Navigation path

Hotărârea Curţii în cauza C-8/08: T-Mobile Netherlands BV şi alţii/Raad van bestuur van de Nederlandse Mededingingsautoriteit

05/06/2009 00:00:00

O reuniune unică între societăţi poate constitui o practică concertată contrară dreptului comunitar al concurenţei. Prezumţia legăturii de cauzalitate între concertare şi comportamentul pe piaţă al întreprinderilor interesate, formulată în jurisprudenţa Curţii, trebuie să fie aplicată de instanţa naţională.

    Dreptul comunitar interzice acordurile şi practicile concertate între întreprinderi. Potrivit legislaţiei olandeze, „practică concertată” înseamnă orice practică concertată în sensul dreptului comunitar.

    În anul 2001, un număr de cinci operatori beneficiau în Ţările de Jos de o reţea proprie de telefonie mobilă, şi anume Ben Nederland BV (în prezent T-Mobile), KPN, Dutchtone NV (în prezent Orange), Libertel-Vodafone NV (în prezent Vodafone), precum şi Telfort Mobile BV [devenită O2 (Netherlands) BV şi, în prezent, Telfort].

    La 13 iunie 2001 a avut loc o reuniune a reprezentanţilor acestor cinci operatori. Reuniunea a avut ca obiect în special reducerea remuneraţiilor standard ale distribuitorilor de abonamente începând cu 1 septembrie 2001 sau în jurul acestei date.

    Prin Decizia din 30 decembrie 2002, Raad van bestuur van de Nederlandse Mededingingsautoriteit (autoritatea în domeniul concurenţei din Ţările de Jos) a constatat că cei cinci operatori încheiaseră un acord între ei sau îşi concertaseră practicile. Considerând că aceasta restrânge în mod sensibil concurenţa şi este în consecinţă interzis de dreptul intern, Raad van bestuur van de Nederlandse Mededingingsautoriteit a aplicat amenzi tuturor acestor întreprinderi. Întreprinderile menţionate au contestat această decizie.

    College van Beroep voor het bedrijfsleven (Tribunalul Administrativ pentru Comerţ şi Industrie), sesizat cu soluţionarea cauzei în apel, solicită Curţii de Justiţie să clarifice noţiunea de practică concertată, în special să indice criteriile care trebuie reţinute pentru a aprecia dacă o practică concertată are un obiect anticoncurenţial, să precizeze dacă instanţa naţională care examinează existenţa unei practici concertate este obligată să aplice prezumţia de cauzalitate formulată în jurisprudenţa Curţii în materie şi să stabilească dacă această prezumţie este aplicabilă în cazul în care concertarea este întemeiată pe o singură reuniune a întreprinderilor interesate.

    În ceea ce priveşte criteriile care trebuie reţinute pentru a aprecia dacă o practică concertată are un obiect anticoncurenţial

    Cu titlu introductiv, Curtea aminteşte că toate criteriile stabilite în jurisprudenţa sa în scopul de a aprecia dacă un comportament are ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei sunt deopotrivă aplicabile în cazul unui acord, al unei decizii sau al unei practici concertate. În ceea ce priveşte definiţia unei practici concertate, Curtea arată că aceasta vizează o formă de coordonare între întreprinderi care, fără să fi mers până la realizarea unei convenţii propriu-zise, substituie în mod conştient riscurile concurenţei cu o cooperare practică între întreprinderi.

    În continuare, Curtea evidenţiază că a furnizat deja o serie de criterii care permit să se aprecieze dacă o practică concertată prezintă un caracter anticoncurenţial, fiind vizate în special conţinutul dispoziţiilor care o instituie, scopurile obiective pe care urmăreşte să le atingă, precum şi contextul economic şi juridic în care se încadrează aceasta. Pentru a avea un obiect anticoncurenţial, este suficient ca practica concertată să poată produce efecte negative asupra concurenţei. Cu alte cuvinte, aceasta trebuie numai să fie aptă în mod concret, ţinând cont de contextul juridic şi economic în care se înscrie, să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurenţa în cadrul pieţei comune.

