Noutăţi pe portal

Skype caută noi talente pentru organizaţia sa în creştere

Skype este una dintre companiile cu cea mai rapidă creştere din Europa în momentul de faţă şi caută noi talente pentru a se alătura echipei sale. Reporterul special al Zilelor europene ale locurilor de muncă l-a întâlnit pe Tiit Paananen, directorul de operaţiuni de resurse umane pentru departamentul de inginerie al Skype şi managerul sediului din Tallinn, de la care a încercat să afle detalii despre participarea Skype la eveniment alături de EURES Estonia.
 
Ziua europeană a locurilor de muncă (EJD): Ne puteţi descrie, vă rog, activitatea dumneavoastră în Estonia?
 
Tiit Paananen (TP): Skype a luat fiinţă în Estonia, unde se află principalul centru de inginerie şi avem 440 de angajaţi în Tallinn. Anul viitor vom aniversa zece ani de existenţă şi ne aşteptăm ca până atunci să avem 500 de persoane în echipa noastră din Tallinn.
 
EJD: Câte posturi vacante aveţi şi câte persoane speraţi să recrutaţi?
 
TP: Avem 105 posturi în toată lumea şi 19 posturi în Tallinn. În prima jumătate a anului 2012, sediul nostru de la Tallinn a crescut cu aproximativ 70 de persoane şi preconizăm că vom continua să creştem şi că ni se vor alătura şi alţi angajaţi în următoarele 12 luni. Putem plasa personal la Londra, Praga, Stockholm, Tallinn sau Luxembourg. De asemenea, oferim sprijin pentru relocare. Este foarte uşor pentru cetăţenii europeni să vină să lucreze în Estonia. Standardele de viaţă sunt foarte ridicate; în general, avem o foarte bună infrastructură tehnologică şi un mediu de afaceri propice.
 
EJD: Ce căutaţi la un angajat?
 
TP: Căutăm persoane care au foarte mult potenţial şi o bună capacitate de învăţare, persoane care realizează sau au realizat proiecte pe cont propriu sau care şi-au deschis de curând propria afacere dar poate acum caută un post mai stabil. De asemenea, căutăm persoane care sunt dispuse să fie relocate.
 
Dacă vorbim despre profiluri specifice, avem nevoie de dezvoltatori de software, programatori, manageri de proiecte tehnice, persoane care să ofere asistenţă tehnică şi operatori de site. În general, căutăm persoane care au experienţă în domeniul dezvoltării IT, care învaţă repede, au iniţiativă şi poate au desfăşurat anumite proiecte pe cont propriu.
 
EJD: Ce sfat le-aţi da tinerilor care ar dori să lucreze în domeniul dumneavoastră?
 
TP: Încercaţi să cooperaţi în echipe; nu încercaţi faceţi totul pe cont propriu. Dobândiţi experienţă, faceţi faţă anumitor eşecuri şi învăţaţi din ele. Gândiţi în perspectivă; uneori anunţurile de posturi vacante nu se potrivesc sută la sută cu competenţele dumneavoastră, dar nu lăsaţi acest lucru să vă împiedice să solicitaţi locul de muncă respectiv. Formaţi-vă o imagine clară şi exactă a punctelor dumneavoastră forte şi a punctelor slabe şi specificaţi clar ce doriţi să faceţi.
 
Atunci când sunteţi invitaţi la un interviu, pregătiţi-vă bine înainte. Informaţi-vă despre dinamica întreprinderii. Persoanele care organizează interviurile sunt, de obicei, foarte ocupate, astfel încât se aşteaptă ca timpul lor să fie utilizat cu folos.
 
EJD: Aţi mai apelat înainte la EURES?
 
TP: Este prima dată când apelăm la EURES. Motivul pentru care utilizăm reţeaua acum este că în prezent foarte multe persoane se mută în străinătate pentru a studia, cu sprijinul guvernelor naţionale, pentru a contribui la scăderea şomajului în rândul tinerilor. Dorim să valorificăm această resursă de talente care nu au reuşit să găsească un loc de muncă Spania, Italia, Grecia sau Portugalia, de exemplu. Prin intermediul EURES am putea să găsim astfel de persoane şi să le relocăm la Tallinn sau în alte oraşe în care avem sedii.
 
Mai multe informaţii:
 
Citiţi mai multe despre Skype şi despre posturile vacante disponibile
 
 
Găsiţi un consilier EURES
 
Citiţi mai multe despre condiţiile de viaţă şi de muncă din diferite ţări europene pe portalul EURES al mobilităţii forţei de muncă

« Înapoi