Noutăţi pe portal


„Mobilitatea pensiilor” în Europa

Este bine cunoscut faptul că EURES se concentrează în general pe nevoile lucrătorilor activi. Totuşi, există cazuri în care se poate acorda sprijin şi consultanţă şi cetăţenilor pensionaţi.

Antonio Salazar s-a născut în urmă cu 63 de ani, în Almeria, în sudul Spaniei, pe vremea aceea, una dintre cele mai sărace regiuni din Europa. Situaţia economică în această zonă agricolă era deosebit de gravă în anii ’50, ceea ce i-a obligat pe mulţi locuitori să îşi caute locuri de muncă în alte zone ale Spaniei şi chiar şi peste hotare. Antonio a trebuit să muncească din greu, de mic copil, la ferma familiei sale, dar la vârsta de 16 ani s-a hotărât să-şi caute singur drumul în viaţă.

Fiind un tânăr aventuros, Antonio a călătorit până în nord, în Portbou, oraş aflat la graniţa Spaniei cu Franţa, care, alături de Cerbère, corespondentul său din Franţa, era, la acel moment, un important nod feroviar. În vremurile acelea, Spania şi Franţa aveau ecartamente diferite ale şinelor de cale ferată, ceea ce necesita deplasarea mărfurilor şi pasagerilor între vagoane şi între ţări. În cele din urmă, Antonio a început să lucreze ca transportator manual de mărfuri, optând să lucreze în partea franceză unde salariile, pe vremea aceea, erau de 3-4 ori mai mari decât în Spania. În următorii 17 ani, a lucrat în Franţa până când salariile din Spania au ajuns la acelaşi nivel şi s-a putut reloca la Portbou, unde lucrează şi în ziua de azi, având aceeaşi profesie.

Anul trecut, Antonio a participat la un turneu pentru lucrătorii transfrontalieri, organizat de parteneriatul transfrontalier EURES Pyremed/Pirimed. Aceste sesiuni de informare periodice sunt organizate în colaborare cu primarii locali în vederea informării lucrătorilor mobili despre drepturile lor de muncă. Când consultantul EURES Ricard Bellera Kirchhoff a aflat istoricul profesional al lui Antonio, şi-a dat imediat seama că îi poate fi de ajutor. În timp ce în Spania, bărbaţii se pot pensiona la vârsta de 65 de ani, în Franţa, vârsta limită este de numai 60 de ani. Astfel, în ultimii doi ani, Antonio ar fi putut beneficia de o pensie din Franţa, lucru de care el nu era conştient.

La început, a fost sceptic, pentru că nu credea că este posibil să primeşti, în acelaşi timp, un salariu din Spania şi o pensie din Franţa. Dar încurajarea permanentă şi asistenţa juridică ale consultantului EURES Ricard l-au convins în cele din urmă pe Antonio să acţioneze. După cinci luni, prima pensie i-a intrat în cont. Pentru ca surpriza să fie şi mai mare, a fost informat că va primi o pensie suplimentară după ce împlineşte 65 de ani. În acel moment, va avea trei prestaţii pentru pensionare – două din Franţa şi unul din Spania. Poate că Antonio ar fi aflat despre drepturile sale când şi-ar fi depus cererea pentru pensia din Spania, dar ar fi pierdut trei ani de pensie din Franţa.

Antonio şi Ricard au sărbătorit primul transfer cu o porţie mare de peşte la un restaurant de pe plajă – o trataţie bine meritată pentru o consultanţă EURES foarte reuşită.


Footnote

Euroregiunea Pyrénées Méditerranée, regiune franco-spaniolă, recunoscută de Consiliul Europei, a fost creată în 1991 de cinci regiuni învecinate pentru a încuraja cooperarea transfrontalieră. Câţiva ani mai târziu, trei dintre regiuni au hotărât să realizeze parteneriatul transfrontalier EURES, Pyremed/Pirimed, în aceeaşi zonă. Parteneriatul sprijină, pe de o parte, persoanele interesate de oportunităţi de muncă şi formare peste graniţe şi, pe de altă parte, angajatorii care doresc să recruteze personal în alte regiuni partenere.

« Înapoi