    În plus, Curtea precizează că se poate considera că o practică concertată are un obiect anticoncurenţial chiar dacă această practică nu produce vreun efect direct asupra preţului achitat de consumatorii finali, ci are în vedere exclusiv remuneraţiile acordate distribuitorilor pentru încheierea de abonamente.

    În sfârşit, Curtea arată că orice schimb de informaţii între concurenţi urmăreşte un scop anticoncurenţial atunci când poate elimina incertitudinile legate de comportamentul avut în vedere de întreprinderile interesate, inclusiv atunci când, precum în speţă, comportamentul are în vedere reducerea comisionului standard al distribuitorilor. Este de competenţa instanţei de trimitere să verifice dacă schimbul de informaţii din cadrul reuniunii din 13 iunie 2001 era susceptibil să înlăture astfel de incertitudini.

    Cu privire la obligaţia instanţei naţionale de a aplica prezumţia de cauzalitate formulată în jurisprudenţa Curţii

    Curtea aminteşte că noţiunea de practică concertată implică, pe lângă concertarea între întreprinderi, un comportament pe piaţă care dă curs acestei concertări şi o legătură de cauzalitate între aceste două elemente. În acest cadru, Curtea a stabilit, prin jurisprudenţa sa, o prezumţie de cauzalitate potrivit căreia, sub rezerva probei contrare care trebuie făcută de operatorii interesaţi, întreprinderile participante la concertare, care rămân active pe piaţă, ţin seama de schimbul de informaţii cu concurenţii lor pentru a determina propriul comportament pe această piaţă.

    Întrucât interpretarea dreptului comunitar realizată de Curte este obligatorie pentru toate instanţele din statele membre, instanţa naţională este obligată să aplice prezumţia de cauzalitate.

    În ceea ce priveşte aplicabilitatea prezumţiei legăturii de cauzalitate în cazul în care concertarea este întemeiată pe o unică reuniune

    Curtea evidenţiază că, în funcţie de structura pieţei, nu este exclus ca o singură reuniune să poată fi suficientă în principiu pentru ca întreprinderile interesate să îşi concerteze comportamentul pe piaţă. Astfel, dacă întreprinderile interesate pun la punct o înţelegere complexă cu privire la un număr ridicat de aspecte ale comportamentului lor pe piaţă, acestea vor avea nevoie de contacte regulate pe o lungă perioadă. În schimb, dacă respectiva concertare este, precum în prezenta cauză, punctuală şi urmăreşte exclusiv un parametru izolat al concurenţei, o singură reuniune ar putea fi suficientă pentru a realiza scopul anticoncurenţial urmărit.

    În aceste condiţii, trebuie să se considere că nu este atât de important numărul de reuniuni între întreprinderile interesate cât aspectul dacă acest contact sau contactele care au avut loc au oferit întreprinderilor posibilitatea de a ţine cont de schimburile de informaţii cu concurenţii pentru a determina comportamentul lor pe piaţa în discuţie şi de a înlocui în mod conştient riscurile concurenţei cu o cooperare practică. Din moment ce se poate dovedi că între aceste întreprinderi a avut loc o concertare şi că acestea au rămas active pe piaţă, în mod justificat se impune ca întreprinderile să facă dovada că această concertare nu a avut nicio influenţă asupra comportamentului lor pe piaţa respectivă.

    În consecinţă, în măsura în care întreprinderea participantă la concertare rămâne activă pe piaţa în discuţie, prezumţia legăturii de cauzalitate între concertare şi comportamentul acestei întreprinderi pe piaţa respectivă este aplicabilă chiar dacă respectiva concertare nu se întemeiază decât pe o singură reuniune a întreprinderilor interesate.

    Related Links

    Last update: 17/11/2011  |Top