Cale de navigare

Asistenţă la nivel local pentru întreprinzătorii începători din Auvergne, Franţa - un proiect antreprenorial câştigător

Iunie 2010

Résidences d'entrepreneurs

"Résidences d'entrepreneurs", un program de sprijinire a afacerilor şi a ocupării forţei de muncă din regiunea franceză Auvergne, a câştigat Premiul cel Mare al Juriului în 31 mai, în cadrul Premiilor Europene pentru Iniţiativă Antreprenorială 2010. Premiile sunt acordate autorităţilor publice care înregistrează succese în promovarea antreprenoriatului şi a întreprinderilor mici.

Îndepărtata regiune Auvergne avea nevoie de o impulsionare socială şi economică. De aceea, agenţia de dezvoltare regională ARDTA a lansat un program în scopul de a asigura asistenţă persoanelor din afara regiunii care doresc să vină şi să înfiinţeze sau să cumpere o companie în zonă. Acestor persoane li se acoperă anumite costuri de trai şi de locuit, li se desemnează un mentor pentru orientarea în mediul de afaceri local şi li se acordă şi alte forme de sprijin financiar.

Până în prezent, programul a avut rezultate foarte bune: au fost create în zonă 211 companii şi peste 600 de locuri de muncă, majoritatea în domeniul comerţului, al turismului şi al serviciilor, dar şi în cel medical.

Anul acesta au participat la Premiile Europene pentru Iniţiative Antreprenoriale peste 330 de proiecte din 28 de ţări europene, 53 dintre ele fiind selectate pentru etapa finală europeană. Dintre proiectele finaliste, "Résidences d'entrepreneurs" s-a remarcat ca exemplu excelent în ce priveşte crearea de locuri de muncă şi impulsionarea antreprenoriatului.

Premiile Europene pentru Iniţiative Antreprenoriale, lansate de către Direcţia Generală Întreprinderi şi Industrie din cadrul Comisiei Europene în 2006, recompensează eforturile depuse de autorităţi pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi promovarea antreprenoriatului, în special la nivel regional şi local. După etapele naţionale, un juriu european selectează proiectele finaliste şi le premiază apoi pe cele câştigătoare în cadrul unei ceremonii de premiere. Anul acesta, ceremonia de premiere a avut loc la Madrid.

Informaţii suplimentare:

Toate poveștile de succes

Începutul paginii
Ce este un IMM?

Programe cheie pentru antreprenori

  • Deveniţi internaţional cu Enterprise Europe Network
  • Formaţi un viitor antreprenor prin Erasmus for Young Entrepreneurs

Acest site web este gestionat de DG Întreprinderi și Industrie
și finanțat de Programul-cadru pentru Competitivitate și Inovare (PCI).

Ultima actualizare: 08/03/2012 | Începutul paginii