Noutăţi pe portal

Un antreprenor olandez trăieşte visul european

Ruud Minnebraueker caută fără încetare noi idei de afaceri. După ce a lucrat timp de 22 de ani ca tehnician IT în administraţia locală în Ţările de Jos, acum dă dovadă cu adevărat de spirit antreprenorial – în Suedia. Ceea ce începuse ca un vis de a avea o casă de vacanţă pentru a evada din oraş este pe cale să devină o afacere de franciză la scară naţională.   
 
Casa de vacanţă s-a dovedit a fi primul pas pe calea unei afaceri profitabile. „Nu era în planurile noastre, dar, după ce am tot mers în vacanţă în Suedia timp de trei ani, am decis împreună cu soţia mea să ne mutăm definitiv în Suedia.” Am mers pe calea clasică turist – lucrător migrant şi am cumpărat o pensiune cu un restaurant drăguţ la ţară, în Suedia”, spune Ruud.
 
Teoria lui Ruud este că majoritatea oamenilor care decid să se mute în ţara pe care au vizitat-o ca turişti vor căuta să înceapă o afacere în sectorul turistic. Este exact ce a făcut şi el. 
 
„A fost o experienţă minunată şi multă muncă”. După câţiva ani şi după ce s-a familiarizat cu societatea suedeză, Ruud a avut o idee şi mai bună: „Am observat că în Suedia există foarte puţine magazine specializate în cerneluri pentru imprimante. Pe internet concurenţa era şi este foarte mare, însă magazinele locale specializate în vânzarea cernelurilor şi furnizarea de soluţii IT erau puţine. Aşa s-a născut ideea mea de afaceri”.
 
Ideea s-a transformat într-o afacere de succes. După ce a deschis un magazin într-un sătuc, Ruud s-a mutat împreună cu familia şi cu partenerul său de afaceri la Linköping, Suedia, unde magazinul lor „Refillbutiken” se bucură de mare succes.
 
Dar povestea nu se opreşte aici. Ruud şi partenerul său de afaceri au participat de curând la „Nordic Working”, un târg de locuri de muncă şi informaţii organizat de EURES în Assen, Ţările de Jos, în mai 2011. „Dorim să extindem acest concept şi să deschidem mai multe magazine în alte părţi ale Suediei. Căutăm aşadar persoane care ar fi interesate să înceapă o nouă afacere de franciză. Avem deja numele câtorva persoane pe care să le contactăm, ca urmare a participării la Nordic Working. Dorim să găsim pe cineva care ar vrea să se mute în altă ţară şi să sară peste o etapă în procesul de integrare, şi anume aceea de a deschide un hotel, restaurant sau camping", spune Ruud zâmbind.
 
Mai multe informaţii:
 
Căutaţi o Zi a locurilor de muncă în calendarul evenimentelor EURES
 
Găsiţi un consilier EURES
 
Citiţi mai multe pe portalul EURES despre condiţiile de muncă şi de viaţă din diferite ţări europene.

« Înapoi