Noutăţi pe portal


EURES – plantarea seminţelor cooperării

Allskogsservice, o întreprindere suedeză cu sediul la Skärblacka, la aproximativ 200 km sud de Stockholm, este specializată în prestarea de servicii silvice ca plantarea de copaci şi întreţinerea suprafeţelor forestiere. Primăvara şi toamna sunt principalele sezoane de activitate – primăvara pentru plantarea puieţilor de molid şi de pin şi toamna pentru curăţarea pădurii, tăierea crengilor şi stropirea copacilor pentru a-i proteja de insecte. Inutil de spus că primăvara şi toamna pot fi perioade foarte aglomerate!

În aceste două sezoane, Allskogsservice are nevoie de o forţă de muncă de aproximativ 20 de persoane, dar recrutarea de personal interesat şi calificat din Suedia s-a dovedit a fi destul de grea. „Tineretul suedez arată puţin interes pentru silvicultură” explică Olle Josefsson, cofondator al Allskogsservice.

Ca urmare, Olle a început să caute personal calificat în străinătate. La începutul lui 2009 a participat la un atelier organizat de serviciile publice suedeze pentru ocuparea forţei de muncă, Arbetsförmedlingen şi de Federaţia patronatelor din silvicultură şi agricultură din Suedia (SLA). Cu aceeaşi ocazie, Olle a aflat de EURES şi de posibilitatea de a-i utiliza serviciile pentru a recruta personal din străinătate.

Olle mai avusese înainte experienţe foarte bune cu lucrători din Lituania, astfel că s-a hotărât să completeze posturile vacante din echipa sa cu lucrători din această ţară baltică. După atelier, Olle a luat legătura cu consilierul său EURES Pirjo Väänänen din Linköping, explicându-i cazul său. Pirjo a intrat la rândul lui în contact cu colega sa Loreta Zdaniauskienė, consiliera EURES din Tauragė (Lituania) şi a organizat participarea lui Olle la un târg de locuri de muncă EURES.

„M-a surprins cât de repede şi de uşor a mers totul după ce am luat legătura cu Pirjo”, îşi aminteşte Olle. „EURES a publicat posturile disponibile de la Allskogsservice pe situl său internet. Loreta a ajutat cu traducerea fişelor posturilor în lituaniană şi m-a invitat să merg la un târg al locurilor de muncă în Lituania. Când am ajuns la târg, Loreta făcuse deja o preselecţie a mai multor CV-uri şi tot ce rămăsese de făcut erau interviurile cu candidaţii preselectaţi. Din 24 de candidaţi, am angajat până la urmă nouă care să lucreze în aprilie la întreprinderea mea”.

Pentru sezonul de primăvară, Olle a avut până la urmă o forţă de muncă de 22 de lucrători, pe care i-a împărţit în trei echipe diferite. Deoarece întreprinderea sa activează în trei regiuni geografice, Olle nu poate fi prezent în toate echipele în acelaşi timp. Prin urmare, are nevoie de personal bine pregătit pe care să se poată baza.

„Allskogsservice are reputaţia de a furniza servicii de foarte bună calitate. Când angajez lucrători noi, trebuie deci să mă asigur că au cunoştinţe bune în silvicultură. În plus, la începutul fiecărui sezon le ofer noilor lucrători cursuri suplimentare, mai ales dacă sunt din străinătate. În silvicultură trebuie ţinut cont şi de anumite diferenţe legate de zonele geografice. În Suedia, de exemplu, unele păduri cresc pe stânci, ceea ce face plantarea puieţilor mai dificilă decât într-un sol afânat, ca în zona baltică,” spune Olle.

În ciuda numărului destul de mare de lucrători noi, Olle a fost foarte mulţumit de sezonul de primăvară din acest an. „În fiecare echipă am introdus lucrători noi şi lucrători mai experimentaţi, ca să poată învăţa unii de la alţii. În general, sunt foarte mulţumit de rezultate. Fiecare echipă a avut între cinci şi zece lucrători, ceea ce ne-a sporit eficienţa. În plus, atmosfera în echipe a fost foarte bună.”

Pentru următorul sezon de toamnă, Olle se aşteaptă ca un număr mare dintre noii săi angajaţi să vină să lucreze din nou la el, deşi ştie că mulţi au deja alte angajamente. „Sigur că sperăm să-i revedem pe cei mai mulţi la toamnă. Dar, chiar dacă ar trebui să angajez personal nou, ştiu că pot conta pe ajutorul lui Pirjo şi al Loretei. Au făcut o treabă foarte bună şi vreau să le mulţumesc lor şi personalului EURES pentru sprijinul extraordinar pe care ni l-au acordat.”

« Înapoi