective.

După ce sunt convenite programele, statele membre răspund de punerea în aplicare a acțiunilor planificate – inclusiv de selecționarea proiectelor concrete pentru finanțare și de efectuarea plății către organizatorii proiectelor. Statele membre alocă finanțare unei vaste palete de organizații – instituții publice, societăți private și societatea civilă. Comisia monitorizează implementarea, rambursează cheltuielile și răspunde în ultimă instanță de buget.

Important de reținut este că gestiunea partajată funcționează pe baza principiului parteneriatului, conform căruia partenerii și părțile implicate trebuie asociate, în toate etapele, de la programare până la implementare, monitorizare și evaluare. Acest principiu este primordial pentru a garanta eficiența și eficacitatea cheltuielilor.

Un principiu-cheie al gestionării partajate a FSE+, cofinanțarea permite ca atât bugetul UE cât și cel al statelor membre să contribuie la bugetul total al programului FSE+. În funcție de domeniul de investiții și de nivelul de dezvoltare al regiunii în care au loc activitățile, rata de cofinanțare a UE poate să varieze între 50 % și 95 %.