Noutăţi pe portal

Grădinarii români prosperă în Danemarca

Datorită unei cooperări constante între consilierii EURES români şi danezi, doi absolvenţi români interesaţi de horticultură au obţinut un contract de doi ani la o pepinieră daneză. 
 
„Cooperarea între consilierii EURES români şi danezi a început în urmă cu cinci ani. De atunci, am primit diverse oferte de posturi vacante în Danemarca, de la culegători de fructe şi legume, la asistenţi medicali, electricieni şi posturi de înaltă calificare, cum ar fi doctori şi ingineri”, explică Gabriela Nedelcu, un consilier EURES român, responsabilă de relaţiile cu Danemarca.
 
Recent, Danemarca a început să caute grădinari pasionaţi pentru a ocupa un număr de posturi vacante. În 2010 doi absolvenţi ai universităţii agronomice din România, Louise Ştefănescu şi Ionuţ Triţescu, au fost angajaţi de societatea daneză 4kløver ca asistenţi grădinari cu un contract de doi ani.
 
„La început am ambalat plantele şi am învăţat despre diversele soiuri, perioadă care a durat aproximativ patru-cinci luni. Apoi am învăţat pas cu pas cum să pregătim puieţii pentru anul următor, cum să pregătim solul, când să mutăm vasele în sere şi pentru cât timp, cum să monitorizăm pentru a observa apariţia ciupercilor, ce boli şi dăunători afectează diverse plante etc. Am învăţat chiar şi să conduc un tractor”, explică Louise Ştefănescu.
 
„Angajatorii sunt foarte prietenoşi şi dacă avem probleme sau avem nevoie de sfaturi sunt mereu gata să ne ajute. Este foarte interesant faptul că proprietarii lucrează alături de noi, chiar şi dacă trebuie să cureţe sau să pregătească îngrăşămintele naturale din deşeuri organice”, adaugă Louise.
 
În timpul perioadei de muncă la 4kløver, absolvenţii au urmat cursurile şcolii de horticultură locale - colegiul Kold – unde pot învăţa ştiinţa şi arta cultivării plantelor.  
 
„Sunt norocoasă că am avut această oportunitate şi am avut foarte mult de învăţat. Faptul că am interacţionat cu oameni din alte medii şi cu un alt mod de gândire mi-a îmbunătăţit abilităţile mele de comunicare”, concluzionează Louise.
 
Mai multe informaţii:
 
Pentru posturi similare, contactaţi consilierii EURES locali.
 
Despre 4kløver
 
Căutaţi un loc de muncă în baza de date cu locuri de muncă a EURES
 
Citiţi mai multe despre condiţiile de muncă şi de viaţă din diferite ţări europene pe portalul EURES al mobilităţii forţei de muncă

« Înapoi