Noutăţi pe portal


În căutare de personal de îngrijire exemplar

Primary Homecare este o afacere de familie care furnizează de peste 5 ani servicii de îngrijire în cadrul comunităţii atât pentru clienţi care primesc un ajutor de la autoritatea locală, cât şi pentru clienţi privaţi din Suffolk, Anglia. Echipa, compusă din aproximativ 40 de angajaţi, oferă asistenţă personală şi pentru gospodărie de înaltă calitate persoanelor care au nevoie de îngrijire, dar care vor să rămână la domiciliu în loc să se mute într-o instituţie de asistenţă medicală.

Deşi în acest moment multe sectoare nu angajează din cauza crizei financiare, există încă sectoare, precum cel al asistenţei medicale, în care lipseşte forţa calificată locală. Într-adevăr, Primary Homecare se situează într-o zonă rurală şi are dificultăţi cu atragerea de angajaţi care să aibă calificările necesare pentru posturile vacante. Principala problemă, după cum ne explică Chris Ward, consultant pentru recrutare şi formare la Primary Homecare este că „angajaţii trebuie să deţină un carnet de conducere valabil pentru a putea ajunge la domiciliul utilizatorilor noştri, iar majoritatea celor care candidează pentru posturi la firma noastră nu au carnet.”

Pentru candidaţii locali, Primary Homecare a publicat prin Jobcentre Plus posturile vacante şi a organizat zile ale porţilor deschise. Dar firma nu a putut găsi toţi candidaţii în zonă şi a contactat-o pe consiliera EURES, dna Haydee Folkard, pentru a-i cere sprijinul. Dna Folkard a recomandat publicarea posturilor vacante pe site-ul internet al Jobcentre Plus adăugând că, în caz că nu se prezintă destui candidaţi, îi va pune în legătură cu consilieri EURES din alte ţări care ar putea să-i ajute. Era exact ceea ce îi trebuia firmei Primary Homecare şi publicând pe site-urile EURES, Jobcentre Plus şi Gumtree, precum şi în presa locală, şi-a extins căutările şi în afara Regatului Unit.

Din păcate însă, patru săptămâni mai târziu, când a verificat cererile depuse, dna Folkard a constatat că practic nu fusese depusă niciuna. Foarte hotărâtă, a trimis descrierea postului colegilor de la EURES din alte state membre şi răspunsul a fost foarte bun. „Colaborarea cu EURES a fost foarte utilă în ceea ce priveşte ajutorul, sprijinul şi sfaturile pe care ni le-au dat pentru a atrage candidaţi potriviţi de pe toată piaţa muncii din Europa. Consiliera noastră EURES, dna Folkard, a ţinut firma în permanenţă la curent cu potenţialul de angajare dintr-o varietate de ţări, precum Slovenia şi Ungaria şi ne-a dat ocazia să participăm la târgurile locurilor de muncă de acolo”, ne spune dl Ward.

Ca răspuns la anunţul de post vacant publicat prin intermediul portalului EURES, Primary Homecare a întâlnit diferite persoane în căutarea unui loc de muncă din Republica Cehă, Polonia şi România. Candidaţii selectaţi sunt din diferite ţări precum România, Polonia şi Republica Cehă. S-au integrat perfect în firmă şi reprezintă acum o treime din totalul angajaţilor. Dl Ward este extrem de mulţumit de rezultatele tuturor angajaţilor recrutaţi prin EURES: s-au integrat printre angajaţii britanici şi lucrează bine cu clienţii, merg la cursuri de formare, reuniuni ale personalului şi unii au început şi au obţinut încă o calificare profesională, certificatul NVQ, în timp ce erau angajaţi şi lucrau pentru firmă.

Dl Ward spune că sunt foarte mulţumiţi de EURES: au un grad ridicat de profesionalism, punctualitate şi flexibilitate pe lângă un grad foarte ridicat de angajament. În plus, diversitatea culturală a celor angajaţi din diferite ţări a îmbogăţit cultura şi etosul muncii din firmă. Toate aceste elemente, împreună cu faptul că nu au existat obstacole de limbă, arată că procesul de recrutare şi selecţie EURES a fost eficace şi a corespuns celor mai exigente norme cerute de o firmă ca Primary Homecare.

În plus, Primary Homecare este în legătură permanentă cu EURES şi apelează la ei când vor să angajeze. După cum spune dl Ward: „Firma noastră consideră cunoştinţele şi experienţa d-nei Folkard în ceea ce priveşte pieţele europene ale muncii o sursă de nepreţuit şi un atu pentru procesul de recrutare şi selecţie al firmei noastre”.

« Înapoi