|
„Consolidarea unei politici comune veritabile în materie de imigrație și azil reprezintă una dintre prioritățile mele de vârf. La ora actuală, nivelul de tratament și garanțiile oferite solicitanților de azil variază în mod considerabil în cadrul UE, iar șansele de a obține protecție sunt total diferite, în funcție de statul membru care analizează cererea de azil. Această situație trebuie să se schimbe. Avem nevoie de proceduri de azil eficiente și echitabile, precum și de condiții de primire comparabile pentru solicitanții de azil în întreaga UE. În același timp, standardele pe care le convenim la nivel european ar trebui să fie simple, clare și eficiente din punct de vedere al costului. UE trebuie să-și susțină valorile și să ofere protecție persoanelor care vin aici în căutarea unui refugiu din calea persecuției și conflictelor; acesta este motivul pentru care trebuie să ne respectăm angajamentul de a institui, până în 2012, un sistem european comun de azil. Propunerile de astăzi oferă standarde ridicate de protecție persoanelor care au efectiv nevoie de aceasta și vor contribui la reducerea sarcinii administrative inutile a autorităților naționale. De asemenea, propunerile vor contribui la consolidarea încrederii între statele membre”, a declarat Cecilia Malmström, comisarul pentru afaceri interne.
Inițiativele de astăzi au drept scop adoptarea unor proceduri eficiente și echitabile și asigurarea unor condiții de primire comparabile în întreaga UE.
|