Cale de navigare

Sectorul TIC va avea rolul principal în atingerea obiectivelor referitoare la energie şi schimbările climatice, afirmă Comisia Europeană

12/10/2009 00:00:00

Comisia Europeană a făcut astăzi apel la sectorul european al tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) pentru ca acesta să contureze, până în 2011, paşii concreţi pe care trebuie să-i facă până în 2015 pentru a deveni cu 20% mai eficient din punct de vedere energetic.Numai echipamentul şi serviciile TIC sunt răspunzătoare de aproximativ 8% din energia electrică consumată în UE şi aproximativ 2% din emisiile de carbon.Dar folosirea inteligentă a TIC ar putea să contribuie la scăderea consumului de energie în sectoarele mari consumatoare de energie precum construcţiile, transporturile şi logistica, reducând cu 15% emisiile totale de carbon până în 2020.Comisia recomandă ca sectorul TIC să adopte până în 2011 obiective ambiţioase privind eficienţa energetică.De asemenea, cere ţărilor UE să cadă de acord, până la sfârşitul anului 2010, în ceea ce priveşte specificaţiile comune pentru contorizarea inteligentă.

    „O utilizare mai bună a soluţiilor TIC novatoare va contribui la atingerea obiectivelor europene privind o economie cu emisii scăzute de carbon.Sectorul TIC poate să indice drumul către o creştere economică mai sustenabilă, care să respecte mai mult mediul, şi să accelereze crearea în Europa a locurilor de muncă ecologice” a spus Viviane Reding, comisarul european pentru Societatea Informaţională şi Media.„Trebuie să profităm de şansa de a avea un rol principal în ceea ce priveşte tehnologiile eficiente din punct de vedere energetic, nu numai pentru că acesta este cel mai bun mod de a reduce durabil emisiile de CO2, dar şi pentru că potenţialul ecologic al acestor tehnologii poate oferi noi oportunităţi de afaceri pentru întreprinderile europene din domeniul TIC.”

    Comisia a adoptat astăzi o recomandare care precizează că sectorul TIC ar trebui să conducă tranziţia către o economie eficientă din punct de vedere energetic şi cu emisii scăzute de carbon.Comisia face apel la sectorul TIC să cadă de acord, până în 2010, în privinţa unei metodologii comune de măsurare a consumului de energie şi a emisiilor de carbon.Aceasta ar trebui să aibă drept consecinţă disponibilitatea mai mare a datelor fiabile care să permită stabilirea de obiective ambiţioase pentru acest sector în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi reducerea emisiilor până în 2011.Aceste obiective ale sectorului ar trebui să vizeze depăşirea obiectivelor UE pentru 2020 încă din 2015.

    Recomandările de astăzi ale Comisiei, care se adresează statelor membre ale UE şi sectorului TIC, au ca scop eliberarea potenţialului de eficienţă energetică prin intermediul iniţiativelor de parteneriat între sectorul public şi sectorul privat, precum cele lansate recent de Comisie privind clădirile eficiente din punct de vedere energetic şi maşinile ecologice ( IP/09/1116), dar şi prin intermediul unor parteneriate dintre sectorul TIC şi anumite sectoare strategice.În special sectoarele construcţiilor, transporturilor şi logisticii au fost identificate ca fiind sectoare economice cheie în care eficienţa energetică obţinută prin folosirea TIC rămâne în mare măsură neexplorată.

    Comisia a cerut, de asemenea, statelor UE să folosească soluţiile oferite de TIC pentru a îmbunătăţi eficienţa energetică.Sistemele de reţele energetice inteligente şi de contorizare inteligentă pot îmbunătăţi atât eficienţa şi controlul producţiei, cât şi distribuţia şi consumul de energie.Statele membre dispun de timpul rămas până la sfârşitul anului 2010 pentru a cădea de acord în privinţa specificaţiilor comune de contorizare inteligentă, pentru a informa mai bine consumatorii şi a-i ajuta să-şi gestioneze consumul de energie.Prin instalarea sistemelor de contorizare inteligentă, consumatorii şi-ar putea reduce consumul de energie al gospodăriilor cu 10%.Calendarul pentru implementarea contorizării inteligente în gospodăriile europene ar trebui să fie aprobat de comun acord cel mai târziu la sfârşitul anului 2012.

    Un alt exemplu al potenţialului ecologic al TIC menţionat în textul adoptat de Comisie astăzi:dacă Europa ar înlocui doar 20% din călătoriile în interes de serviciu cu video-conferinţe, s-ar reduce emisiile de CO2 cu mai mult de 22 de milioane de tone pe an.De asemenea, implementarea reţelelor în bandă largă care să faciliteze utilizarea online mai intensivă a serviciilor şi aplicaţiilor publice ar duce până în 2020 la o economie de energie de cel puţin 1-2% din consumul total mondial.

    Recomandările de astăzi solicită administraţiilor publice din statele membre UE la nivel naţional, regional şi local să utilizeze mai eficient instrumentele TIC pentru simularea şi modelizarea consumului de energie, inclusiv în formarea profesioniştilor din domeniile construcţiilor, transporturilor şi logisticii.Administraţiile pot de asemenea să accelereze introducerea de tehnologii mai eficiente din punct de vedere energetic prin includerea acestora în programele de achiziţii publice.

    Recomandarea Comisiei se bazează pe un studiu public finalizat în septembrie 2009 care a confirmat atât necesitatea unei abordări coordonate din partea sectorului TIC pentru a-şi îmbunătăţi performanţele energetice şi de mediu, cât şi importanţa unor angajamente comune pentru realizarea obiectivelor fixate. 

    Istoricul dosarului

    La 10 ianuarie 2007, Comisia a adoptat un pachet de măsuri referitoare la energie şi schimbările climatice, aprobat de Parlamentul European şi de liderii UE în cadrul Consiliului European din martie 2007, având drept obiectiv, până în 2020, atât reducerea cu 20% a consumului total de energie primară, precum şi a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de nivelurile din 1990, cât şi creşterea, în acelaşi timp, a ponderii energiei din surse regenerabile până la un nivel de 20% ( IP/07/29). La 13 mai 2008, Comisia a anunţat că va promova rolul pe care îl au TIC în îndeplinirea acestor obiective, şi anume acela de a face posibilă îmbunătăţirea eficienţei energetice în toate sectoarele economice ( IP/08/733).În decembrie 2008, UE şi-a reînnoit angajamentul de a îndeplini aceste obiective şi a subliniat urgenţa necesităţii de a îmbunătăţi eficienţa energetică ( IP/08/1998).În martie 2009, Comisia a adoptat o Comunicare privind mobilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în vederea facilitării tranziţiei către o economie eficientă din punct de vedere energetic şi cu emisii reduse de carbon care insistă asupra faptului că TIC reprezintă unul dintre factorii principali care vor contribui la reducerea globală a emisiilor de carbon (IP/09/393).

    Comisarul Reding a subliniat deja importantul potenţial ecologic al TIC în discursul Europa digitală ( SPEECH/ 09/336), spunând:„Cred cu fermitate că Europa digitală nu-şi poate permite să ignore potenţialul său ecologic, care poate, în schimb, să deschidă noi oportunităţi pentru întreprinderile europene din sectorul TIC”.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii