Cale de navigare

Ediţia 2009

După trei ediţii, putem spune deja că organizarea concursului Juvenes Translatores este o tradiţie! La data de 24 noiembrie 2009, tineri din toată Europa au răspuns încă o dată provocării şi s-au pus în pielea traducătorilor. La această ediţie, aspiranţii au fost elevi născuţi în 1992. Suntem convinşi că unii dintre ei vor ajunge, la fel ca şi o parte din câştigătorii din anii precedenţi, studenţi la Litere şi Traductologie, în drumul spre o carieră de traducător.

2009

În ceea ce ne priveşte pe noi, organizatorii, ne bucurăm enorm că avem posibilitatea de a cunoaşte tineri preocupaţi de limbi străine - fie personal, în cazul câştigătorilor, fie prin intermediul traducerilor, în cazul tuturor celorlalţi participanţi. Mulţumim profesorilor şi personalului din şcoli care au investit timp şi energie pentru a face posibil acest concurs!

Linkuri de interes: