Cale de navigare

Întrebări frecvente - Invaliditate

Aţi consultat deja pagina referitoare la pensiile de invaliditate?

Calcularea pensiilor

În majoritatea cazurilor, valoarea pensiei depinde de gradul de invaliditate. Decizia va fi luată de instituţiile din fiecare ţară în care aţi fost asigurat, în baza propriilor legislaţii naţionale.

Criteriile de evaluare a invalidităţii diferă de la o ţară la alta. Vă invităm să analizaţi situaţiile descrise la secţiunea pensii de invaliditate pentru a afla ce ţară/ţări trebuie să vă plătească pensia de invaliditate.

Ţara în care solicitaţi pensia va lua în considerare pensiile pe care le primiţi din altă ţară/alte ţări în momentul în care calculează suma datorată. >> Detalii privind normele naţionale de securitate socială

Iată un exemplu concret. Aţi fost asigurat timp de 20 de ani în ţara A, cinci ani în ţara B şi doi ani în ţara C. Valoarea pensiei în fiecare dintre aceste ţări depinde de durata perioadei în care aţi beneficiat de asigurare.

Aţi încetat activitatea în ţara C, unde gradul de invaliditate a fost stabilit la 100%. Acest lucru vă dă dreptul de a primi pensie din ţara C, pe baza celor doi ani de asigurare. Veţi primi pensie de invaliditate şi din ţara B, în care aţi beneficiat de asigurare timp de cinci ani, dar în care gradul dumneavoastră de invaliditate a fost stabilit la 70%. În ţara A, unde aţi beneficiat de cea mai lungă perioadă de asigurare din cariera dumneavoastră profesională, veţi primi o pensie de invaliditate cu gradul de numai 30%.

Această situaţie se datorează faptului că sistemele naţionale de securitate socială nu sunt armonizate, ci doar coordonate de normele europene, motiv pentru care fiecare ţară are propriile reguli. >> Detalii privind normele naţionale de securitate socială

Solicitările dumneavoastră

Trebuie să solicitaţi pensia de invaliditate în ţara în care locuiţi, cu condiţia să fi beneficiat de asigurare în ţara respectivă. În caz contrar, contactaţi instituţiile de securitate socială din ţara în care aţi fost asigurat ultima dată. >> Căutaţi aici o instituţie de contact

Dacă este necesar pentru a vă stabili dreptul la pensie, instituţia din ţara în care solicitaţi pensie de invaliditate va ţine cont de perioadele în care aţi locuit sau aţi beneficiat de asigurare în baza legislaţiei aplicabile în ţările UE, în Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elveţia.

Stabilirea într-o altă ţară

Când aveţi dreptul la o pensie de invaliditate, aceasta vă va fi plătită indiferent dacă locuiţi într-o ţară din UE, în Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elveţia. >> Detalii despre prestaţiile de boală

Dacă locuiţi, temporar sau permanent, într-o ţară din UE (sau în Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elveţia) dar pensia dumneavoastră este plătită de o altă ţară, toate controalele administrative sau medicale se efectuează, de regulă, de către autorităţile din ţara în care locuiţi. Totuşi, este posibil să vi se ceară să mergeţi în ţara care vă plăteşte pensia pentru a fi supus unor controale, dacă sănătatea vă permite să vă deplasaţi.

    Partajează

  • Twitter Facebook Partajează pe Google+