Drepturile dumneavoastră în calitate de pasager atunci când călătoriţi cu trenul

Informaţii privind accesibilitatea pentru pasagerii cu mobilitate redusă
Transport feroviar
La cererea dumneavoastră, companiile de transport feroviar, agenţiile de bilete şi operatorii de turism vă vor informa cu privire la accesibilitatea serviciilor de transport feroviar, la condiţiile de acces ale vagoanelor de pasageri şi la facilităţile la bord.

Ce ar trebui să faceţi în cazul în care consideraţi că drepturile dumneavoastră de pasager au fost încălcate?
În cazul în care consideraţi că au fost încălcate drepturile dumneavoastră prevăzute de legislaţia în materie de drepturi ale pasagerilor din transportul feroviar:
- Ar trebui mai întâi să contactaţi compania de transport feroviar sau şeful de gară.
- Dacă nu sunteţi mulţumit de răspunsul acestora, puteţi depune o reclamaţie la unul din organismele naţionale de punere în aplicare (ONPA).
NOTĂ: În principiu, reclamaţiile ar trebui depuse în ţara în care a avut loc incidentul.
