Noutăți


Webinarele îi ajută pe candidați să-și adapteze CV-ul și scrisoarea de intenție la piața suedeză a muncii

Picture

Dacă vă surâde ideea de a lucra într-o țară cu un mediu natural deosebit, cu o recunoaștere corectă a echilibrului dintre viața profesională și cea privată și cu o tradiție bogată în artă și design, Suedia ar putea fi destinația potrivită pentru dumneavoastră.

Pentru a vă ajuta să faceți schimbarea, serviciul suedez de ocupare a forței de muncă Arbetsformedlingen.se a pus la dispoziția publicului un webinar online. Difuzat în septembrie, webinarul oferă informații despre ce trebuie și despre ce nu trebuie să facă solicitanții de locuri de muncă în Suedia și până la sfârșitul lunii noiembrie fusese vizionat de 799 de ori.

„Am vrut să găsim persoane interesate să lucreze în Suedia pentru că avem un deficit de personal în multe domenii”, relatează Priya Eklund (în centrul fotografiei). „Avem deja un webinar numit Viitorul tău, care oferă informații despre piața muncii (și care se adresează în principal nou-veniților în Suedia). Webinarul despre CV-uri continuă acest demers oferind doritorilor informații despre depunerea candidaturii într-un mod adecvat din punct de vedere cultural”.

Webinarul Redactarea unei scrisori de intenție și a unui CV care să fie eficiente în Suedia are durata de o oră și a fost difuzat în direct. Transmisia a fost însoțită și de o sesiune de întrebări și răspunsuri. „Candidaturile sunt diferite de la o țară la alta și am vrut să arătăm ce se urmărește în Suedia și care sunt așteptările angajatorilor suedezi în privința scrisorii de intenție și a CV-ului”, spune Priya.

Un alt webinar, desfășurat pe 16 noiembrie, numitReușita la interviu, a mers și mai departe în această procedură explicând care este atitudinea ce trebuie abordată din punct de vedere cultural pentru a vă descurca la interviu. Printre recomandările utile se află și modul de gestionare a acelui moment dificil în care intervievatorul vă întreabă dacă aveți întrebări. „Dacă nu găsiți nicio întrebare, schimbați rolurile și întrebați ce îi place intervievatorului în activitatea pe care o desfășoară pentru companie”, iată una din soluțiile oferite de webinar.

 

Faceți-vă o idee mai clară asupra oportunităților din Suedia!

Suedia intenționează să difuzeze și alte webinare în 2017, dar și să producă filmulețe despre diferite aspecte ale condițiilor de viață și de muncă în Suedia.

„Credem că aceste tutoriale vor scurta timpul dintre publicarea unui anunț de post vacant și găsirea angajatului potrivit deoarece candidații se pot pregăti mai bine dinainte”, spune coordonatorul național al EURES Suedia, Mikael Lindbom.

El subliniază că webinarele fac parte din seria de informații online oferite de EURES Suedia. Pagina noastră EURES pe Facebook a strâns peste 12 000 de aprecieri. Aici primesc răspuns toate persoanele interesate să lucreze în Suedia și este un mijloc foarte bun de informare cu privire la viitoarele activități de recrutare, precum Zilele europene ale locurilor de muncă și multe altele”.

EURES Suedia consideră, de asemenea, că platformele de comunicare socială constituie o cale extraordinară de a direcționa anumite posturi vacante care, altfel, s-ar pierde printre alte mii pe site-urile agențiilor publice de ocupare a forței de muncă.

 

Linkuri conexe:

Pentru o perspectivă pozitivă asupra unor aspecte ale vieții în Suedia: 24 de motive să înțelegi de ce traiul în Suedia te va distruge pe viață

Condiții de viață și de muncă în Suedia

 

Mai multe informații:

Găsiți un consilier EURES

Condiții de viață și de muncă în țările participante la EURES

Baza de date cu locuri de muncă a EURES

Servicii EURES pentru angajatori

Calendarul evenimentelor  EURES

Următoarele evenimente online

EURES pe Facebook

EURES pe Twitter

EURES pe LinkedIn

EURES pe Google+

 

Declinarea responsabilității:  Vă rugăm să rețineți că nici EURES, nici Comisia Europeană nu își asumă răspunderea pentru site-urile părților terțe menționate mai sus.

13/12/2016

<< Înapoi la lista de articole
 
Avertisment

Articolele „Focus pe…" sunt destinate să furnizeze utilizatorilor portalului EURES informaţii despre subiectele şi tendinţele actuale şi să stimuleze discuţiile şi dezbaterile. Ele nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al Comisiei Europene.