Calea către reușita școlară

Combaterea rezultatelor slabe și a părăsirii timpurii a sistemelor de educație și formare în Uniune Europeană

De ce este importantă reușita școlară?

Educația școlară joacă un rol esențial în promovarea unor societăți favorabile incluziunii, mai echitabile și mai prospere, ajutând toți copiii și tinerii să își valorifice pe deplin potențialul.

Aceasta contribuie, de asemenea, la dezvoltarea cunoștințelor, a aptitudinilor și a atitudinilor care le sunt necesare pentru a reuși în viață și pentru a deveni persoane active, responsabile, reziliente și implicate, care continuă să învețe pe tot parcursul vieții. 

Asigurarea accesului la o educație de calitate și favorabilă incluziunii pentru toți și înzestrarea copiilor și tinerilor cu competențele de care au nevoie în viață contribuie la creșterea prosperității societăților și a economiilor. 

Stăpânirea competențelor de bază (citit, matematică și științe) este de o importanță fundamentală pentru evoluția și perspectivele de viitor ale elevilor. 

Aptitudinile și competențele dobândite în învățământul secundar superior sunt considerate din ce în ce mai mult ca fiind calificările minime pentru accesul pe piața forței de muncă și un element fundamental pentru o viață împlinită și sănătoasă.

Situația actuală

În ciuda importanței competențelor de bază, în Uniunea Europeană (UE), unul din cinci tineri cu vârsta de 15 ani nu deține încă suficiente competențe în materie de citire, matematică sau științe (studiul PISA al OCDE,din 2018). 

Abandonarea prematură a sistemul de educație și formare se manifestă la aproximativ 10 % din tinerii din UE și doar la 84,3 % din persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani care au absolvit învățământul secundar superior (Eurostat, 2020). 

Mediul socioeconomic și cultural sunt cei mai puternici factori determinanți pentru rezultatele școlare ale elevilor. 

În general, copiii din zone și familii mai sărace au rezultate mai slabe la școală.

De asemenea, proporția elevilor cu rezultate slabe în ceea ce privește competențele de bază în rândul elevilor proveniți din familii de migranți este mult mai mare. 

Persoanele care provin din familii de migranți sunt mai expuse riscului de a părăsi prematur școala fără a dobândi competențe de bază.

În plus, există semne îngrijorătoare (studiul PISA al OCDE, din 2018) care indică faptul că bunăstarea elevilor și sentimentul de apartenență la școală sunt în scădere, iar fenomenul de hărțuire este larg răspândit, cu efecte negative asupra dezvoltării și a rezultatelor școlare ale elevilor.

Ce măsuri ia Uniunea Europeană în acest context?

Pentru a promova cooperarea în materie de politici între statele membre ale UE în vederea abordării acestor provocări, Comisia Europeană a lansat o nouă inițiativă, intitulată „Calea către reușita școlară”.

Aceasta combină diferite instrumente, de la orientări politice la învățarea reciprocă și schimbul de informații și de bune practici, la stimulente financiare, pentru a stimula reformarea politicilor în domeniu. 

În special, în 2022, Comisia va prezenta o propunere de recomandare a Consiliului privind calea către reușita școlară. Recomandarea va propune adoptarea unor strategii și acțiuni concrete bazate pe elemente tangibile și pe colaborare, precum și elaborarea unor măsuri pentru abordarea problemei rezultatelor slabe și a părăsirii timpurii a sistemelor de educație și formare. 

Statele membre vor fi încurajate să consolideze elaborarea unor politici cuprinzătoare, care să vizeze toate nivelurile de educație școlară: educația timpurie (ECEC), învățământul primar și secundar (inferior și superior) și educația și formarea profesională (EFP). 

Acestea vor fi invitate să pună un accent puternic pe monitorizare, prevenire (inclusiv motivarea elevilor) și intervenție, care să fie combinate cu măsuri de sprijinire a celor care au părăsit școala fără o diplomă de învățământ secundar superior, cum ar fi programele de învățământ de tip „a doua șansă”.

Politicile ar trebui să se bazeze pe o colaborare intersectorială solidă și să implice părțile interesate din diferite domenii de politică, cum ar fi tineretul, cultura, sportul, politica de protecție socială, ocuparea forței de muncă și sănătatea. 

Recomandarea Consiliului

Recomandarea, o inițiativă lansată în contextul spațiului european al educației, va aborda următoarele tematici:

  • guvernanța și conducerea școlilor, inclusiv asigurarea calității
  • mediile de învățare (programe de învățământ, evaluare, sprijin și instrumente specifice, tranziții de la un nivel educațional la altul)
  • cursanții și climatul de învățare, cu accent pe bunăstarea elevilor și pe interacțiunea pozitivă care favorizează diversitatea și bunăstarea elevilor în școală
  • consolidarea rolului cadrelor didactice în combaterea dezavantajelor educaționale
  • implicarea părinților și a familiilor în procesul decizional la nivelul școlii și în activitățile inițiate de aceasta
  • colaborarea, în cadrul și în jurul școlilor, cu părțile interesate și la nivel de comunitatea în general.

Calendar 

În prezent, se lucrează la pregătirea propunerii de recomandare a Consiliului. 

O consultare publică va fi organizată (începând cu iunie 2021) pentru a colecta informații și pentru a afla punctele de vedere ale persoanelor și organizațiilor interesate. 

De asemenea, sunt organizate o serie de evenimente de consultare cu organizații active în domeniul educației și al mediului. 

Propunerea de recomandare a Consiliului va fi adoptată de Comisie în 2022 și transmisă miniștrilor educației din UE reuniți în cadrul Consiliului Uniunii Europene, care o vor discuta și adopta. 

Programul „Erasmus+”

Educația favorabilă incluziunii și combaterea părăsirii timpurii a sistemelor de educație și formare sunt, de asemenea, aspecte importante pentru noul program Erasmus+

Recomandarea va fi însoțită de „Setul european de instrumente școlare: promovarea educației favorabile incluziunii și combaterea părăsirii timpurii a școlii”.

Pe aceeași temă

Spațiul european al educației

Politica privind părăsirea timpurie a școlii

Setul european de instrumente școlare: promovarea educației favorabile incluziunii și combaterea părăsirii timpurii a școlii

Programul „Erasmus+”